Am urcat cândva până la cer…. Am plutit, era mai mult decât visasem vreodată să primesc de la viață. După ani de vise și așteptări, eu, la 45, încă frumoasă și pulsând de viață, el, ochi verzi, zâmbet dulce, brunet, frumos, cu corp lucrat, pasiuni comune multe, aceeași profesie, același mediu de lucru m-a topit. Și de la prima întâlnire nu ne-am mai despărțit.
Îmi răsună gândurile de cuvintele noastre dulci, nebunii și tristeți… „Baby, sărută-mă pe ochi”, spuneai, deși chinezii cred că înseamnă despărțire. Noi ne vom iubi foarte mult, spuneai… În brațele mele, degetele mele printre șuvițele tale negre, tu plângeai că ea te-a înșelat, dar eu ce vină am acum? „Baby, nu pot dormi, mă apasă casa asta și amintirile, mă primești? Bine, că… sunt deja pe drum”.
…și pe mine cine mă va primi, baby?
Lumea mea a fost un delir aproape un an. Apoi, în ochii lui au apărut umbre, tăceri, însingurări… Pe mine mă ucideau cei 10 ani ai mei în plus, pe el… nu știu ce. Decizia lui a venit ca o sentință, brusc… Fața lui frumoasă, rece ca gheața… „Sper că înțelegi și faci ceea ce trebuie”… Adică să te uit? Să nu te mai iubesc? „De ce ești șocată? Nu sunt fericit, am încercat, dar nu pot.”…Și eu?? Să îmi sting iubirea ce între timp a tot înflorit? În lift, vecina spune ceva de ziua frumoasă și însorită, eu, cu lucrușoarele strânse în grabă din casa ta, cu lacrimi șiroaie pe obraz. Casa ta, aleasă împreună… acum mă dor pașii alteia pe covorul ales de mine, mâna ei atinge tapetul din dormitor pus de noi, seara pe terasa ta, cuibărită în brațele tale, pe banca de ratan aleasă de mine… Știu, sună jalnic, dar așa e în mintea mea și imaginile mă bântuie.
Nu mai eram eu… Nu mai sunt eu… Încerc de un an să reiau firul de dinaintea lui, dar firul mă duce tot la el și ușa e închisă… Iubirea a devenit acum indiferentă sau nu, iubirea nu a fost deloc. Nu știu ce va veni, dar căderea din înaltul amețitor a fost năucitoare.
Îți caut chipul în mulțime, inima se zbate de dor și de spaimă că te văd cu ea… nopțile te visez și te strig, te caut…
Ceasul meu s-a oprit atunci… în fața ta, ochii tăi ascunși de ochelari de soare, chipul tău frumos înghețat, eu încă fierbinte după zilele de vacanță la Dunăre. Zile numai cu tine.
Nu știu ce mă doare mai tare, răceala ta sau că am îndrăznit să iubesc și să sper… Cuvinte grele au zburat, știu, dar era doar strigătul meu smuls din suflet.
Acum învăț să privesc lumea ca și cum ar fi prima dată, încet, obosit… E frumoasă lumea… și poate undeva, altă pereche de ochi verzi îmi va zâmbi.
Și nu aș ști ce să îți spun… Poate doar „Nu mă săruta pe ochi, baby…”
Guest post by Alina
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Să nu tragi de o femeie, să nu-i cerșești iubirea, să nu-i cazi la picioare…
Dragostea, compasiunea și blândețea
Povestea pantofilor portocalii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
