Iniţiativa civică nu se studiază la televizor

Liana Oprea

27 August 2012

Pare palpitant să trăiești în SUA, mai ales dacă ești adeptul mișcărilor underground, alternative, antisistem sau de inițiativă civică. Mereu se întâmplă câte ceva care să-ți justifice atitudinea de revoltă. Pe de altă parte, fiind o țară (încă) prosperă, ai acces la mijloacele prin care s-o comunici și burta suficient de plină ca să îți permiți să protestezi inclusiv pe teme nu-chiar-vitale. Cum ar fi dreptul de a promova o dietă.

În aprilie 2012, Colegiul Director de Dietetică și Nutriție din Carolina de Nord a amenințat să trimită în închisoare un blogger care „își împărtășea public lupta împotriva diabetului, încurajând și pe alții să-i urmeze stilul de viață”. Steve Cooksey contempla posibilitatea unei sentințe de 120 de zile, dacă nu era de acord șteargă sau să rescrie în întregime blogul său vechi de trei ani. Conform legislației statului Carolina de Nord, practicarea nutriționismului fără licență constituie o infracțiune. Pe blogul său http://www.diabetes-warrior.net/, Cooksey povestește cum s-a tratat singur (și cu succes) de diabet, utilizând dieta Paleo, cunoscută și sub numele „omul peșterii” sau „dieta de vânători-culegători”. Regimul sărac în carbohidrați și bogat în proteine asemănător dietei omului primitiv l-a ajutat pe Cooksey să renunțe la insulină și medicația specifică diabetului său de gradul 2 în numai 30 de zile, în ciuda avertismentelor pe care le primise de la medici și nutriționiști autorizați. De la începerea dietei, după o spitalizare din februarie 2009, a reușit de asemenea să slăbească 20 de kilograme în următoarele trei luni. Avocații lui Steve Cooksey au ieșit în întâmpinarea acuzațiilor, iar procesul Cooksey-Statul Carolina de Nord este încă pe rol. În „țara celor liberi” ai avantajul că-ți poți angaja și plăti avocații atunci când vrei să iei poziție față de tot mai desele încălcări ale Primului Amendament, după unii, sau a Drepturilor Omului, după alții. John Durant, un alt blogger susținător al dietei respective, comentează astfel incidentul:

Această depășire a atribuțiilor guvernamentale nu este vreun concept teoretic. Se întâmplă ACUM. Se întâmplă unor oameni pe care îi cunosc, unor oameni proecupați de același lucru cu care mă ocup și eu. Sunt atât de furios încât e mai bine să nu scriu pe blog ce îmi trece de fapt acum prin cap.

Dacă e să dau curs complexului provincialului – cum îmi vine să numesc pornirea românilor de a se uita compulsiv „dincolo”, peste gard, în căutare de aprobare și de modele de comportament – se impun două concluzii, amândouă adevărate:

1. În România e mai bine. N-am auzit de niciun blogger care să facă pușcărie, indiferent ce publică în jurnalul lui online. Libertatea de exprimare e așa de mare încât uneori mi se înroșesc urechile de jenă când aud, din greșeală, cât de departe duc această libertate reprezentanții mass-media și ai politicii. Mă refer mai ales la libertatea de a folosi un limbaj sub-urban, vulgar, jignitor, de a folosi neîngrădiți tehnici pseudo-raționale în argumentația unor discursuri de audiență generală, de stimula credulitatea, dezinformarea și scindarea unei societăți în scopuri egoiste și de a exploata subiecte derizorii cu înverșunarea unor luptători pentru dreptate. Una din funcțiile presei este cea de „câine de pază al societății”, și se manifestă prin investigații și reportaje nepărtinitoare și solid documentate – o investigație serioasă poate să dureze ani de zile. Încet încet presa pare să transfere această funcție mișcărilor de inițiativă civică – la noi încă inexistente sau doar logo-uri ineficiente. Asa e bine. Există teren de dezvoltare.

2. În România e mai rău fiindcă românii nu-și dau seama că în România e mai bine. Fiindcă ne place teatrul de păpuși livrat pe ecranele color din ce în ce mai flat, mai HD și mai wide, nu băgăm de seamă că în spatele scenei se întâmplă multe lucruri bune, că încă nu se întâmplă multe din cele rele, și ratăm oportunitățile de ameliorare a calității vieții prin inițiative civice și individuale. Dacă modelul american este „dă-i în judecată înainte să lovească ei”, al nostru pare a fi „așteaptă să fii lovit și apoi protestează în legătură cu orice.”, cu corolarul „e mai ușor să protestezi pe subiecte deja asamblate și livrate decât pe teme care te privesc direct dar pe care n-ai apucat să le sistematizezi, investighezi și argumentezi”. Acum e la modă să protestezi chiar dacă măsura respectivă nu te atinge în niciun fel. Îmi aduc aminte istorisirea unui prieten, profesor, care, sosit acasă după o călătorie mai lungă, își întreabă vecinul, ca între cunoscuți care nu s-au mai văzut de ceva vreme: „ei, ce mai faci?”. Drept răspuns, omul s-a apucat să-i înșire, automat, ce mai fac politicienii, vedetele, ce scandal s-a mai produs prin presă, în sfârșit, tot ce văzuse el demn de interes la televizor. E cum putem fi atât de neîncrezători și în același timp atât de creduli. Atât de optimiști (la fiecare schimbare de guvern credem că vom ateriza direct în paradis) și concomitent atât de deprimați (orice e legat de România ne deprimă, inclusiv guvernul de care ne bucuram ieri).

O spun fără ironie, România e o țară bună și românii sunt privilegiați față de mulți alți locuitori ai lumii. Nu vi s-ar părea absurd să fiți urmăriți și trimiși în justiție pentru că aveți un blog în care vorbiți despre o biată dietă? Sau să trăiți într-o țară atât de săracă încâ cuvântul „dietă” nici nu există în dicționar? Să fiți amendați cu sute de mii de dolari pentru că ați descărcat trei melodii de pe internet? Să figurați, cetățeni obișnuiți, pe liste de potențiali teroriști? Eu m-aș gândi la asta înainte să mai acord un strop de atenție și energie circurilor televizate făcute ca să sucească mințile. Altfel, ar trebui să recunosc că particip voluntar la o acțiune dubioasă și nicidecum în avantajul meu. Binele comun nu începe de la discursuri populiste. Începe de la binele individual. Pe care nu ți-l oferă nicio platformă politică, fiindcă politica lucrează cu statistici. Unii se revoltă pentru că le sunt încălcate drepturile individuale – și sunt dispuși să investească bani, timp și energie. Noi ne revoltăm fiindcă așa ni se spune la televizor (și așa cum ni se spune la televizor). Și suntem dispuși să primim și bani, dar fără să consumăm prea multă energie. Milităm unii contra altora, în detrimentul ambelor părți și beneficiul celei de-a treia. Nu vrem acces la educație, ci la emisiunile de talk-show, unde informația e livrată gata împachetată. Dar lucrurile sunt pe cale să se schimbe, nu-i așa? Nu-i așa?

E adevărat, nu avem atâta antrenament la proteste ca americanii. Suntem oarecum novici în domeniu și ne e greu să discernem între situațiile care reclamă cu adevărat atenția și cele fără potențial. Suntem încă în stadiul de copilărie în ceea ce privește inițiativa civică. Vrem să combinăm visul libertății de opinie cu deresponsabilizarea asistatului social, un mariaj utopic care s-ar rezuma la expresia „fac ce vreau dar spune-mi ce să fac”. Nu e de mirare că suntem ușor de scindat și de manevrat pe diverse piste false. Ne purtăm copilăros ca societate civilă, ca indivizi implicați în luarea de decizii cu privire la viața lor, și ca atare suntem tratați ca niște copii: cu bomboane, artificii, amenințări cu bau-bau și un dezinteres mascat în discursuri populiste. Și așa va fi câtă vreme ne așteptăm cuminți alocația, pensia, aprobarea și dreptul de a nu gândi cu propria minte. Adică nu mult timp, cred eu.



Citiţi şi

Dragii mei copilași

Ai mei, ai tăi, ai noștri

Doamnă, cu ce treabă prin Parlament?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
749 views

Your tuppence

  1. Expoziția universală – de la Pink Bits la Pink Martini – Art&Entertainment, Featured | Catchy / 3 December 2013 9:36

    […] omul mai mic. Nici omul mai mare nu-i mare degeaba, reamintindu-și constant de ce a inventat televizorul. Pentru ineditul culturii ce nu îi aparține, dar pe care o poate […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Şi-atunci, eu ce mănânc?! | Catchy / 22 November 2013 14:10

    […] şi, mai rău, dificultatea tinde, în privinţa acestui subiect, către imposibilitate. Nutriţioniştii noştri cei de toate blogurile, intervenţiile televizate sau volumele publicate au pentru noi […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro