După zece ani de străinătate, m-am întors definitiv în România

Catchy

23 July 2017

Zece ani am locuit și am muncit în străinătate. E drept că am plecat și eu cu valul în căutarea destinului. A destinului generos și norocos, nu a celui modestuț pe care îl aveam deja acasă. Și după ce am reușit să-mi construiesc acolo o viață – mai bună din anumite puncte de vedere, mai puțin bună, din altele, m-a apucat amocul… Cumva, aveam senzația că totul este în zadar. Că zece ani am trăit într-o continuă stare de provizorat care, în virtutea spiritului românesc, tinde să se transforme în definitiv. Că am „fugit” de acasă ca să caut cai verzi pe pereți și, odată ce i-am potcovit, îmi dau seama, că de fapt, nu am nevoie de ei.

Totuși acești ani au adăugat valoare experienței mele de viață și mi-au dăruit multe amintiri. Dacă nu plecam, trebuie să recunosc că nu aș fi avut ocazia să trăiesc, să cunosc și să fac tot ceea ce am făcut în țara de adopție. Însă, ca o mamă adoptivă mediocră, nu m-a făcut să mă simt iubită și dorită. Și asta nu ar fi contat prea mult dacă nu s-ar fi suprapus cu dorul surd, cu nevoia tot mai mare de a-mi găsi, odată locul, de a-mi stabili – căci chiar era timpul – unde se declină, cu adevărat, „acasă”. Concluzia? Ura și la gară!

plecare

Mi-a trebuit timp să rumeg această decizie radicală. „Cum, te întorci?”, „Cum, dai cu piciorul acestor ani?”, „Cum, renunți la tot?” și întrebările pline de reproș nedumerit nu se mai terminau. Însă eu nu simțeam nimic din toate acestea. Nu înțelegeam de ce unii dintre compatrioții mei din diasporă interpretau întoarcerea (definitivă) în țară ca pe o capitulare. Ca pe o înfrângere… Nimic mai greșit. Pur și simplu, era o nouă etapă de viață. Pentru mine se încheiase experiența străinătății, cu tot ce a însemnat ea, și asta pentru că înțelesesem că, în cazul meu, „acasă” este chiar… acasă, acolo de unde am plecat.

Într-un fel, am luat-o iar de la zero. Dacă am avut nevoie de ajutor? O, da, și nu mi-e rușine să recunosc. Am luat câteva credite rapide nebancare, atunci când a fost cazul, am apelat la familie și prieteni pentru a o mai ușoară reintegrare și am învățat să las la poarta de îmbarcare ifosele pe care, fără să-mi dau seama, mi le însușisem „afară”. Am învățat și cum să achiți împrumutul, astfel încât viața să nu-mi fie paralizată de ultimele decizii radicale.

Dacă a fost greu? A fost. Dacă regret? Depinde. Sunt aspecte pe care le regret, sunt lucruri de care mi-e dor – ce ironie, acum mi-e dor în sens invers! -, sunt oameni dragi pe care nu-i voi mai revedea prea curând (sau poate chiar niciodată), însă, per total, răspunsul continuă să fie un „nu” pe care mă străduiesc să mi-l asum zi de zi și asta pentru că să te întorci acasă nu va fi niciodată o înfrângere…



Citiţi şi

Unde evadăm din „bula” noastră

Vindecă-te! Poți! Întrebarea este, vrei?

În ṭara aceasta m-aṣ reîntoarce…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
26,295 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro