Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Dulceața de caise 

13 August 2018

MONICA TONEAÎși întinse o linguriță de dulceață de afine pe o felie prăjită de pâine de secară. Mușcă pofticios o gură și mintea o purtă amețitor spre meleaguri îndepărtate. Succesiv, începură să se deruleze cadre din perioada primă a existenței ei. Propria ei reinventare a madlenei. De o claritate atât de pătrunzătoare, încât avu sentimentul de călătorie în trecut. Preocupată de scurgerea timpului în general și de rolul memoriei în particular, nu se împotrivi voiajului mental la care se expusese gustând din felia de pâine ornată. Secvențele se succedară animate de o voință proprie, iar ea stătea pe margine, asistând țintuită în loc. 

Într-una se văzu în luna iulie, spre sfârșitul ei, când arșița erau mai mereu prezentă. Lipsită de griji și adâncită în lectură, mușca și atunci din biscuiții unși mai înainte cu unt și dulceață. Micuța acelei clipe simțea că o invadează o bucurie nealterată când dinții frumos aliniați veniseră în contact cu biscuitele cu aromă de vanilie. Mormanul de cărți depus cu grijă lângă pernele de care se sprijinea comod, urma să fie devorat în același mod ca biscuiții, pe îndelete, să nu se termine prea repede. Le parcurgea cu lentoare, temătoare să nu dispară universul creat în jur. Când se apropia însă de sfârșitul unei cărți, începea să tărăgăneze, nevrând parcă să se desprindă de poveste. Într-o dimineață arsă de soare încă de la prima oră, descoperise, pe când scotocea prin magazie, o ladă cu cărți vechi, editate înainte de anii ’50. Avusese impresia că dezgropase o comoară. Le ștergea de praf una câte una și apoi citea titlul în șoaptă de copil, cu tandrețe. Erau cărțile copilăriei tatălui ei. Conexiunea cu trecutul familiar lui o îndemna să le răsfoiască subjugată. Și-a făcut o selecție și le-a adunat într-o cutie de carton pe care a dus-o pe terasă. Cel mai mult i se lipiseră de suflet Aventurile lui Cepelică. Toate personajele erau legume. Nu în sens peiorativ, era o jardinieră întreagă, cu o viață demnă de invidiat, povestea fiind plină de aventură, suspans și emoții variate. Motive importante pentru a se smulge dintre pernele umplute cu puf de gâscă nu prea avea pe tot parcursul zilei. Din când în când însă, se întrerupea și pășea agale până la bucătărie pentru a-și spăla caise, prune, nectarine și struguri culeși mai devreme din grădină. În alte zile, prefera ceva sărat și se înfrupta pe loc, în bucătăria de vară, cu roșii proaspete adunate de dimineață de bunica. Tăia rondele o roșie mare și deformată, aleasă cu grijă din coș. Condiția era să aibă coaja pe alocuri traversată de dungi maronii, aspre – erau din cele mai gustoase, cum albinele petrecuseră mai multă vreme în jurul florii să o polenizeze. Presăra apoi ceapă tocată mărunt, după care stropea felia din belșug cu sare și piper. Mușca din ea și semințele zemoase se scurgeau pe jos, pe dalele reci. Din acest motiv, evita întotdeauna să mănânce roșii în apropierea cărților.  

Copilărie

Era copilă și universul ei părea nelimitat. Nu cadra deloc cu epoca asuprită de comunism în care trăia. Lăsa întotdeauna loc imaginației fără limite, caracteristică vârstei fragede, să se desfășoare. Nu simțea lipsurile celor mari. Se oprea din visare uneori scuturându-se de acreala fructului din care mușca cu nesaț. Dinții i se strepezeau și tot corpul se cutremura de senzație.  

În alte zile,  se aduna cu ceilalți copii de pe stradă. La ore fierbinți nu se aventurau să exploreze sau să fie dinamici, prinși în jocuri de echipă. Alegeau un colț umbrit, întindeau preșuri pe trotuar și fie etalau cărți de joc, amuzându-se astfel ore în șir, fie își înșirau jucăriile după bunul plac, inventând tot felul de jocuri, situații și povești. Așa descoperise că ar fi fost o profesoară extrem de severă, un medic terorizat de pansamente și sânge imaginar și o croitoreasă ce ar coase doar strâmb tivurile rochiilor elegante de seară. Să observe, în schimb, era o abilitate înnăscută. Devenise preocuparea ei discretă cât se prefăcea că participa activ la joc. Nu se plictisea deloc să analizeze competențele, înclinațiile, modul de interacționare și mai ales cum puneau problema partenerii ei de joacă în raport cu un anumit lucru. O aptitudine trasată cu claritate de când era mică. 

Alteori, când timpul era static, își fixa fascinată privirea pe trena de condensare lăsată de avioane. Medita și câte o oră la ce va să fie, la ce ar putea fi. Un dor îndepărtat de evadare, de căutări, de explorări în lung și-n lat o copleșea nejustificat. Sau memoria celei ce va fi cândva, la maturitate. Hipnotizată, își studia cu ochi mijiți proiecția viitorului strecurată printre printre cumuluși. Stăruia puțin asupra imaginii, dar nu reușea să o facă să se concretizeze. Rămânea un mister pentru ea. Mustăcea în sus spre imaginea neclara a sinelui adult și pe furiș îi făcea cu mâna. Rar primea vreo reacție dinspre proiecția aceea rătăcită printre nori. De cele mai multe ori, se arăta insensibilă față de copila timidă de pe asfalt care privea în sus cu ochi mari și întrebători.  

O altă secvență o situează în casă, spre înserat. Tocmai revenise tatăl ei din voiaj cu o cutie electronică imensă, multifuncțională. O combină cu pickup pentru discuri de vinil deasupra, casete la mijloc și radio dedesubt. Butoanele uriașe o invitau ademenitor să le răsucească și acele cadranelor se învârteau dramatic de câte ori ateriza pe o frecvență statică. O amuza chiar dacă era adeseori admonestată de manipularea incorectă a excentricei cutii. Când nu se juca la butoane, asculta piese de teatru și povești imprimate pe vinil. Cu geamurile deschise, ca să pătrundă mai bine adierea răcoroasă de afară, huzurul de bine invada comoda cameră de zi. Întinsă pe burtă, cu capul sprijinit în mâini, coatele împinse în podeaua dură și picioarele îndoite spre tavan, bâțâindu-le în aer, nu mai era deloc atentă la mediul înconjurător. În anumite seri, savoarea poveștilor fără sfârșit era întreruptă de prezența paternă. Acesta ținea morțiș să își inițieze odrasla în universul magic al sunetelor muzicii clasice. Nu exista loc de refuz. Se instala supusă pe canapea, dezamăgită însă de pierderea bătăliei. Ceda insistențelor, dar în semn de protest privea îmbufnată într-o parte, spre draperia umflată sub pala de vânt trecută prin fereastra deschisă. Își propunea de fiecare dată să nu se lase impresionată de ariile maiestuos interpretate de orchestre renumite din întreaga lume. De fiecare dată, ajungea să nu își ducă pactul până la capăt. În penumbra din cameră, muzica dansa când jucăușă, când tristă, pictând tavanul în culorile cele mai vii ale imaginației. Cel mai mult îi plăcea Beethoven, Sonata No. 14. Sonata lunii pentru ea, nu reținea numerele oricum. Mintea îi zburda printre sunetele ce trasau culorile din aer și uita că fusese supărată.  

Cu un oftat, se smulse din reverie și își lăsă deoparte felia de pâine de secară unsă cu dulceață. Gustul parfumat, amestecat cu aromele copilăriei o întristă deodată. Poate de aceea nu îndrăzni să o termine. Un moment suspendat se poate pierde în detalii dacă este consumat ? Ar prefera să-l păstreze intact. Regretă impulsul de a mânca pâine cu dulceață, trecuseră mai mult de 20 de ani de când nu mai gustase… Apreciase gestul însă. Acela de a unge cu calm, fără grabă, felia de pâine cu unt și apoi meticuloasa întindere fină de dulceață portocalie. Nu ar fi trebuit totuși să muște din felie. Prea au revenit toate cu violență peste ea.  

Felia mușcată și uitată acum pe farfurie arăta ca și cum ea însăși năpădise neinvitată o porțiune a trecutului ce nu trebuia să fie deocamdată vânturată de timp… 

 Pe Monica o găsiți întreagă aici

Și tu poți scrie pe Catchy!🙂  

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro. 



Citiţi şi

„Ce înseamnă familie tradițională?”

Ingredientul secret

„Da, iubito, este totul în regulă…”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
521 views

Your tuppence

  1. Dulceața de caise – Dimensiunea unei zile / 16 August 2018 13:49

    […] Articolul integral îl puteți citi pe Catchy. […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro