Goi și gol într-o mansardă

DUMITRU-ALEXANDRU FILIMON– De ce zice lumea că norii sunt atât de grei? Eu îi văd atât de ușori de aici, de jos. Când plouă, par și mai ușori. Nu crezi!

– Aș zice că ești prea visător, Vlad, ca de obicei.

– Sunt doar eu, Oana dragă. Zâmbește și tu ca mine.

– Ești! Dar, cel mai des, cade ploaia pe cei ca tine.

– Care privesc ploaia direct? Am o mansardă care mă protejează… Și e pe placul meu.

– Crezi tu că ține mansarda asta la infinit cu tine. Prea puțini au noroc când plouă în lumea asta. La asta nu te-ai gândit niciodată.

– Atâta timp cât mansarda este, tu ești, nu văd de ce nu aș fi și eu… în cârdășie cu acel „este”, pur și simplu.

– Și ploaia este, dar asta nu înseamnă că va ține la nesfârșit.

– Compari, așa brusc, dragostea cu ploaia. Atât de ușor! Nu știu ce să fac mai exact acum, să răspund sau să te iau în brațe!

– Se pare că a doua variantă pică. De fapt, a și picat.

– Lasă-mă să fiu îndrăgostit și de ploaie. Ai să vezi că nu ține așa mult și acum nici nu ne bucurăm de ea. Dacă asculți cu atenție ploaia, în timp, ajungi să știi când plouă pe bune sau e doar o simplă răpăială. Hai lângă mine. Uite! De aici poți privi ploaia în ochi. Drept în ochi!

– …mai lasă filosofia și soarbe din cafea.

– Vezi ce frumos este?

– E frumos tare la mansardă, ce-i drept.

– E prea frumos, uneori.

cuplu dans ploaie

– Ai putea să stai tu aici toată viața?

– Cu o cafea așa bună cine mai pleacă de aici.

– Fii serios. De ce îți place așa mult mansarda? E prea puțin spațiu aici.

– Iubesc să privesc ploaia drept, fix în ochi, fix în nori, acolo unde nimeni nu privește. Toți sunt preocupați cu umbrelele. Bogdan, micuțul de vizavi, spunea ieri că atunci când plouă se răzbună cerul pe oamenii care au uitat demult să-l privească.

– Vorbim acum de Bogdănel, un puști de cinci anișori. Ce naiba? Te întrebam ceva serios!

– Uite! Parcă așa o privesc de sus cumva.

– Ce anume.

– Ploaia, nu despre ea vorbeam?

– Vorbeam despre faptul că tu nu vrei să părăsești, vreodată, această mansardă.

– De ce să părăsești ceva atât de frumos?

– Pentru că, aici, suferința este mai mare decât iubirea.

– Aici, în mansardă!?

– Peste tot. Peste tot plouă! La tine plouă de sus, din nori, din ochi cică… dar ochii mei… Și la ochii mei ai privit ca la mansarda ta nenorocită!

M-am trezit brusc cu ceașca de cafea în stânga biroului. Ploua simplu. Picăturile loveau geamul din mansardă. Repetiție chinuitoare! Cafeaua era rece, prea rece, iar eu nu mai căutam nicio pereche de ochi.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

De mâine, te voi uita, dragul meu

Bolnavii incurabili și dreptul de a termina cu viața

Ce vină am eu că te-ai aprins exact când eu m-am stins de tot?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,377 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro