Hotel de lux cu vedere… sub apă

10 January 2013

„Alga e întodeauna mai verde

În lacul altuia,

Visezi să urci acolo,

Dar greşeşti.

Uită-te la ce e în jurul tău!

Aici, pe fundul oceanului

Te înconjoară atâtea lucruri minunate,

Încât ce ţi-ai mai putea dori?”

(Under the Sea, Mica sirenă, Disney, 1989)

Chiar aşa, ce ţi-ai mai putea dori, dacă ai avea ocazia să te scufunzi într-un ocean de linişte şi pace? Şi spun la propriu „scufunzi”. Pentru că, aşa cum li se întâmplă mai ales oamenilor cu bani şi cu idei năstruşnice, puţine locuri în care ne poartă imaginaţia rămân doar utopii. L. Bruce Jones, preşedinte al U.S. Submarines, este unul dintre aceşti oameni, pentru că lui i-a venit ideea de a construi un luxos hotel subacvatic, proiect pe care, la cât pare de convins, îl va şi duce la îndeplinire în scurt timp.

Poseidon Undersea Resort, localizat, după runde lungi de negocieri, în vecinătatea unei insule din Fiji, ar urma să fie un paradis sub ape, în care musafirii vor fi poftiţi să doarmă, să se relaxeze şi să viseze cu ochii deschişi, nas în nas cu peştii ocupaţi cu ale lor. Hotelul cu pereţi din plexiglas, situat la 12 metri sub apă şi legat prin coridoare şi lifturi de insulă, ar urma să aibă 24 de apartamente a câte 50 de metri pătraţi, restaurant, săli de sport, o capelă pentru oficiat nunţi, o bibliotecă, un teatru şi un spa. Toate cu vedere 360 de grade la viaţa marină. Iar pentru siguranţa oaspeţilor, proiectanţii (care lucrează încă din 2001 la complex) au prevăzut ca fiecare apartament să fie separat de celelalte, putând fi detaşat în caz de pericol şi urcat repede la suprafaţă.

Aşa cum era de aşteptat, un astfel de răsfăţ costă pe măsură. Mai exact, 15.000 de dolari de persoană pentru o săptămână, din care patru nopţi petrecute pe plajă, în partea insulară a mega-construcţiei, şi două nopţi în cea subacvatică. Iar în banii aceștia ar urma să fie incluse şi plimbări cu submarinul, odihnă în bungalow, distracţie cât cuprinde şi alge mai verzi decât oriunde altundeva. Şi asta pentru că un proiect similar, denumit Hydropolis, care ar fi urmat să fie construit în Dubai pentru o sumă de 300 de milioane de dolari a fost abandonat. Taman bine, căci în felul acesta Poseidon Undersea Resort va primi un loc în cartea „celor dintâi”, urmând să fie prima structură permanentă situată în adâncime, la presiunea de o atmosferă.

Şi ce mai atmosferă! Mă întreb însă, o fi la fel de plăcut pentru vietăţile marine să vadă cum ducem zi de zi la îndeplinire plicticoasele noastre obiceiuri? N-avem de unde şti, dar un lucru e sigur: măcar pentru ele spectacolul o să fie free of charge.



Citiţi şi

Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast

De ce să alegi o haină de blană chinchila: Eleganță și confort într-o singură piesă

Țara de sub tron

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro