Iubitei mele

Cristina Stavri

5 February 2014

Cristina StavriIubito, mi-a luat cam mult până să-ți scriu, dar, vei înțelege, nu mi-e dor de tine. Deși poate acum e greu de crezut, noi am avut, totuși, o relație clandestină, timp de douăzeci și cinci de ani. Atâta amar de timp te-am ascuns și te-am apărat ca pe o comoară. Fără să știu, de fapt, cine ești. Mă bucur că m-ai părăsit, deși simt că în fiecare zi te gândești la mine și ai vrea să revii. Bărbatul care te-a alungat însă a făcut treabă bună. Te-a scos cu totul din viața mea, și acum, că nu mai ești, pot să respir cu ambii plămâni, adânc. Pot să mă trezesc simplu, fără să mă întreb obsesiv, în fiecare zi: „De ce? De ce m-am trezit și azi? La ce bun încă o zi de chin?”

Îți scriu cu drag, te cunosc de când am venit pe lume. Ai fost singura care nu m-a părăsit în toți acești ani. Mai ții minte când mă strângeai tare în brațe până mă făceai să plâng? Mai știi cum mă luai de mână și mergeai cu mine în club și îmi dădeai să beau? Când mă vedeai beată, plecai. Mă lăsai, parșivă cum ești, să mă bucur de câteva momente de singurătate. Nu de fericire, ci de uitare și liniște. În momentele acelea, fără tine, uneori, mă pierdeam în brațele, în corpul, în viața, în lumea și în patul câte unui băiat.

Mă trezeam mereu speriată, pentru că veneai după mine. Mă târai jos din pat, mă smulgeai de lângă oricine aș fi fost și mă posedai din nou, ca o sălbatică. Iar eu te primeam și te iertam. Pentru că te credeam a mea. Te cunoșteam de atâta timp. Nu îmi închipuiam că am fost, de fapt, obligată să fiu cu tine.

Mai ții minte și celelalte lucruri pe care le făceam? Toate celelalte, nu ți le mai enumăr pe toate, pentru că sunt urâte, și deși aș vrea să afle toată lumea ce m-ai împins să fac, nu vreau totuși să-mi spăl rufele în public. Ce am avut eu de spus ți-a spus bărbatul acela. Știi care. Nu te preface că nu știi. L-ai auzit bine, altfel nu plecai.

Dar mai ții minte momentele noastre cele mai tandre? Cele în care mă dezbrăcai, mă mângâiai și mă zgâriai cu unghiile tale ascuțite până mă făceai să plâng? Când te târai în patul meu și mă pătrundeai până în oase, îmi curgeai prin vene și îmi șopteai la ureche: „Nu, nu draga mea, nu meriți să trăiești, nu, nu ești demnă de iubire, nu, tu trebuie să fii doar a mea sau să mori, altă șansă nu ai, nu meriți.” Mai știi? Mai știi de câte ori mi-ai pus lame, cuțite, bricege, pastile, somnifere în mână și mi-ai spus: „Ia-le, hai. Ia-le pe toate, dacă vrei să scapi de mine, altfel NU PLEC.“

Așa a fost și în ziua în care am hotărât să te părăsesc. Eram sătulă să trăiesc așa, cu tine, să mă împingi la fapte nesăbuite, sa îți bați joc de mine, să mă faci să mă fac de râs, să lovești oameni dragi mie și apoi să te ascunzi în spatele meu, lăsându-mă pe mine să îndur ocările lor, ocările celor care nu înțelegeau ca TU îi loveai, și nu eu. Pentru că eu eram la fel de victimă cum erau și ei, doar că nu știam să țip. Nu știam să urlu, nu știam să mă apăr, nu știam să mă revolt și să caut ajutor. Nu știam că prima mea datorie e cea față de mine.

Depresie

Până când, goală, mahmură, rușinată, cu machiajul de cu o seară înainte întins pe față, cu lacrimi în ochi și cu tine atârnând de mine ca o haină prea purtată, dar de care îmi era imposibil să mă dezbrac singură, am hotărât să scap. Să iau pastilele acelea și somniferele, să îmi tai venele, lung și apăsat, să simt cum sângele îmi curge odată cu viața pe covorul comunist al părinților mei. Îi și vedeam. Pe ei toți, pe părinți, pe prieteni, pe foștii mei iubiți, întrebându-se ce naiba m-a apucat, că păream fericită în ultima vreme. Și apoi consolându-se cu scuza: „Ei, oricum nu părea prea normală la cap. Niciodată n-a fost.” Asta în timp ce tu, iubita mea, vei fi fost de mult plecată spre o alta, mai tânără, mai fragedă și mai frumoasă, în care să-ți înfigi cu sete unghiile și să o torturezi cu plăcerea cu care torturezi un om care îți cedează.

Eram gata să o fac. Dar m-a sunat Daniel. Daniel îl cunoștea pe bărbatul care m-a salvat, și atunci, cu un ultim efort, am făcut primul pas spre a scăpa de tine.

Mi-a luat un an încheiat. De crize, de urlete, de atacuri de panică, de încercări de a nu te lăsa să pleci, pentru că, deși te uram, te cunoșteam de 25 de ani. Și obișnuința CHIAR E a doua natură a omului. Dar m-am desprins de tine, așa cum faci cu o măsea de minte, fără anestezie. Greu, dureros, greu de înțeles. Acum am scăpat.

Îți mai simt răsuflarea în ceafă. Îți mai simt îmbrățișarea în unele nopți și chiar și în unele zile. Dar am învățat să nu mai stau în calea ta. Să nu te mai las să te apropii. Să nu îți dau nici măcar un deget, pentru că tu, parșivo, probabil m-ai înghiți din nou.

Adio, iubito. Te-am urât cu patimă, acum îmi ești indiferentă. Mă iubesc prea mult ca să mă mai dau ție.

Fără niciun sentiment de drag,

Depresiei profunde (bine mascate) pe care am îndurat-o timp de 25 de ani. Singura scăpare au fost terapia și efortul permanent de a mă înțelege și accepta, timp de un an de zile, alături de un terapeut excepțional, căruia îi voi fi recunoscătoare pentru tot restul vieții.

Felicitări Simonei Tache pentru inițiativa de a invita oamenii să vorbească despre această boală îngrozitoare.

 



Citiţi şi

Mi-ai promis

Dacă ți se pare că este mai bine, poate că o să lăsăm lucrurile așa un timp

Ai fost un laș…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
19,357 views

Your tuppence

  1. adrian / 14 January 2015 9:43

    Death is only….the begining

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. N-am vrut să-mi fie prietenă – Talk Tabu | Catchy / 22 May 2014 9:46

    […] “Depresie? Cum? De ce? De unde? Mie nu mi se poate întâmpla aşa ceva!”, mi-am spus atunci şi m-a cuprins teama realizând că nu era o boală fizică, vizibilă pe vreo radiografie, ceva palpabil care să treacă repede cu pastile sau cu o cură de ceaiuri din plante. Da, asta e depresia, un monstru care vine când nici nu te aştepţi, un intrus pe care eu am luptat cu încrâncenare să-l izgonesc din viaţa mea, din mintea mea, din sufletul meu. […]

    Thumb up 5 Thumb down 1
    Reply
  3. Care au fost cele mai viralizate subiecte in presa online si pe bloguri? (W6, 2014) | refresh.ro / 10 February 2014 16:35

    […] Iubitei mele – catchy.ro69 shares 55 comments 528 likes 1 tw. trackback 75 tw. followers […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  4. Cristina / 9 February 2014 5:43

    Draga Ruxandra, scrie-mi pe stavricristine@yahoo.ro si iti spun cu placere !

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  5. Mihai / 6 February 2014 18:04

    Asemenea Cristinei, puteti si voi sa va salvati de depresie. E un proces indelungat in care veti da crezare doar fiintei voastre intrinseci, ascunsa cu atat de multa arta de pacura aceasta ce adeseori ia forma constiintei voastre, spunandu-va cand sa va temeti si va rationalizeaza dezamagirile, va impinge catre absurd, catre ridicol. Schimbarea vine din interior

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  6. Când o carte aprinde lumina – Fiction and the City | Catchy / 6 February 2014 9:44

    […] de drumuri pe calea a ceea ce în limba engleză poartă numele ”wellness” că ai intrat în depresie severă este cu adevărat măsura onestităţii personale. E greu de admis eşecul personal şi când eşti […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  7. Ruxandra / 5 February 2014 21:21

    Cristina, daca ti-as cere numele terapeutului care te-a salvat, ar fi prea mult? Nu vreau sa creez un cliseu, declamand ca “simt la fel”, “sunt exact acolo”, “stiu despre ce vorbesti”, “wow! nu-mi vine sa cred ca mai sunt si altii care sa simta 100% la fel ca mine” etc…vreau doar sa incerc sa nu-mi mai fie frica sa fac ceva. Sunt atat de anchilozata in neputinta, incat am nevoie de un ajutor puternic din afara.

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  8. Cristina / 5 February 2014 15:51

    Dragii mei, să știți că nu sunt bogată. Chiar nu am bani. mai deloc. Cănd am început terapia, n-aveam bani, job, iubit, viață personală, viață socială. Aveam doar niște cărți citite, o facultate terminată și dorința de a fi altcineva mai bun. Toate acestea, gratis. Așa că nu, nu trebuie să îți permiți. trebuie să vrei.
    La sfârșit, în prezent, am jobul dorit, am ceva bani, am un bărbat minunat, care mă iubește, lângă mine și cel mai important, am liniște și am învățat fericirea!

    Mulțumesc pentru aprecieri !

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 22 Thumb down 0
    Reply
    • Mistique / 6 February 2014 16:17

      Atunci de doua ori bravo. Dar daca din depresie s-ar putea iesi fara ajutor, atunci nu ar mai exista psihologi si terapeuti. Da, dorinta de vindecare si impulsul trebuie sa-ti apartina, daca tu nu vrei, nu te poate salva nimeni. Insa invers nu functioneaza. Daca tu vrei, nu este obligatoriu sa si gasesti pe cineva sa te ajute. Multe sinucideri se intampla fix din acest motiv… pentru ca nu se gaseste nimeni sa ii ajute, pentru ca in general oamenilor nu le pasa.

      Thumb up 2 Thumb down 0
      Reply
  9. Mistique / 5 February 2014 15:03

    Da, tot respectul, felicitari ca ai reusit. Din pacate, cum spunea si sensei, a trata depresia este un lux pe care si-l permit doar cei cu bani. Noi restul, ne zbatem sa platim chirie, intretinere, mancam cartofi prajiti o singura data pe zi, cu frica ce traieste constant langa noi ca, de maine putem ajunge in strada, iar jobul ala mai bine platit nu mai vine. Noi astia, ori ducem pe picioare depresia, atat cat mai putem, ori, vorba ta “lame, cuțite, bricege, pastile, somnifere”…

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply
  10. sensei / 5 February 2014 14:34

    ma bucur din tot sufletul ca ai reusit sa scapi de “prietena” asta perfida! Este i primul rand meritul tau dar si al psihoterapeutului. Din pacate, in Romania exista un numar cumplit de mare de depresivi si doar foarte putini isi permit sa faca terapie. Sedintele costa minimum 50 de lei, de obicei 100 de lei, e nevoie de multe sedinte si NU SE DECONTEAZA de Casa de Sanatate! Felicitari si n-o lasa niciodata sa se mai apropie primejdios de aproape de tine.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro