După ani de aşteptare, reuşiserăm, în sfârşit, să ne mutăm la „casa noastră”. Cu un credit de la bancă, banii de la nuntă şi nişte economii, am putut cumpăra jumătate de vilă. Vila era spaţioasă, elegantă, împărţită în două apartamente de lux, cu etaj, balcoane proprii, discrete, şi o terasă enormă, la comun. Amplasată la marginea oraşului, ne ferea de zgomotul străzii. Nu credeam să existe premise mai favorabile pentru a fi fericiţi.
Au trecut câteva luni până ne-am zărit vecinii, altfel decât în treacătul automobilelor care ne duceau la birouri. Şi noi, şi ei ne desfătam la umbra balcoanelor „de după colţ”, neîndrăznind o ieşire pe terasă. Când a dat vara peste noi, după-amiezele ne-au deschis drumul şi uşile glisante. Venise timpul să încercăm şi mobilierul de răchită pe care-l instalasem acolo. Mai spre seară, ni s-au alăturat şi vecinii, prilej să bem un pahar de vin şi să ne delectăm în conversaţii despre artă.
Vecinii noştri erau gay, foarte îndrăgostiţi şi un pic suspicioşi în privinţa noastră. După o săptămână de tatonări şi mai multe sticle de vin, savurate leneş, până în clar de lună, ne-am declarat învinşi, eram 100% compatibili. Am început să petrecem din ce în ce mai mult timp împreună, să ne însoţim la restaurant, la teatru, am împărţit chiar şi o vacanţă. Melvin şi Kay plănuiseră să plece în compania altui cuplu gay, dar o tragedie de familie le-a stricat planurile. Ne-au aruncat o vorbă, în ultima clipă, convinşi că vom refuza. Nu a depins, însă, decât de nişte telefoane la birou, câteva favoruri din partea colegilor şi buna noastră dispoziţie. Când îşi dă silinţa, Dumnezeu ne aduce aminte de vremea când totul era un miracol.
La capătul zborului, ne aştepta tot o vilă, la fel de luxoasă, coastele portugheze, în schimb, nu se asemănau cu nimic din ce mai văzuserăm până atunci. Aveam propria piscină şi am angajat pe cineva din satul apropiat să se ocupe de bucătărie. Lâncezeam la soare, jucam bridge sau table, am ieşit doar o dată la restaurant şi de câteva ori în cluburi.
S-a întâmplat însă un lucru ciudat, pe care l-am pus pe seama exuberanţei de vacanţă. Nu aveam curajul să vorbesc cu mine. Mă îndrăgosteam de Kay. „Pe-sub-pielea” se desprinsese de voinţa comună, ardea şi îmi năruia nopţile. Jocurile de piscină, cele de table, cocktailurile târzii deveniseră un coşmar. De câte ori mă atingea, mă scurt-circuitam, retrăgându-mă în tăcere, nu înainte de a surprinde durerea din ochii lui. Speram ca întoarcerea acasă să ne răcorească minţile, iar realitatea să ne duşuiască cu gheaţă, fie şi forţat.
Într-o dimineaţă, l-am găsit singur pe terasă. Prinsă pe picior greşit, realitatea a căzut peste balustradă, dizolvându-şi decesul în iarbă. Când ne-am trezit, eram deja divorţaţi, daţi afară din casă, gluma favorită a oraşului. Ne-am mutat de trei ori în şase luni. Până la urmă, am renunţat.
Kay dispărea, uneori, pentru câteva zile. Revenea distrus, cu cămaşa încă umedă de la lacrimile lui Mel. Clive renunţase mai uşor, găsise pe altcineva aproape imediat. Dacă ne întâlneam, întâmplător, pe stradă, mă evita, zâmbind ironic. Slăbisem. Cu Mel ne trezeam la uşă în miez de noapte, strigându-l pe Kay, blestemându-mă. S-a apucat de băut, ne vizita la birou, ne-a urcat pe scenă, eram un spectacol.
Am hotărât să ne mutăm împreună, pentru o vreme. Părea să se fi aşezat puţină pace peste noi, aşa, din senin. Până… până când, într-o dimineaţă, am intrat pe neaşteptate în bucătărie şi l-am surprins pe Mel presărându-mi un praf alb în cafea. Nu am mai apucat să-i spun că pusesem deja zahăr, a vărsat lichidul în chiuvetă şi a început să plângă. M-am mutat, în aceeaşi zi, la mama. Mi se făcuse frică că într-o zi ar putea reuşi. Kay mă căuta în fiecare seară, devenise dependent.
Începuserăm să ne pierdem minţile. Am fugit împreună într-o altă ţară. Mel s-a sinucis, până la urmă a reuşit să-mi administreze „otrava”. Chipul lui a rămas între noi, dar am învăţat să trăim aşa. Fiica noastră îi seamănă. Îi poartă numele, Mel, şi ne vindecă de noi înşine. Iubirea nu umblă de una singură, trage după ea, de păr, vina.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Latura întunecată a bărbaților „de treabă”
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
“Femeile pot simula orgasmul. Bărbații pot simula o întreagă relație”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
