Lady Diana Cooper – indiscreții aristocrate

Catchy

11 March 2014

Frumoasă, spirituală, cu o ţinută aristocratică, Lady Diana Cooper a fost „iubita” înaltei societăţi la începutul secolului al douăzecilea. Ea şi soţul ei, Duff Cooper, diplomat şi om politic, făceau parte din cercul intim al Familiei Regale şi al liderilor politici ai vremii, inclusiv al lui Winston Churchill (“rățoiul”). Chiar şi aşa, Duff avea numeroase aventuri, în timp ce ea trecea de la un iubit la altul. Dar căsnicia lor nu a avut niciodată de suferit din această cauză. În tot acest timp, ea îi scria cu regularitate singurului ei fiu, John Julius Norwich, care a devenit un faimos scriitor şi crainic de televiziune. Acesta a publicat de curând toate scrisorile mamei sale într-o carte. Redactate între anii 1939-1952, scrisorile ilustrează punctul de vedere al unei persoane din înalta societate asupra momentelor de cotitură ale istoriei – fiind surprinzător de sincere, amuzante şi ironice.  Dar și de o “indiscreție revoltătoare”.

Margaret și Diana

Prinţesa Margaret (“o mică tartă comestibilă”) și Lady Diana Cooper, 1949

Ambasada Britanică, Washington, 3 noiembrie, 1939

Marea Britanie fiind în război, Duff, însoţit de Diana, a plecat într-o călătorie în America, pentru a ţine o serie de conferinţe împotriva izolaţionismului. John Julius a rămas în Anglia la şcoală.

În sfârşit am primit o scrisoare scurtă de la tine, datată din octombrie. Eşti cel mai neastâmpărat purceluş pe care-l ştiu, şi dispreţuiesc şcoala pentru că nu te încurajează să fii mai puţin groaznic.

Realizezi că ai lăsat să treacă 18 zile fără să-i trimiţi un singur gând bietei tale mame înfricoşate, aflate în exil?

Te rog, dragul meu fiu îngrozitor, să nu mai faci asta… Te iubesc, dragul meu băiat. Să nu mă mai tratezi atât de rău, sau am să-ţi scot plămânii şi ficatul când ajung acasă.

El Mirasol, Santa Barbara, California, Februarie 1940

Vei fi entuziasmat să afli că sunt în Hollywood. Lângă cine crezi că am stat noaptea trecută? Lângă actorul tău favorit, Errol Flynn. E un bărbat foarte chipeş, cu siguranţă, dar îmi pare rău să te anunţ că am dezvoltat o profundă antipatie pentru el. În primul rând, a demonstrat că este dezgustător de anti-englez – şi nu ar trebui să fie, din moment ce este australian-irlandez, iar în al doilea rând, are o părere prea bună despre el, cu toate că atrage atenţia asupra altora care îşi dau aere, în opinia lui.

 Înapoi în Anglia, atunci când o invazie – sau cel puţin nişte atacuri aeriene – păreau iminente, Diana l-a trimis pe John Julius în America, pentru a fi în siguranţă. Ea şi Duff au pus lacătul pe uşa reşedinţei din Londra şi s-au mutat la hotelul Dorchester. Duff era acum ministru al Informaţiilor în guvernul condus de prietenul său Winston Churchill.

12 iulie

Am mers să iau prânzul cu Winston [Churchill]. Acolo, în loc să fim doar patru sau cinci persoane, aşa cum sunt obişnuită,  . . .  am dat peste un grup numeros, printre care mulţi oameni pe care nu-i agreez deloc, dar Primul Ministru a dat dovadă de curaj şi încredere în forţele proprii.

15 iulie

Toţi jurnaliştii americani au mers astăzi să o întâlnească pe Regină [Elizabeth, soţia lui George VI]. Fiecare şi-a cumpărat o cămaşă, s-a bărbierit şi şi-a lustruit pantofii. Erau atraşi de mica sirenă dolofană la fel ca toţi bărbaţii, şi sper că au impresionat-o după ce şi-au dat atâta silinţa.

 18 octombrie

Tata [Duff] a venit acasă teafăr pe la nouă [după ce a luat cina în strada Downing], în timp ce Winston cinează la şapte într-o mică salopetă albastră de muncitor. El arată exact ca purceluşul bun care şi-a construit căsuţa din cărămidă.

19 februarie, 1941

Mari emoţii weekendul trecut. Am mers la Ditchley, acolo unde stătea Winston.  . . .  El face acum aproape totul stând în pat. Asta îl menţine tânăr şi odihnit.

Am văzut două filme minunate după cină – unul se intitula “Escape”, iar celălalt era o comedie uşoară, numită “Quiet Wedding”. Am mai văzut şi nişte filmuleţe mai scurte aduse de tata de la minister. Winston a reuşit să plângă la toate, inclusiv în timpul comediei.

La începutul lui 1944, John Julius era la Eton. Duff, care nu mai era ministru al Informaţiilor, a fost trimis de Churchill la Algiers pentru a colabora cu de Gaulle şi guvernul francez în exil. Au zburat la Marrakech să-l viziteze pe Churchill, care se recupera după ce suferise un atac cardiac minor în urma Conferinţei de la Teheran.

9 ianuarie, 1944

Şi iată-l pe copilul nostru mare în salopeta lui, cu pălăria de cowboy „de zece galoane” pe cap şi un halat oriental foarte uzat – sănătos, viguros şi într-o dispoziţie excelentă.

În ziua următoare, ei l-au însoţit pe Churchill, pe soţia lui, Clemmie, şi un grup numeros într-o excursie în deşert, la un canion.

 13 ianuarie, 1944

Colonelul [numele de cod al lui Churchill] este imediat aşezat pe un scaun confortabil, picioarele îi sunt acoperite cu pleduri călduroase şi în poală i se pune o pernă, pentru a-i servi drept masă sau suport de cărţi. O succesiune alarmantă de pahare cu whisky şi brandy sunt date pe gât.  . . .

După aceea, Churchill a insistat să coboare în canion şi a trebuit să fie tras de acolo cu o funie.

Clemmie nu a spus nimic, dar l-a urmărit împreună cu mine, la fel ca o mamă îngăduitoare care nu vrea să strice distracţia fiului său.

Duff era acum ambasador în Franţa, iar Churchill a vizitat Parisul abia eliberat.

Paris, 14 noiembrie, 1944

Prima seară în care am cinat  . . .  cu Răţoiul [Churchill] la Quai d’Orsay. A fost mai degrabă plictisitor.

Clemmie era somnoroasă, iar Winston la fel de dificil ca întotdeauna, până ce i s-a urcat şampania la cap . . . , dar după festin, în salonul Napoleon III, în timp ce whisky-ul englezesc curgea pe covorul luxos marca Savonnerie, farmecul lui a pus din nou stăpânire pe noi toţi, în timp ce el ne delecta împletindu-şi jargonul cu engleza lui pură într-un mod desăvârşit.

Paris, 4 februarie, 1947

Lady Lascelles [soţia lui Sir Alan Lascelles, secretarul personal al Regelui George VI] a sosit  . . . şi m-a găsit [în pat] cu bonetă de noapte şi bigudiuri în păr,  . . . împreună cu Laurence şi Vivien Olivier precum şi cu Cecil Beaton rezemat de suportul patului.  . . . Nu ştiu la ce s-a gândit – dar ea este un simbol al Angliei în ceea ce priveşte rigiditatea britanică şi probabil că acesta e cel mai important lucru pentru englezi.

În 1947, noul Guvern Laburist l-a înlocuit pe Duff cu un alt ambasador, dar familia Cooper a rămas în Franţa, la Castelul lor din Chantilly, în afara Parisului. John Julius îşi îndeplinea serviciul militar în Marina Regală. Diana i-a dat nişte sfaturi.

 13 decembrie, 1947

Să bei mai puţin de dragul sănătăţii, aspectului şi farmecului tău, păzeşte-te de prostituatele murdare, iubeşte-ţi mama şi dormi adânc.

 Rue de Lille, 22 februarie, 1948

Prânzul cu Regele după ceremonia de investire a tatălui tău [el a fost ridicat la rangul de cavaler].  . . . Grupul era format din şase persoane – Regele, Regina, două prinţese şi noi doi.

Regina, un balon pe cale să se dezumfle, era îmbrăcată cu o jachetă box gri închis de proporţii astronomice, cu umeri exagerat de vătuiţi; Prinţesa Elizabeth, palid-albăstrie şi îmbrăcată, de asemenea, într-o jachetă box, iar prinţesa Margaret – galbenă şi cu acelaşi tip de jachetă. Regele purta un costum de marinar.

O conversaţie foarte agreabilă despre frig. Regele este preocupat de varietatea plângerilor.

„Nu ne mai săturăm să încălzim locul acela.” „Nu-i pot pune să taie toţi copacii din The Mall – nici măcar nu mai pot să văd Big Ben-ul acum.”

Ceilalţi nu-l prea ascultă; e vorba de familia reginei şi de oamenii din subordine: ’Prea bine, tăticule,’ apoi o schimbare bruscă de subiect: ’Ce-ai spus mămico?’

Ambianţa din timpul mesei a fost sclipitoare – dacă nu datorită vorbelor de duh, atunci datorită umorului de bună calitate şi atenţiei acordate.

Regina se face foarte roz în obraji. Se spune că bea prea mult vin de Porto înainte de prânz.

Prinţesa Margaret este o adevărată stea de cinema mignonă, cu o dantură ireproşabilă, dezvăluită de un zâmbet radiant, o piele minunat de transparentă şi machiată cu gust, ochi verzi-albăstrui uluitori, cu braţele şi mâinile de un alb imaculat.

Prinţesa Lillibet – aşa cum îi spun ei – foarte drăguţă, de asemenea, foarte suplă şi naivă.

S-a vorbit mult despre „bunicuţa” [Regina Mary, mama Regelui] – în special că nu poate fi ţinută departe de teatre.

17 mai, 1948

Prinţesa Elizabeth şi noul ei soţ, Ducele de Edinburgh, au vizitat Franţa. Ducele e chel, din păcate. În câţiva ani va arăta ca un ou.

26 mai, 1948

Diana a fost prezentă la o petrecere la care Prinţesa şi Ducele erau oaspeţi de onoare.

Prinţesa şi-a schimbat rochia şi părea foarte calmă. Ducele, care fusese deja otrăvit [cu băutură] la ambasadă, abia se mai ţinea pe picioare. În timpul petrecerii a stat numai la toaletă.

Ducele şi Ducesa de Windsor, pe care familia Cooper îi cunoscuse înainte de Abdicare, locuiseră până acum la Paris.

8 noiembrie,1948

Ducesa de Windsor a mers să o vadă pe Susan Mary [Patten , o prietenă a familiei Cooper] şi i-a spus că-şi pierduse bucuria de a trăi, că nu o mai interesa deloc să-şi cumpere haine şi bijuterii şi că totul i se părea plictisitor şi zadarnic. I-a mai spus că tot ce avusese mai de preţ era energia şi că fără energie avea să-l piardă pe Duce, apoi a început să plângă în hohote. Biata Wallis.

Pe vas, spre Folkestone, Vineri, 13 mai, 1949

Tata şi cu mine am cinat cu familia Windsor. Wallis în persoană a apărut refăcută, într-o rochie dintr-un …material care s-a dovedit a fi transparent la lumină, deosebit de vaporos, şi nişte diamante superbe purtate neglijent.

Ducele părea îmbătrânit şi lipsit de energie şi nu a înţeles nimic din tot ce i-am spus. Scările erau împodobite cu flori, ca pentru o nuntă.

Prinţesa Margaret a vizitat Franţa, iar Diana a întâlnit-o la o petrecere, în Paris.

Chantilly, 2 iunie, 1949

Ea nu era la fel de frumoasă cum mi se păruse la Palatul Buckingham….Molyneux[designerul] făcuse cea mai proastă alegere sugerându-i să poarte un costum din mătase de culoarea scorţişoarei; o modistă nepricepută stricase totul cu o pălăriuţă foarte comună cu pompoane albe.

Inevitabilii pantofi albi erau purtaţi şi m-am simţit foarte dezamăgită când am văzut-o.

Ochii şi zâmbetul compensează totul, în schimb, dacă eşti destul de norocos să-i vorbeşti.

În ziua următoare a venit să ia ceaiul cu Diana.

Ea era îmbrăcată obişnuit dar cu bun gust, ca o mică tartă comestibilă. Părea că fusese muiată într-un vas cu vopsea de un roz deschis, absolut şocant. Pantofii ei erau negri şi delicaţi, iar ochii şi zâmbetul ei îţi tăiau răsuflarea.

Duff şi Diana au luat parte la o petrecere de la Palatul Buckingham.

nunta

 Lady Diana împreună cu Duff Cooper în ziua nunţii lor, la St. Margaret’s Westminster, în iunie 1919

Londra, 10 iulie, 1949

Regina era superbă într-o rochie cu crinolină din tulle, de culoare galben-pai, brodată cu diamante. Bijuteriile cu care era împodobită şi coroana  . . . erau, de asemenea, cu diamante.

Regele părea foarte robust, iar prinţesa Elizabeth era încântătoare.  . . .  Ea este la fel de suplă ca un manechin.  . . .  Familia stă laolaltă. În preajma lor nu sunt decât două sau trei persoane din afara anturajului.

Ducesa de Portland a plecat singură din mulţime. E naşa mea, aşa că am urmat-o – doar cu privirea, bineînţeles. Spre surprinderea mea, ea s-a retras deliberat într-un colţ, ca un copil pedepsit, apoi a început să tropăie într-un mod ciudat cu picioarele în pământ.

Are 84 de ani şi nu a fumat niciodată, aşa că gesturile ei nu puteau fi luate drept încercări de a stinge o ţigară. Mişcările ei au devenit apoi asemănătoare cu ale unui câine care încearcă să-şi acopere urmele şi în sfârşit i-am văzut indispensabilii ivindu-se pe sub tivul rochiei pe covorul din pluş. Bătrâna ducesă – biata de ea – înaltă de peste 1,82m, a fost nevoită să se aplece ca să-şi ia indispensabilii de pe jos şi să-i bage în geantă.

[Elasticul indispensabililor bietei ducese se rupsese, iar mişcările pe care le făcea erau încercările ei de a-i da jos cât mai discret de sub rochia ei lungă].

Diana a mers la o petrecere, la Paris, cu Ducele şi Ducesa de Windsor, împreună cu amantul bisexual al ducesei, americanul Jimmy Donaghue.

Mai 1951, Rue de Lille, Paris

Wallis avea părul colorat cu pudră albastră şi împodobit cu paiete… Purta o rochie scurtă, foarte scumpă, din satin alb, părea remarcabil de vioaie şi alarmant de excitată. Dansa Jitterbug, vorbea prea repede şi repeta mereu tot ce spunea, ţopăind ca o apucată [Diana credea că Wallis consuma amfetamine, Benzadrine].

Chantilly, 18 februarie, 1952

Mă plictisesc, John Julius – e trist, nu-i aşa? Asta nu e viaţa pe care aş putea să o tolerez. Încă din copilărie m-am rugat să am o viaţă palpitantă, plină de emoţii.

Chantilly, 10 iunie, 1952

Am stat noaptea trecută lângă Ducele de Windsor. Mama lui, spune el, e complet ţicnită… în momentele de luciditate ea crede că tânăra regină [Elizabeth] are o educaţie îngrozitoare.

Cumnata lui [regina Elizabeth, Regina mamă] e poreclită „Cookie” de către familia Windsor.

Partea mai tristă, a spus el, este că mama sa şi frumoasa lui soţie, pe care o iubeşte din ce în ce mai mult, şi „sunt 16 ani de acum”, aveau să se înţeleagă de minune.

El a descris întâlnirea cu nepoatele sale pentru prima dată în 16 ani. S-a gândit că ’Maggot’[Prinţesa Margaret] avea ceva. ’Cookie’ fusese foarte drăguţă, deşi el refuzase să bea ceva cu ea. Cred că el era cam încordat, sau nu putuse să spună prea multe.

Duff fusese investit la rangul de Prim Viconte de Norwich, dar avea probleme de sănătate şi a murit subit pe data de 1 ianuarie, în 1954.

Diana şi-a revenit cu greu după pierderea lui. Căsnicia lor fusese palpitantă şi nespus de fericită, în ciuda numeroaselor aventuri ale lui Duff, despre care Diana spunea:

’De ce m-ar deranja aventurile lui dacă aceste femei l-au făcut fericit? Am ştiut mereu un lucru: ele erau florile iar eu eram copacul.”

Conform declaraţiilor lui John Julius: „Ea a avut câteva aventuri ocazionale, dar el a fost singurul bărbat pe care l-a iubit cu adevărat.”

lady Diana s-a mutat din nou la Londra şi a murit în 1986, la vârsta de 93 de ani.

Sursa: aici.



Citiţi şi

Mare scandal la Hollywood – roluri contra favoruri sexuale

Noutăți de la Chanel – make up în culorile orașului

Buton pentru șampanie la birou, ultima fiță

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,152 views

Your tuppence

  1. sensei / 11 March 2014 12:37

    mdea, era corect sa puneti si sursa din care ati tradus “articolul” (ca sa nu spun plagiat): http://www.telegraph.co.uk/culture/books/authorinterviews/10336879/Lady-Diana-Cooper-My-mother-was-a-beauty-and-terrific-fun.html
    Trist, dar asta e jurnalismul romanesc de azi.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
    • Mihaela Cârlan
      Mihaela Cârlan / 11 March 2014 20:19

      Dragă domnule Păduraru, cu puțină atenție, ca să nu zicem bunăvoință, ați fi putut observa în finalul traducerii că era indicată sursa (am bolduit-o, drept urmare). Când traducem articole care ni se par interesante pentru cititorii noștri (și ne costă acest demers), în primul rând nu le semnăm – deci lipsa unui autor ar putea fi un indiciu, și apoi indicăm de unde am preluat. Mai mult, ce credeți dumneavoastră că ar trebui făcut ca să nu fim acuzați de “plagiat”. Ori sunteți pentru prima dată pe site-ul nostru, și prea obișnuit cu astfel de practici, ne-ați taxat imediat, ori, dacă ne cunoașteți, ne gândim doar la o gratuită răutate.

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro