Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Despre frici

9 April 2020

– Serile îmi este cel mai greu. Liniștea din aceste ore ale nopții nu are culoare albastrului senin. Noaptea îmi adun temerile și încerc să le domesticesc. Le știu pe multe dintre ele după culoarea aprinsă a ochilor lor. Cel mai tare mi-este de ochii aceia care par a fi ai mei, nedesprinși de mine, dar atât de departe de mine. De teamă, poate și puțină compasiune, am ajuns să îmi hrănesc fricile din mână. Mai ales pe cea din privirea sălbatică a unei fiare neștiute de nimeni. O simt cum se înfruptă nestingherită din trupul meu, făptură neștiutoare ce e.

– Rămâi cu ochii închiși, dar nu strânși. Ai încercat să aprinzi lumina? Dacă ai reuși să le surprinzi, animalele acelea nu ar mai cuteza să te aștepte răbdătoare până când noaptea le maschează adevărata teamă. Ai văzut ceva mai mult decât ochi înspăimântători?

– Să aprind lumina? Cum aș putea să o aprind pe neașteptate? Nu te gândești că le-aș putea face rău? Fricile au și ele o viață grea, dar ai văzut că sunt dispuse să îmi accepte hrana din mână. Este drept că mă simt sfâșiată, dar oare crezi că este posibil să trăiesc fără ele? Sau, ele fără mine ar mai avea ochii incandescenți? Crezi oare că ne suntem meniți? Nu mă aștept să vii cu un răspuns.

– Aș vrea să îți imaginezi că fricile tale, aceste ființe care te sfâșie noapte de noapte, au nevoie de lumină. Poate că, incandescența din ochii lor este o reflexie a luminii pe care tu o ai în ochi încă din primele clipe ale dimineții. Te-ai întrebat ce se întâmplă cu aceste ființe invadatoare după ce adormi? Adormi, nu-i așa?

– De adormit, sigur adorm. Târziu, sfâșiată și cu ochii roșii…

– Plângi noaptea?

– Nopțile îmi este cel mai greu. Sunetul lacrimilor ce alunecă pe tenul meu alb mă zgârie în timpane. Tu ai auzit sfârâitul crud al mânecii de la bluza mea de pijama atunci când lacrima este absorbită în materialul ei, parcă sacrificial? Cicatricile nopților în care plâng sunt întrețesute în fibra sufletului care naște lacrimi, de parcă trupul mi-ar deveni un pământ arid, însetat după propria-i sudoare, după lacrima ce îl arde.

– O descriere destul de aridă. Credeam că lacrimile udă pământul uscat, arzător. Tu crezi că lacrimile tale îți vindecă trupul sau îl ard?

– Dacă îl ard? Sau dacă îl vindecă? Tu ai plâns vreodată? Mi-aș deschide ochii să mă uit într-ai tăi, dar mă tem că ai ochii plini de curiozități și înțelesuri derivate din prea multe perechi de ochi închiși, în trupuri căzute pe moalele cald al canapelei tale. E din piele? Nu îmi dau seama. Mă privești fără să îmi vezi fântânile sufletului, iar întrebările tale sunt bucăți de piatră. Ai scoate mai ușor apă din ochii meu cu inima ta. Parcă o văd, goală ea… Inima ta pare o găleată goală, numai bună pentru ochi ca ai mei. Să îi deschid?

– Inima mea? Crezi că fântânile tale și-ar găsi o cale de a uda pământul cu ajutorul unei găleți? Inima mea își pare o găleată goală?

– Ziua îmi este cel mai greu. Fricile am învățat să le hrănesc până adorm, până când noaptea le liniștește ochii. Ziua mă lovesc cel mai des de preocupările sincere ale minților de piatră. Aș vrea să fiu lăsată să le sap în formă de găleată, sau în forma unei căni. Lacrimile mele de noapte ar putea umple inimi fără să le ardă. Îmi pot deschide ochii acum?

– Sigur. Îi poți deschide. Spune-mi ce te liniștește pe tine…

– Nopțile în care adorm pe pieptul iubitului meu. Pieptul lui îmi stinge izvoarele arzătoare ale inimii. Brațul lui mă mângâie când dorm, vindecându-mi ochii de incandescența lor. Nopțile acelea sunt bune pentru pământ. Ele îmi cresc păduri, iar respirația iubitului meu îmi alungă temerile în adâncul răcoros al nopții. Fricile mele se calmează, apoi tac.

Pe Cosmisian îl găsiți și aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Șase chei

Am iubit și eu un bărbat pe melodia asta

O gură spurcată

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro