Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Istoria se repetă, însă cu alt soț, altă mașină, altă amantă…

1 May 2018

FELICIA DOLEANU– continuare de aici

Din ciclul: „Sunt plină de amintiri!”

Mă aflam pe terasa micului meu oraș, cu ochii încă roșii de plâns, cu lacrimile pe obraz, dar cu sufletul ușor ca un fulg, când, brusc, din visare, m-a trezit telefonul. Bucătarul meu mă informa că soțul meu s-a schimbat din cauza unei femei, acelei femei pe care o văzusem și eu. Mi-a mai povestit cum cu o seară în urmă, doamna a fost acolo, la restaurantul nostru, a mâncat pește, chiar l-a și ajutat pe soțul meu, fiind cam aglomerat, au făcut împreună casa, adică au numărat banii, iar apoi s-a instalat fain-frumos în mașina mea, pe locul meu. Cumva istoria se repetă, însă cu alt soț, altă mașină, altă amantă…

Ehei! Asta e prea mult pentru mândria unei oltence! În fracțiuni de secundă m-am transformat în Sherlock Holmes. Mi s-a derulat brusc filmul de scurt metraj al unicei noastre întâlniri, dintre mine și proaspăta amantă.

Era ziua mea liberă, dar terminând mai devreme shopping-ul și fiind în apropiere, am trecut pe la restaurant să-i arăt soțului meu ce pulover fain de cașmir i-am cumpărat.

dans, iubire amanta

Am zărit-o pe micuța brunetă cum încerca să-și găsească o poziție cât mai savantă la una din mese… Ba picior peste picior, ba poziția aceea chinuită, cu genunchii apropiați, însă îndreptați într-o altă direcție decât partea de sus a corpului (mie îmi stârnesc milă, că-mi dau senzația că fac pipi pe ele, că mai au pic și se scapă în chiloți!), ba cu un braț pe masă, ba cu ambele mâini pe lângă corp, ba culegând o scamă invizibilă de pe pantalonul fin de stofă, ba privind discret spre sânii micuți, ascunși sub bluza subțire de culoarea paiului, ba aranjându-și o buclă rebelă (mamăăă, și ce de bucle avea!) Era o micuță Shakira, cu un botic superb, cu o claie de păr negru ce-i ajungea până la fund în niște mici bucle înșurubate cu talent…

M-am apropiat de ea, am salutat-o amabil și am întrebat-o ce dorește. Mi-a răspuns toată numai zâmbet, arătându-mi o dantură impecabilă, că-l așteaptă pe domnul Shahriar. M-a surprins modul în care a rotunjit vocalele, de parcă fiecare ar fi însemnat un sărut. Nu mai întâlnisem modul acesta de exprimare, decât la homosexuali, dar ăștia te duceau cu gândul la s*x oral. Am studiat-o cu atenție câteva secunde lungi și i-am replicat:

– Oh! Deci îl așteptați pe soțul meu…

– Soțul dumneavoastră?

– Da! Eu sunt soția domnului Shaaaahriiaaaar și mă numesc Felicia. Dacă vi se pare un nume mai greu de reținut, îl puteți vedea pe reclama restaurantului „La Felicia” sau să va dau, mai bine, o carte de vizită? Apoi, spontan, am continuat cu o întrebare pe care nu mi-am explicat niciodată de ce i-am pus-o, nefiind o persoană curioasă:

– Sunteți cumva frizeriță!?

S-a înroșit toată și mi-a răspuns cu aceeași dicție perfectă, rotunjind fiecare vocală:

– Nuuuu! Sunt contabilă cu atestat de stat. (Mai târziu, mi-a mărturisit că întrebarea mea a jignit-o, pentru că în Germania frizerițele au un statut mai special, cam cum erau în vremurile comuniste văzute chelnerițele sau barmanițele la noi.)

M-a privit perplexă. A bâlbâit ceva… Am privit-o încă o dată plăcut surprinsă de frumusețea și prospețimea ei și i-am propus să bea un Latte Macchiato, ca să nu-i fie așteptarea plictisitoare. M-am apucat să spăl niște pahare, hotărâtă să-l așteptăm împreună pe Shaaahriaaar!

Între timp, unul dintre bucătari, întâmplător din același oraș cu soțul meu (cel care suferea de depresii și avea nevoie de compania șefului în fiecare seară), încerca să-mi explice că doamna este fiica unui mare vânzător de covoare persane, o cunoștință comună de-a lor, cu care soțul meu făcea afaceri.

În câteva minute, a apărut și domnul Shahriar, vădit agitat, fâstâcit, și a început subit să transpire abundent.

I-am spus că este așteptat de o doamnă drăguță și aș vrea să facă prezentările. Mi-a explicat că este fiica unui domn care are mai multe Autohaus cu care el face afaceri. I-am spus soțului că mi se pare și mai interesantă acum, dacă are doi tați, unul care vinde covoare și altul care vinde mașini. Dar ea? Ea ce vinde?

Nu, tatăl are covoare, mama are mașini, ea are… ce are?

Ana are me-re.

A rămas în ceață, însă minciunile mă fac circumspectă. I-am lăsat la restaurant și am plecat să mă bucur de seara liberă.

Revenind la terasa bătrânului oraș, mi-am șters lacrimile, mi-am suflat nasul și am dat două telefoane în Germania. În primul, am întrebat o clientă care îmi povestise că a întâlnit o vecină de-a noastră în restaurant, care semăna izbitor cu Shakira și care i-a povestit că deține o pizzerie, într-o localitate de lângă orașul nostru, altul – unei prietene pe care am rugat-o să-mi dea toate numerele de telefon ale pizzeriilor din localitatea respectivă. Prima mi-a spus că pe Shakira o cheamă Elham și au făcut schimb de telefoane, iar cealaltă mi-a dat cele câteva numere de telefon, mai precis cinci.

Am sunat direct numărul privat, am salutat-o frumos, rotunjind și eu vocalele mai ceva ca un homosexual, i-am reamintit numele meu, faptul că sunt încă soția domnului Shahriar, pe care i-l dăruiesc cu valize cu tot, dar am o rugăminte: până când se finalizează divorțul deja început, să aibă bunul simt și nu mai îndrăznească să calce în restaurant și nici să-și pună fesele în mașina mea! (nu că aș fi avut simțul proprietății prea dezvoltat, dar era a doua oară în viață când cineva se bucură de munca mea și nu mai eram dispusă să renunț așa ușor ca prima dată).

Peste nici o oră, mă sună doamna și-mi spune foarte liniștită că ea îl iubește pe soțul meu, că s-au logodit deja și că, dacă nu doresc să ies foarte șifonată din acest divorț, să accept condițiile pe care mi le pune ea. Am rămas șocată de atâta tupeu, dar curiozitatea a fost mai mare și am reușit să spun un:

– Și care ar fi condițiile? Hai, uimește-mă!

Și m-a uimit:

– Nu ești nici prima și nici ultima femeie care divorțează și cum tu poate nu cunoști la perfecție legile din Germania, eu, care sunt contabilă, te pot asigura că e mai bine pentru toată lumea ca tu să te ocupi în continuare de restaurant, din care vei primi cinzeci de procente, mașina, contul bla-bla, iar noi, vom primi… Era totul gândit.

Am ascultat-o, nevenindu-mi să-mi cred urechilor și i-am răspuns:

– Draga mea, s-ar putea să ai dreptate, nu cunosc așa bine legile germane, pentru că nu m-au interesat în mod excepțional, dar am un avocat cu niște coaie pătrate. În ceea ce privește calitățile tale de mare contabilă, întâmplător și eu am studii de specialitate și dacă la voi, doi cu doi fac minus trei, la școala pe care am făcut-o eu, fac patru, fără virgule. Așa încât, te asigur că următorul concediu pe care o să-l faci cu fostul meu soț, o să fie plătit cu cartea ta de credit, că domnul dr-ing Shaaaahriiiiaaaar o să fie cam lefter! și am închis telefonul, cu adrenalina la maxim și pusă pe acțiune.

Am plecat spre casă, am sunat-o pe fiica mea și am rugat-o să vină imediat să mă ia și să mă ducă direct la Otopeni. Mi-am cumpărat bilet din aeroport la un preț nesimțit și am zburat cu primul avion spre Germania, deși mai aveam încă patru săptămâni de vacanță.

Am ajuns acasă și am intrat în birou. În două ore am contabilizat nu doar ce a cheltuit domnul cu doamna, prin hoteluri și restaurante de lux, dar inclusiv minutele pe care le vorbiseră la telefon, din data de 15 februarie (a doua zi după Sfântul Valentin) subliniate cu verde – soție și roșu – amanta, într-o proporție de aproximativ 10 la 90… Mai concret, mă suna pe mine, soția, și-mi spunea cât de rău se simte prietenul nostru, nu mai știe cum să-l scoată din depresie și apoi o vrăjea pe Desdemona încă o oră…

– continuarea, aici –

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Cât de legată la ochi să fii? Cam cât am fost eu…

Pentru ea, sărutul era mai intim decât s*xul

Dacă ai plecat la alta, să nu ai senzația că o să stau să jelesc

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,626 views

Your tuppence

  1. Ileana / 1 May 2018 12:06

    Sunteți minunată, doamnă, ar trebui să vă adunați umorul și amintirile într-o carte!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Nu cred că există femei mai proaste ca tine și ca sor-ta! – Yes or No | Catchy / 1 May 2018 10:26

    […] Istoria se repetă, însă cu alt soț, altă mașină, altă amantă… […]

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro