Kate Middleton mai are de învăţat până să poarte o creaţie Vivienne Westwood

22 February 2011

În timpul Săptămânii Modei de la Londra, LFW, care se încheie astăzi, 22 februarie, s-au făcut, fireşte, multe speculaţii pe marginea rochiei de mireasă pe care o va îmbrăca Kate Middleton. Întrebarea cea mai rostită a fost: cine va fi designerul? Până acum se ştie cu siguranţă cine nu va fi: Vivienne Westwood.

Care nu s-a sfiit să sugereze în public că viitoarea mireasă nu are încă stilul cerut de creaţiile ei. VW este designerul care deţine, ca o recunoaştere a meritelor în domeniul modei, şi titlul nobiliar “dame”, echivalentul titlului de cavaler în sistemul de onoruri britanice. Dar în ciuda bobârnacului dat lui Kate, Vivienne a omagiat Casa Regală în colecţia Red Label toamnă/iarnă 2011-2012 la LFW. În care modelele au purtat coroane din pâslă sau realizate chiar din părul lor şi sârmă, chiar dacă păreau mai degrabă a face trimitere la Alice în Ţara Minunilor.



Citiţi şi

„Portretele unei noi generații”

Ce vor americanii de la Meghan după ce naște (scrisoarea deschisă)

Rochia de după nuntă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro