Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Haideți să mai credem în povești!

22 May 2018

Poza Ramona 1Poate că și oamenii mari mai au nevoie de povești. Astfel că se întâmplă, câteodată, ca prinți și prințese să coboare din lumea lor de basm  chiar printre noi, „pământenii” și să ne poarte în povestea lor…

„Oameni de peste mări și țări, din mai multe împărății au fost prezenți, măcar cu gândul, zilele acestea la mult așteptata nuntă a… micului prinț”.

Și nu se poate să nu ne fi gândit la poveștile copilăriei… Căci am văzut cu ochii noștri palatul, cavalerii pe cai și straiele lor alese…

Din păcate, „firul poveștii” a curs „ca la carte”, căci iată, știm cu toții că prințul nostru a crescut fără mamă, aidoma personajelor oricărui basm… Și parcă asta ne cutremură și ne amintește că viața poate fi crudă chiar și la palat…

Eram cam de vârsta celor doi prinți atunci când mama lor s-a stins. Și a făcut înconjurul lumii povestea tristă a „prințesei inimilor”. Am învățat atunci că prințesă nu ești prin naștere sau prin căsătorie… Căci iată, și monarhia are limitele ei. Cine ar fi putut vreodată să-i ia Dianei acest rang, pe care-l câștigase cu prisosință?!

Copil fiind, am căutat vinovați… și mi-a fost antipatic Charles, că n-o iubise… când lumea toată o adora…

meghan-markle-wedding-dress-3

Mai târziu am înțeles că nu fusese vina lui. Căci, iată, prinții sunt și ei oameni. Singura lui vină a fost că se întâmplase să iubească pe altcineva. Până la urmă, inima nu ținuse cont de etichetă… și pur și simplu nu-i păsase că bătea în pieptul unui prinț…

În adolescență, apoi, când mai citeam diverse biografii de regi, mi se părea cu adevărat romantic să văd că unii dintre ei abdicaseră chiar pentru a-și urma iubirea… Ah, ce gest desăvârșit, savurat de orice tânără domnișoară…

Acum sunt cam la vârsta pe care o avea Diana atunci când firul vieții i s-a întrerupt… Ce trist… se întâmplase să nu fie povestea ei… Căci poveștile prințeselor nu pot fi tragice… Și totuși, nu pot să nu mă gândesc la alte două prințese, care străluciseră la fel de tare: Grace Kelly sau Sissi (care, deși nu au împărțit aceeași epocă, au împărțit același destin trist, absurd chiar…)

Dar să revenim în zilele noastre, zile mai luminoase, căci iată ce poveste frumoasă tocmai se scrie… Vedem cu câtă indulgență îl privește regina pe nepot. Și, dincolo de rigiditatea pălăriilor ei pompoase, ca orice bunică, îi permite mult mai multe decât propriilor copii. Cine s-ar fi gândit că noua ducesă să fie o femeie divorțată, star de cinema, ușor mai în vârstă decât prințul care, iată, va avea moștenitori de origine afro-americană?! Ah, de-ar fi fost așa de indulgentă și în trecut…

Cine știe, poate mai revin cu impresii și dacă ajung cam de vârsta reginei…

Trăind zilele astea mai mult în povestea lor, am uitat să vă spun că, acum aproape zece ani, am cunoscut și eu un prinț. Nu, nu „prințul pe cal alb” la care visează toate fetele, ci unul cât se poate de real.

Ieșisem să-i prezint puțin orașul prietenei mele din Monte Carlo, care mă vizita. Iar seara am hotărât să ne-o petrecem într-un lounge destul de în vogă în acea perioadă. Ea, sincer, a fost ușor dezamăgită de locația aleasă de mine, destul de mică și întunecoasă, după părerea ei. Însă nu mică i-a fost mirarea să vadă că-și face apariția, chiar acolo, prințul de Monaco. Ce coincidență stranie! Ba chiar, un cunoscut sportiv de la noi, vine și mă întreabă dacă nu vrem să închinăm un pahar de șampanie în cinstea prințului. Până să mă dezmeticesc, acesta strigă la prinț și îl întoarce din drum, fără a urma vreo regulă de curtoazie, invitându-l chiar la masa noastră. Am petrecut, astfel, cu toții, un timp împreună,  am ciocnit paharele și am schimbat impresii cu un om interesant. Care ieșise în locul acela mic și întunecos, de care prietena mea fusese așa de dezamăgită…

Poate că am scris și noi o pagină de poveste, căci, recunosc, acea seară a rămas memorabilă. Și nu mai știu dacă un prinț a coborât din povești sau noi am pătruns în lumea lor fabuloasă… care, să recunoaștem, ne atrage cu strălucirea ei. Și atunci, ce dacă am crescut?! Hai să mai credem în povești!

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Era sau nu era ea?!

Un cadou pentru Maria

Mi-e dor de mama…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,474 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro