Conform datelor globale analizate până în 2021 de studiile Global Burden of Disease (GBD), osteoartrita genunchiului a afectat sute de milioane de persoane la nivel mondial, cu peste 374 de milioane de cazuri în 2021 și peste 30 de milioane de cazuri noi anual. Incidența și prevalența sunt în creștere continuă în majoritatea regiunilor, în special la vârstele peste 50 de ani, iar femeile înregistrează rate mai ridicate decât bărbații — o tendință care reflectă atât diferențe biologice, cât și factori de mediu și stil de viață.
Durerea de genunchi este una dintre cele mai frecvente cauze de limitare a mobilității după 40–45 de ani, mai ales la femei. Această vulnerabilitate crescută este explicată printr-o combinație de factori: schimbările hormonale din perimenopauză și menopauză, care influențează metabolismul osos și al cartilajului; diferențele biomecanice (aliniamentul genunchiului, masa musculară mai mică la nivelul coapselor); precum și o incidență mai mare a excesului ponderal la anumite vârste, care amplifică sarcina mecanică asupra articulației. Datele globale arată că femeile trăiesc mai mult cu boala și cu dizabilitatea asociată, ceea ce face ca prevenția timpurie – mișcare adaptată, menținerea unei greutăți suportabile și întărirea musculaturii – să fie esențială mai ales pentru ele.
Vestea bună, confirmată de cercetarea medicală din ultimii ani, este aceasta: genunchiul nu este o articulație „sortită” degradării. Dimpotrivă, este una dintre articulațiile care răspund cel mai bine la prevenție, atunci când este înțeleasă și practicată corect.
art Egon Schiele, 1917
Un pic de anatomie
Din punct de vedere anatomic, genunchiul este o articulație sinovială complexă, nu o articulație „sigură prin formă”, cum este șoldul. El nu are o cavitate adâncă care să țină oasele perfect fixate. Stabilitatea sa depinde în mare măsură de ligamente, menisc, mușchi și control neuromotor – adică de țesuturi vii, care se pot adapta.
Această caracteristică explică două lucruri esențiale. Pe de o parte, genunchiul este vulnerabil atunci când mușchii sunt slabi, mișcarea este haotică sau sedentarismul se prelungește. Pe de altă parte, exact pentru că stabilitatea lui nu este „rigidă”, genunchiul poate fi antrenat, protejat și susținut prin intervenții simple și constante.
Datele epidemiologice globale arată că osteoartrita genunchiului este una dintre principalele cauze de dizabilitate la adulții peste 45 de ani. Totuși, un aspect esențial este adesea ignorat: durerea, modificările de pe imagistică și dizabilitatea nu se suprapun perfect.
Există persoane cu modificări vizibile la radiografie, dar cu funcție bună, și persoane cu durere importantă, dar fără leziuni structurale majore. Această discrepanță este motivul pentru care medicina modernă s-a îndepărtat de ideea fatalistă „ai artroză, nu ai ce face” și a mutat accentul pe funcție, mișcare și prevenție.
Ce spune știința despre prevenție
Consensul medical actual este clar: exercițiul fizic este intervenția centrală pentru sănătatea genunchiului, atât în prevenție, cât și în stadiile incipiente de durere sau artroză.
Nu este vorba de efort intens sau performanță sportivă, ci de:
-
exerciții de forță pentru coapse și fesieri,
-
mișcare aerobică moderată (mers alert, ciclism, înot),
-
progresivitate, nu salturi bruște de efort.
Studiile arată că mușchii puternici ai coapsei și șoldului reduc stresul mecanic asupra genunchiului, îmbunătățesc alinierea și cresc stabilitatea. Genunchiul nu lucrează izolat: el face parte dintr-un lanț kinetic care include șoldul, glezna și trunchiul. Când acest lanț funcționează coerent, presiunea se distribuie mai bine, iar riscul de durere scade.
La fel de important: odihna prelungită nu protejează genunchiul. Dimpotrivă, sedentarismul duce la slăbirea musculaturii, rigiditate articulară și scăderea lubrifierii naturale a articulației.
Vitamina D nu previne gonartroza și nu înlocuiește măsurile esențiale de prevenție, precum mișcarea, controlul greutății și întărirea musculaturii. Totuși, corectarea unui deficit de vitamina D poate susține forța musculară și stabilitatea, mai ales la femeile după menopauză, contribuind indirect la protejarea genunchilor.
Studiu anatomic al genunchiului, Michelangelo
Stilul de viață și miturile
Greutatea corporală influențează genunchiul prin două mecanisme: încărcare mecanică și inflamație de grad scăzut. Studiile arată că reducerea chiar și modestă a excesului ponderal (5-10%) poate diminua durerea și îmbunătăți funcția articulară.
Nu este vorba despre restricții drastice, ci despre schimbări sustenabile: mișcare regulată, alimentație echilibrată, somn suficient. Aceste elemente nu acționează separat, ci împreună, asupra sănătății țesuturilor articulare.
O veste bună e că puteți și alerga. Unul dintre cele mai persistente mituri este că alergatul „distruge” genunchii. Cercetările arată că, pentru alergătorii recreaționali, riscul de artroză nu este mai mare decât în populația generală activă, atâta timp cât efortul este progresiv și susținut de forță musculară.
Un alt mit este că durerea înseamnă automat distrugere. În realitate, durerea este adesea un semnal de adaptare insuficientă, nu un verdict definitiv. Ajustarea efortului, nu eliminarea lui, este soluția în multe cazuri.
Trebuie să fiți conștienți că blocajul articular, instabilitatea, inflamația accentuată, durerea persistentă nocturnă sau durerea apărută după traumatism necesită evaluare medicală imediată. Genunchiul nu este o articulație fragilă condamnată la uzură, ci una care cere educație, mișcare și continuitate. Medicina actuală ne arată clar că prevenția este posibilă și eficientă. Cu informații corecte și alegeri constante, genunchii pot rămâne funcționali mult timp. Nu uitați că știința este cultură, iar cunoașterea devine automat una dintre strategiile cele mai eficiente pentru o viață lungă și bună.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
