Mai are lumea nevoie de povești despre moralitate? Se pare că da. La venerabila vârstă de 94 de ani, Clint Eastwood a realizat un film interesant, Juratul #2, care ar fi cel de-al 40-lea lungmetraj regizat al cineastului, ceea ce reprezintă o moștenire cinematografică de neegalat alături de cariera sa de actor, la fel de importantă. Produs sub sigla Warner Bros.com, studioul în care acesta dezvoltă proiecte de mai bine de 50 de ani, filmul este o dramă solidă, de modă veche.
Întotdeauna cunoscut pentru eficiența sa ca regizor de film, Eastwood aduce aceeași energie vioaie unei povești pline de suspans. Dacă acesta este într-adevăr ‘cântecul lui lebădă ’ în calitate de regizor, «legenda » în vârstă de 94 de ani își încheie cariera în spatele camerei pe o notă înaltă, în urma unor eforturi atât de recente, inclusiv Cry Macho, The Mule și The 15: 17 la Paris .
Juror #2 pare a fi genul de film cu buget mediu, pe care îl vedeam adesea în perioada anilor 1980 și 1990, dar a devenit din ce în ce mai rar într-un peisaj cinematografic care constă în mare parte din sequels și alte încercări indie mai îndrăznețe. Practic, s-ar situa undeva la mijloc: un film pentru adulți care apreciază valorile clasice, performanțele actoricești puternice din partea unei distribuții bine alese și temele atent alese, pentru spectatorii care doresc să fie distrați, dar poate să și reflecteze la ele. Contextul judiciar se reduce la esențial: curtea, interiorul casnic al protagonistului, câteva flashback-uri inteligente care reconstituie unele evenimente.
Nicholas Hoult joacă rolul lui Justin Kemp, un tânăr ales funcția de ‘jurat’, deși ar fi preferat să fie acasă, având grijă de soția sa însărcinată, Allison (Zoey Deutch ). Hoult devine aici un om bun, de treizeci de ani, căsătorit și care așteaptă un copil cu Allie o profesoară care, cu ani mai devreme îi fusese mentorul în depășirea dependenței de alcool.
Decorul filmului din Savannah, Georgia, devine unul sufocant. Spectatorul trebuie să asiste în sala de judecată, dar și în cea în care jurații deliberează. Astfel, o duzină de străini se adună și se luptă să găsească dreptate într-un proces în care se judecă o crimă. O serie de flashback-uri dezvăluie moartea oribilă cu detalii și unghiuri ușor diferite, în funcție de martor sau de dovezi/probe. Știm atât de multe: după o noapte încinsă cu băutură și ceartă cu iubitul ei, la un bar de pe marginea drumului, o frumoasă blondină, pe nume Kendall (Francesca Eastwood, fiica regizorului), a fost găsită moartă pe stâncile de sub un pod. Operațiunea de filmare a directorului de imagine, Yves Bélanger, cât și coloana sonoră (Mark Mancina) ne-au introdus în emoția și confuzia acelei nopți întunecate și furtunoase. Procurorul este convins că învinuitul este criminalul, iar jurații pare înclinați să confirme, totuși Kemp este cel care îi invită pe ceilalți unsprezece să reconsidere dovezile pentru a stabili dacă acuzatul poate fi găsit cu adevărat vinovat, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Avocata Faith Killebrew (Toni Collette, cu un puternic accent sudist) crede că acesta este cazul care o va catapulta la biroul procurorului. Evident, iubitul lui Kendall, James (Gabriel Basso), cu care a avut o relație notoriu de volatilă, trebuie să fi ucis-o. Martorii i-au văzut certându-se violent în noaptea aceea, apoi l-au văzut pe tânăr urmărind-o pe blondină până în parcare. Avocatul său (un carismatic Chris Messina) încearcă să injecteze destule îndoieli rezonabile ca jurații să îl găsească pe James nevinovat. ÎnsușiJames și-a afirmat nevinovăția tot timpul. Cu toate acestea, cu cât Justin aude mai multe declarații despre crimă, cu atât are mai multe îndoieli. A fost și el la bar în noaptea aceea și poate știe mai multe decât ar vrea să recunoască.
Cu siguranță, există plăceri retro care se găsesc în scenariul întortocheat semnat de Jonathan Abrams. Actorul NicholasHoult oferă o performanță interpretativă subtil convingătoare, în postura unui bărbat care își dă seama, în mod constant, că întregul său viitor este în pericol dacă iese în față și face ceea ce trebuie. Personajul este un alcoolic în curs de recuperare, cu o înțelegere slabă asupra sobrietății sale, dar cu o recunoștință profundă pentru a doua șansă pe care a primit-o, ceea ce ne face să-l simpatizăm și mai mult. Kiefer Sutherland aduce echilibrul potrivit de grijă și candoare, în calitate de mentor al lui Justin, care se întâmplă să fie și avocat. De asemenea, în distribuția bine alcătuită, se numără și JK Simmons, tot în poziția de jurat, de fapt, un fost detectiv care are propriile bănuieli cu privire la modul în care a fost tratat cazul. În teorie, faptul că a fost detectiv ar fi trebuit să iasă la iveală în timpul selecției juraților, ceea ce este o neglijență pe care filmul este suficient de inteligent pentru a o recunoaște. De asemena, Cedric Yarbrough este, foarte bun în rolul unui alt jurat care are propriile motive pentru a vota pentru condamnare.
La douăzeci și cinci de ani după Proven Contrary și Midnight in the Garden of Good and Evil (filmat în același Savannah din Georgia), Clint Eastwood s-a întors la o întrebare despre justiție și vinovăție, stigmatizând eroarea unuia și folosirea celuilalt pentru a rezolva o dilemă. Întrebarea morală a fost întotdeauna centrală în munca sa: acolo unde sistemul se clatină, Eastwood face apel la etică și responsabilitate individuală, necesare pentru menținerea pactului social. Juratul #2 se poate fi resimțit ca o peliculă modestă pentru cea mai mare parte a timpului său de rulare. Totuși, sfârșitul este unul nemaipomenit, un real pretext de reflecție. Mesajul lui Clint Eastwood este unul clar – îndeamnă atât personajele, cât și spectatorii să nu se oprească niciodată din a exercita îndoiala și să rămână pe partea dreaptă a istoriei.
Pe Mădălina o găsiți și aici.
Regia: Clint Eastwood
Scenariul: Jonathan Abrams
Imaginea: Yves Bélanger
Montajul: Joel Cox și David Cox
Muzica: Mark Mancina
Distribuția:
Nicholas Hoult – Justin Kemp
Toni Collette – Faith Killebrew
J. K. Simmons – Harold Chicowski
Chris Messina – Eric Resnick
Gabriel Basso – James Michael Sythe
Zoey Deutch – Allison “Ally” Crewson
Durata: 114 min.
Citiţi şi
Fiu, soț sau prizonier? Despre bărbatul adult captiv în simbioza maternă
La câți stăpâni poate slugări și lacheul Simion?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
