Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Djinul din sticla de cola (I)

26 February 2020

Continuarea de la „Degetul Magic

Cheeeese! Tequilaaa!

Lăcuste, snopuri, stoluri, buchete multicolore de femei efervescente ca pastilele cu vitamine, intrate compulsiv în febra pozatului, schimbă năucitor de rapid posturi, poziții, zâmbete amestecate cu urlete, chicoteli sau râsete „selfiezate” acum la finalul apoteotic al atelierului susținut de mine „Dynamic Sphere-Evolution”. Sunt tras, împins, forțat, îmbrățișat, pupat, ca o păpușă vodoo ajunsă-n dinții unei haite de cățelandri pufoși Samoyezi. Chestia comică e că-mi face plăcere să particip.

Nutresc un sentiment duplicitar de satisfacție deplină, mulțumire combinat cu un soi de mândrie periculoasă sub masca căreia rânjește hidos Ego-ul meu. Da, a ieșit super, dar asta o datorez participantelor-femeilor abuzate care au avut curajul să participe expuse, să dezgroape din colțurile conștiinței lor subterane dureri, înfrângeri, umilințe sau secrete și să le arunce hotărât pe tava comună de lucru peste care eu am turnat acizi, săruri, pulberi secrete și am șoptit cuvinte magice care au relevat surprinzător adevarul ascuns la vedere. Femeile care au avut curajul să spuna „NU” sau „DESTUL” au aflat răspunsul neaflându-l și l-au gasit necăutându-l, așa ca prin farmec, dintr-odată!

Transpirat, îmi port epuizarea fizică disimulată într-un mers apăsat, calm, mult prea calm, ca a lui Peter O’Toole – Tanz, beat mangă și ținut în picioare doar de vipușca pantalonilor de „general pierdut în noapte”. După dușul militaresc mă abandonez mâinilor dibace de maseuză filipineză care încercă să-mi sugă tensiunea musculară cu o ventuză plimbată la fel de dibaci pe spatele meu uleios, osândit necondiționat masajului de relaxare. Oaselele mi le trosnesa, mațele-mi amesteca, pielicica mi-o freca, mușchiulețu-mi apăsa, corpușoru-mi supunea, iară glasu’ meu gemea: Mmmmmmmmmdaaaaa…

M-am lăsat ademenit în hora parfumată a orhideelor roz din bolul cu apă situat dedesubt. Fața mea scursă prin gaura specială a pernei patului de masaj privea florile magnifice. Cu petalele lor, desfăcute senzual, pluteau diafane ca trei sexe femeiești, împărătești, din povești, ce prost ești – îmi spuneam pierdut în sunetul muzicii unui sforăit discret, probabil primul dintr-un lung șir de sforăituri discrete deasupra cărora stătea abandonat, eșuat, corpul meu dureros. Mmmmmdaaa…

Îmi scârțâi cu palma printre aburii grei, fața condensată, lipită pe oglinda băii din camera mea. Am murit și înviat quantic în acceleratorul de particule al dușului din ceas de seară, înaintea mesei festive de la restaurant, pe care eu și cu reflexia mea am hotărât s-o brexitizăm. Ridic paharul înghețat și ciupelesc „gâsca cea gri” cu guri mari. Vodka onctuoasă alunecă Zen de-alungul esofagului ca pe țeava neghintuită a puștii de vânătoare botezate-n ceața lăptoasă a dimineții din pădurea adormită. Mmmmmmdaaa, în seara asta voi bea și mă voi culca mângâiat la tâmple de „neverendingul” jazz.

Zgomotul paharului gol trântit pe blatul umed al chiuvetei nu acoperă complet o bătaie fermă în ușa camerei. Bătaia se repetă la fel de ferm. „Poliția sau musafirii”? Deloc surprins, smulg în treacăt un prosop și mi-l agăț de mijloc. Deschid ușa încet, dar mișcarea mea e frântă brutal de o arătare care întrupată din semiîntunericul holului explodează în cameră fără să-i pese de cele 90 kg din spatele ușii. Nedumerit închid ușa și pășesc precaut în cameră.

Djinn in a bottle, Derico Cooper

Jazz, fată grăsuță care se mișcă ciudat desenând conturul dintre pat și televizor, gesticulează, arată cu degetul în toate direcțiile, spre mine, jazz, oboseală, fata grăsuță. Vorbele ei se estompează în improvizația jazz-ului – cea mai cool parte. Solista neinvitată agită o sticlă de cola în mână. Nu aud cuvinte, fraze, ci doar tonul vocii ei brodat genial peste jazz. Îmi înghesui în obraji un surâs la gândul desfacerii sticlei de cola. Stau ca televizorul în fața televizorului și privesc filmul absurd din afara televizorului. Un gust amar îmi strică aroma alcoolului din gură atunci când brusc recunosc personajul jucat de „fata grăsuță cu degetul magic”. Glonțul care trece cu super slow motion printr-o portocală despicând-o, trage afară după el, într-o fracțiune de secundă secvența completată de sunetul întregului monolog.

Disperarea, deznădejdea, frica, revolta, ura, fiecare îmbracată în costumul ei, în culori vii, arzătoare sau închise, după caz, își urlă la unison din bojocii subpersonalitaților fetei dorința lor de a fi. Fata grăsuță cu mers ciudat se simțea neiubită, nedorită, neînsemnată, batjocorită, ocolită, umilită, uitată. Tonul vocii, posturile, gesturile, mișcările corpului susțineau vorbele turuite gâjâit în hotărârea ei de a se descărca mie. Am aflat dramele oribile prin care a trecut, ca firul vieții tras prin mărgele otrăvite, ca o apă stătută, puturoasă, neagră, în care sunt pești negri cu ochii albi, goi.

În liceu, la o petrecere de adolescenți beți a fost dezvirginată de prietenul ei. Clasic aș zice, doar că actul s-a produs pe masa de la bucătărie în uralele cathartice ale celorlalți, nu chiar clasic, ci cu o sticlă de Cola proaspăt desfăcută, manevrată pervers de către iubitul ei beat și drogat. Starea ei a fost confuză poate din cauza alcoolului, expunerii, durerii sau a senzației lichidului rece și acidulat revărsat pe ea, în ea, coborându-i ființa în abisul existenței.

După deflorarea „răcoritoare” a urmat, clasic, iubitul ei. Răgetele animalelor însetate de sânge făcea ca momentul să se dilate temporal. A urmat, tot clasic, tovarășu’ iubitului ei. Apoi C, un băiat pe care-l știa de la grădiniță. Pe al patrulea nu-l știa. Clasic.

Un mojar fragil din lemn de zâmbet în care sufletul ei era otrăvit, murdarit, fărâmat, descompus și amestecat într-un mujdei grotesc de mădulare, spermă și Cola. O scoarță de lacrimă invizibilă deveni mojarul fetei. Lacrimi nu mai lăcrimau, dureri nu mai dureau și flăcări nu mai flăcăreau.

Iubitul ei, băiat de „polititilic” a îmbrobodit-o punând totul pe seama alcoolului din capul tuturor. Chestia s-a aplanat, acoperită parțial de cadouri scumpe și excursii exotice. Fata tăcu. Tăcea pentru că ea nu mai era acolo, plecase undeva departe-aproape, să-și trăiască nicăieriul și nimicul clipei. Apa curgătoare a timpului care poartă pe undele sale scena pe care se joacă  teatrul vieții a făcut ca masca ei socială să fuzioneze cu pielea. N-o mai putea da jos. Nici măcar în pauze. Fata devenise o mască.

A rămas tot o mască chiar și după ce mai mulți oameni albi și neclari i-au dat casca de motor jos și i-au spus să numere. Apoi, ca prin vis, a auzit că amputarea s-a desfășurat în parametri și că nu sunt complicații. Masca i-a rămas pe față și atunci când stoică, reînvăța să meargă cu noul picior din carbon și oțel, o proteza hi-tec făcută afară, pe comandă specială și plătită pe șestache de tătilicu politicu. Măcar atât i-a lăsat iubitul ei, împreună cu buchetul de flori și justificările idioate pentru validarea despărțirii.

Fata singură s-a refugiat în dulciuri. Singura ei plăcere. Singura ei iubire. Clasic.

„Vrei o bomboană”?

Continuarea, aici.

Pe Bogdan îl găsiți și aici

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Provocările «visului american» – American Beauty

Iubirea – oameni buni, oameni răi și oameni indiferenți

Cum să refuzi fericirea? Cum? Cum?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro