Am citit un articol foarte amuzant care taxa neconcordanțele cu realitatea și multitudinea de sfaturi contradictorii cu care ne întâlnim zi de zi în domeniul “ce băgăm sub nas ca să fie bine să nu fie rău”. Repet UN articol. În rest, am dat și dau, în fiecare ungher al acestui internet, de sfaturi despre ce, cum, în ce poziție și mai ales după ce faze ale lunii să mănânci, ca să ți se bucure nu doar limba și stomacul, dar să fii ferit și de cancer.
Nu doar că nu mă interesează sfaturile altora despre ce vrea gura mea să mănânce, dar m-a cuprins așa un fel de nerv când am constatat că nu mi se abate prin fața ochilor un articol despre CUM să manânci.
Așa că m-am făcut specialistă în “să nu” .
Să nu mănânci doar pentru a te sătura, ci pentru ca e bun, pentru că îți place și pentru că și mâncarea e o plăcere. Și, ca orice plăcere, dacă o privezi de atenție, devine ceva mecanic. Ați încercat vreodată să faceți dragoste repede-repede doar pentru a simți că îndepliniți o obligație? Dacă da, drum bun la tonomatul de sandvișuri și poftă bună, în debara. Vă meritați soarta.
Să nu mănânci singur, decât dacă e imposibil altfel. Cea mai bună mâncare din lume e cea împărțită cu alții. Te saturi pe jumătate, privind cum savurează cei de lângă tine mâncarea. Până și eu, care sunt o pseudo-bucătăreasă de excepție, mă bucur când se bucură cineva la ouăle mele ochiuri, aranjate frumos pe o farfurie simpatică.
Să nu mănânci dacă nu îți e foame. Majoritatea oamenilor supraponderali sunt așa pentru că mănâncă din alte motive. De plictiseală, de stres, de bucurie, de pomană, de… orice, dar nu de foame.
Să nu ratezi prânzul de duminică. Mereu m-am întrebat de ce nu se dă o lege pentru ca toate familiile să fie obligate să mănânce împreună, la o masă aranjată frumos, cu tacâmuri, șervețele și pahare , în fiecare duminică. Sunt convinsă că inițiativa asta ar scădea rata divorțurilor, mai ceva ca reinventarea Viagrei.
Să nu mănânci doar ca să te hranești, ci și ca să te bucuri. Adică da, dacă nu îți permiți, ia-ți puțin și bun. Și dacă nu ai ce să mănânci în stil mare, frumos, elevat și rafinat, amintește-ți mereu de Breakfast at Tiffany’s.
Desigur, acest articol nu le este adresat oamenilor care chiar nu au ce mânca. Aceia să mănânce. Și dacă n-au, să ne caute, să împărțim ce avem, cu ei. Că tot ne plângem că nu slăbim…
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
