Primul strat al inocenței noastre se pierde la naștere. Nu după, ci în timpul trecerii prin „filiera genitală” a mamei, partea de după colul uterin: vaginul și vulva. Aici, ne așteaptă sute de mii de microorganisme, ca un preludiu la viața din lumea exterioară. Aproape 600 de tipuri de bacterii (581 identificate, mai precis), virusuri, ciuperci microscopice. Ele ne colonizează pielea, pătrund prin orificiile naturale, se „împămîntenesc” pe mucoasele tubului digestiv, ale aparatului respirator, căilor urinare, ochi, urechi…. O agresiune care ne obligă să dezvoltăm rapid un sistem de apărare, punctul de pornire al funcției imunitare.
Totuși, colonizarea cu bacterii „cunoscute” din familie nu permite sau, cel puțin, îngreunează instalarea pe același teritoriu a unor specii neprietenoase sau ostile. O ucenicie dură, „the hard way”, dar binevoitoare.
Primul intervine microbiomul vaginal, apoi, cîțiva centimetri în aval (ceea ce poate însemna cîteva minute sau cîteva ore de efort) se adaugă cel fecal, aflat în vecinătate. Unele specii bacteriene rămîn în intestin toata viața: Bacteroides și Bifidobacter. Dacă opțiunea reținută pentru naștere este cezariana, atunci nu numai că însămînțarea pielii și mucoaselor nu se poate face, dar profilaxia cu antibiotice, adresată mamei, alterează calitatea florei microbiene, împiedică femeia-mamă să transmită informație și mijloace de apărare descendenței. Aceasta agresiune microbiană este fundamentală în pregătirea copilului pentru viața autonomă.
Lucrurile nu se opresc odată cu ieșirea definitivă din corpul mamei. Urmează contactul cu tatăl. Și el aduce prinosul lui de microorganisme, prin contact cu pielea, saliva, fosele nazale. Cercetătorii au constatat că, la vîrsta de un an, procentul de microorganisme de origine maternă, respectiv paternă, este aproape identic, juma’-juma’. Cele două seturi de microorganisme nu par a se suprapune și nici a se inhiba reciproc, chiar presupunînd că, între timp, intervine un divorț. Dacă adăugăm aportul provenit de pe pielea mamei, sînul, tandrețurile părintești dictate de oxitocină, obținem un copil sănătos și rezistent. El va fi adaptat digestiei (fără colici interminabile, cu scaun regulat și din ce în ce mai format), va avea sistem imunitar zdravăn, fără zeci de „răceli” pe an, fără diaree din te-miri-ce; un copil care își zdrelește genunchii, dar cicatrizează rapid. Statistic, copiii „neînsămînțați” la naștere au un risc mai mare de a dezvolta astm, obezitate, boli auto-imune. Previzibil, dar era nevoie de dovezi[1].
Atunci, de ce să nu ne însămînțăm copiii?
Logic și eficace: badijonaj cu flora vaginală și fecală pentru nou-născuții prin cezariană. Rezultatele sînt semnificative, dar nu se ajunge la nivelul de protecție oferit de nașterea pe căi naturale. Aș da vina pe diferența dintre badijonaj și malaxarea în regim de înaltă presiune reprezentată de nașterea naturală. Presiunea exersată de mușchiul uterin pentru expuzie este în jur de 20mmHg. Dacă nu știți ce înseamnă asta, gîndiți-vă la manșonul aparatului de măsurat tensiunea. Este aproape de presiunea maximă pe care o resimțiți pe braț. În asemenea condiții, contactul și transferul dintre pereții vaginali și suprafața copilului sînt optime. Apare însa o problemă: cum participă cuplul parental la însămînțare, dacă spălările și dezinfectările sînt reguli obsesive și se aplică fiecărei ființe sau obiect cu care copilul ar putea veni în contact? Dacă ne dorim o curățenie perfectă, soluția pentru un copil sănătos și puternic ar fi să-l badijonăm periodic cu ceva fecale de oameni mai puțin maniaci decît noi…
Ulterior acestui traumatism benefic, copilul și, mai apoi, adultul își vor îngriji și hrăni microbiomul ca pe o grădină.
Cu ce se hrănesc bacteriile
Unii se pricep, alții mai puțin; unii învață, alții mai puțin. Principala modalitate de a ne îngriji flora bacteriană intestinală este hrana. Noi mîncăm și, din resturile noastre, hrănim bacteriile. „Resturi” înseamnă ceea ce nu am digerat și, prin urmare, nu am putut absorbi. Aici, încep problemele: ce le dăm de mîncare? Ce ar vrea ele (bacteriile) să consume? Cum vor reacționa? Tolerează foamea sau se revoltă? E bine de știut. Bacteriile au, și ele, „preferințe” alimentare, de fapt, niște exigențe metabolice.
- Unele pot „mînca” numai glucide – resturi de zaharuri care intră în tubul nostru digestiv în exces (kilogramul de bomboane, franzela întreagă…) sau glucide pe care, deși le mîncăm, nu le putem digera. Este vorba despre fibre, glucide complexe, care au tocmai funcția de protecție a intestinelor și favorizează evacuarea, stimulează peristaltismul. Resturile de glucide hrănesc microbiomul zis „de fermentație”, căci glucidele fermentează.
- Alte bacterii „mănîncă” resturi de proteine, care, în plus de carbon, hidrogen și oxigen, conțin azot, și, uneori, sulf. Aportul excesiv, peste capacitățile noastre de digestie sau consumul de proteine nedigerabile (colagenul), generează resturi.
- Foarte puține (sub 5%) bacterii din constituția microbiomului intestinal uman pot folosi grăsimi; excesele noastre lipidice se regăsesc ca atare, în materiile fecale.
De ce nu au nevoie
În plus de a le asigura energia și elementele de structură necesare vieții lor de bacterii, degradarea resturilor noastre (adică, resturile provenite din ceea ce noi, conștient sau nu, mîncăm), mai produce și substanțe „auxiliare”, de care bacteria nu are nevoie. Ele se regăsesc în tubul nostru digestiv, de unde pot trece în sînge și, uneori, interacționa cu celulele noastre. Este vorba despre amine, cum ar fi histamina, serotonina sau dopamina.
Prima favorizează inflamația, celelalte două sînt, de regulă, mediatori între neuroni, implicate în starea de spirit, depresie, dezvoltarea neuronală, chiar și în personalitate sau comportament. De data asta, însă, ele se găsesc în sînge, nu în sinapse (interconexiunile neuronilor). Apar efecte „secundare” legate de contracția vaselor de sînge și tensiunea arterială, viteza de propagare a conținutului digestiv (diaree sau constipație), dar și inflamație cronică, uneori efecte cancerigene. Într-o oarecare măsură, ele influențează și activitatea noastră psihică.
Alte amine cu denumiri suficient de sugestive: putresceină și cadaverină, provenite din degradarea proteinelor, sînt iritante (produc inflamație) și favorizează apariția cancerului de colon. Condițiile de apariție a cancerului sînt, totuși, o producție constant importantă (regim carnivor masiv, îndelungat) și un contact prelungit cu mucoasele intestinului gros – constipație.
Alte produse „auxiliare” sînt acizii grași cu lanț foarte scurt de carbon, care, și ei, trec în sînge; sînt utilizați în metabolismul organismului nostru ca și cei proveniți din alimentație. E ca și cum am mînca fără știrea noastră și ne-am îngrășa fără vină. Bacteria Fusimonas intestini este principala arătată cu degetul în actuala epidemie de obezitate. Numai că ea se hrănește cu ce-i dăm noi… O dovadă indirectă este faptul că, la persoanele obeze, numărul bacteriilor lipotrofe (cele care utilizează ca substrat energetic lipidele) crește.
Resturi multe, hrană multă, bacterii multe.
Se adaugă tabloului supraproducția de gaze – sursă de disconfort personal și social. Toate astea, fără ca noi „să vrem”, fără să ne dăm seama.
Bacteriile sînt complet lipsite de intenția de a ne face rău, bacteriile nu „cunosc” ce ne face nouă bine sau rău, nu dețin aceste noțiuni, nu-și cunosc nici macăr propriile reacții metabolice. Noi, însă, putem beneficia de cunoașterea necesară, fără de care nu am fi decît niște bacterii mai complicate.
Conform resturilor pe care le generăm, vom avea una sau alta dintre aceste populații bacteriene mai înfloritoare decît celelalte, cu produsele lor „auxiliare” care ne influențează viața pînă la a o pune în pericol. Implicarea bacteriilor în unele boli cum ar fi
- demența de tip Alzheimer,
- anomaliile din spectru autismului,
- cancerul,
- bolile auto-imune,
- obezitatea
înseamnă, în ultimă instanță, consecințele modului de a mînca asupra stării noastre de sănătate. Bacteriile sînt pretexte, victime inocente.
Microbiomul ne influențează în măsura în care noi îl modificăm, prin
- hrana pe care i-o punem la dispoziție și pe care o numim, mai recent, prebiotice. Sună mai elegant decît „resturi”,
- tratamentele antibiotice,
- acțiunea aditivilor alimentari (conservanți, coloranți),
- aportul bacterian via alimentație (probiotice) sau, din contră,
- sterilizarea alimentelor,
- pesticide,
- poluare…
Toate acestea interacționează nu numai cu microbiomul digestiv, ci și cu cele cutanat, respirator, genital, cu noi, ca ansamblu simbiotic om-microorganisme.
O ultimă informație: în compoziția bolului fecal uman, becteriile reprezintă între 80 și 85%. Resturile adevărate, neprelucrate sînt minoritare. Bacteriile reprezintă o imensă și puternică armată însărcinata cu reciclarea și care, în același timp, nu lasă potențialii dușmani microscopici să ne agreseze.
Totul începe la naștere și este un continuum, pînă cînd viața încetează, nu ne mai putem apăra și microorganismele nu se mai mulțumesc cu resturi, ne mănîncă cu totul.
[1] https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/38870892/
Vă salut și vă îndemn să aveți grijă trup și suflet de voi.
Pe săptămîna viitoare,
dr. Carip, practică liberală în dietetică, osteopatie, acupunctură și auriculoterapie
Citiţi şi
Pentru a se alege în sfârșit praful
28 august 2025: Uranus sextil Neptun – când visul devine plan
Ce este un hemangiom la copil și cum ne ajută ecografia să îl evaluăm?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
