Despre strategii de imagine, vot și “reorganizare” la Senat
Make Orwell fiction again!
Am citit cu interes comentariile voastre la articolul meu precedent. Și, deși nu mă mai miră multe lucruri pe lumea asta, m-am mirat totuși că multe doamne au acuzat faptul că am scris despre… “troaca” politică.
Ele voiau doar să se destindă și au dat peste un articol politic, ceva total neașteptat pentru specificul site-ului, spuneau dumnealor. Acum, ce să spun… credeam că nu ajunge doar să ne dăm cu ruj, să purtăm tocuri și să citim doar Domna Bovary…
Culmea, domnii s-au arătat interesați și zău dacă i-a deranjat că articolul fusese scris de o… bugetară (încă).
Cui nu-i place, poate să nu citească. E atât de simplu. Însă, dacă ne ascundem capul în nisip, precum struțul, nu o să avem o lume mai bună… așa cred eu.
*
Scrisesem anterior despre “reorganizarea” de la Senat. De fapt, o concediere în masă mascată, pentru a face loc noilor veniți.
Nu, nu vă îmbătați cu apă rece! Dlui Bolojan puțin îi pasă de contribuabil. Halal economie face el la buget din concedierea unor consilieri, șoferi și liftiere.
Dumnealui a avut strategia de a se face astfel cunoscut. Pozează astfel într-un fel de haiduc. Dar ce fel de haiduc e acela care ia de la cei slabi ca să dea celor mai puternici? Vă reamintesc că veniturile parlamentarilor au rămas complet neatinse (venitul unui singur senator fiind egal cu venitul a 12 consilieri!).
Nu mai aducem în discuție acum numărul parlamentarilor, care și el a rămas complet neschimbat.
Dar n-aș vrea să mă înelegeți greșit. Nu am ceva împotriva aleșilor poporului. Nicidecum! Pe unii dintre ei chiar îi apreciez. Mai exact, îi apreciam, pentru că cei mai inteligenți sau cei mai onești nu prea prind al doilea mandat. Dar asta e altă discuție.
Spunea cineva pe Facebook că “nu trebuie să lupți contra lor. Trebuie doar să-i convingi pe cei cu furci că cei cu făclii vor le fure furcile”.
Treabă bine înțeleasă de anumiți politiceni. De aici și instigarea împotriva bugetarilor. Omul, odată aprins, nu mai realizează că “bugetarul gras” e însuși instigatorul.
Am înțeles că ar fi o strategie de imagine. Doar că, știți ceva?! Puțină lume cunoaște ce se întâmplă cu adevărat la Senat. Și încă ceva: puțin le pasă oamenilor, care în curând se vor preocupa de masa de Paști, ce vor face în viață o mână de consilieri, când propriul coș de cumpărături aproape se dublează de la un an la altul. Cine se mai gândește oare câți bani s-au cheltuit pe vaccinuri (aruncate ulterior la gunoi) sau câți bani ne-a consumat războiul, nicidecum liftiera din Parlament?…
*
– Draga mea, mă simt ca un gândac! îmi mărturisește o fostă colegă de birou.
Eu o privesc, neînțelegând exact ce vrea să spună. Gândacii sunt cei mai adaptabili. Ei, așa, fără prea multă minte, au totuși o capacitate de a se adapta, pe care unii dintre noi am putea să le-o invidiem. Pe colega mea o cunosc ca pe o tipă extrem de inteligentă. Întâmplător mi-a fost și colegă de liceu, așa că-i știu exact capacitatea.
– Mă simt ca un gândac, prins într-un colț, de o gospodină. Gândac care nu mai știe încotro s-o apuce, în timp ce e pulverizat cu Raid.
Vă spun sincer, am izbucnit în râs, închipuindu-mi exact scena. Deși relatarea nu avusese deloc scopul de a mă amuza.
Însă, în fapt, vă mărturisesc că exact așa de hăituiți s-au simțit majoritatea angajaților, în timp ce trebuia totuși să-și facă treaba, ba chiar să colaboreze prietenos cu propriii… “călăi”.
Care “călăi” zâmbesc deseori prietenos și-și arată dezaprobarea față de tărășenia de la Senat, fără precedent, la care pun umărul, deși… împotriva voinței lor.
Ei, aș! De coloană vertebrală ați auzit?! Dragi domni senatori, secretar general și directori, ați știut să explicați noului venit, care s-a trezit subit cu o pălărie atât de mare, cât un sombrero, capabilă să-i protejeze de soare și de vânt… mono-sprânceana, cum e cu separația puterilor în stat?!
I-ați povestit că nu poți fi totodată și președinte de Senat, și secretar general, și președinte de țară, și premier?! Nu poți decide tot, decât în totalitarism. Să ne ferească Dumnezeu să ajungem iarăși acolo…
Apropo, setea de putere e mare și se întâmplă „nefăcute” și pe la case mai mari… Aud că Trump vrea mai multe mandate. Și vrea să facă în așa fel încât să le și obțină. Dacă nu, are mereu la îndemână modelul Putin- Medvedev, pe care vrea să-l aplice cu Vance. Doamne ferește și apără! Că ne-am săturat de păpușari și marionete. Și acum – o mică paranteză – ați văzut The Apprentice? Incredibil de bine realizat, iar Sebastian Stan – o mândrie pentru noi! Și totuși, să revin la “troaca” politică, cum au numit-o unele doamne cititoare.
Iar am văzut ceva interesant pe Facebook: ”Make Orwell fiction again”! Așa să ne ajute Dumnezeu! Dar, până una-alta, să ne mai deschidem mințile și să nu ne lăsăm manipulați…
Revenind la „reorganizarea” de la Senat: multe s-au mai întâmplat în acest răstimp. N-o să vi le povestesc pe toate, să nu vă plictisesc. Am speranța însă că instanța de judecată care va fi sesizată nu se va plictisi.
Până una-alta, oamenii au fugit care încotro. S-au transferat, s-au suspendat, s-au… panicat. Mulți și-au găsit tot felul de subterfugii, pentru a rămâne… „în sistem”. Câțiva, dar doar câțiva, au rămas „descoperiți”. Deși sunt la curent cu toate… subterfugiile de care puteam să mă folosesc, am ales să rămân până la final printre cei expuși direct… „pufului de Raid”.
În unele birouri s-a ajuns chiar la un soi de canibalism. Ceea ce era de așteptat. Oamenii, în situații de criză, nu se comportă mai diferit decât copiii din „Împăratul muștelor”, terifiați de … Fiară.
Ba, chiar ticluiesc planuri și declanșează campanii de bullying. Nu, nu vă închipuiți că-s cei cu doctorate sau absolvenți de universități de prestigiu. Nici măcar dintre cei cu cei șapte ani de acasă. Dar, orișicât, nimic de comentat, o universitate, dacă-i acreditată, poate fi făcută și pe genunchi, de la serviciu. Orice universitate, fie că-i ea de la Arad, Herculane sau Târgu- Jiu, e totuși ceva mai bună decât (se pare) cele 8 clase ale unor senatori… Asta cu senatorul cu 8 clase sper totuși să fie o glumă de întâi aprilie, deși am cam cercetat-o și pare pe bune…
Și cum să nu speculeze cei cu sămânță de bully următoare situație?! Să luăm un exemplu de birou, cu patru angajați. Dl Bolojan a hotărât, din pix, că-i musai să plece doi. “Se dă examen corect. Că, dacă nu-i corect, directorii (numiți politic) vor lucra cu neprofesioniști.”“Ghinion!”- cum s-a mai zis. Acum, să fim sinceri, chiar și cei cu facultate la Arad sau Herculane, în atâția ani au învățat procedurile parlamentare. Și atunci, cum îi departajăm pe angajați?! Că, de plecat, tot trebuie să plece doi! Oricât de profesioniști ar fi toți patru. Acum… o să aduc în discuție “elefantul din încăpere”: și anume… pilele. Dar, până una alta, și dacă se aliază doi colegi de birou și fac bullying cu ceilalți doi, dându-se de trei ori peste cap, ca să-i determine să plece, pentru a evita examinarea (că cică așa le-a fost recomandat de… șefi (say what?!), iată că rămân stăpâni pe birou “de facto”. Fără concurs! Oricum, halal concursul ăsta alandala, pentru propriul post… Nu știu cât am fost de coerentă, că mi-e cam lehamite să vorbesc despre asta…
*
Apropo, de planul RAGE ați auzit? Conceptul pe care Curtis Yarvin îl numește „Retire All Government Employees” (pensionarea tuturor angajaților guvernamentali) – deși sună ca un slogan atrăgător pentru reforma administrativă, acesta ascunde un plan detaliat de dezmembrare metodică a întregului aparat de stat.
Strategia este extrem de simplă:
- Identificarea funcționarilor publici cu experiență, care mențin procesele democratice și pot spune „nu” ordinelor ilegale.
- Crearea unor condiții de lucru imposibile, prin reorganizări constante și directive contradictorii.
- Înlocuirea personalului care pleacă cu o combinație de loialiști ideologici, majoritatea tineri, și sisteme automatizate.
Atunci când funcționarii experimentați pleacă, aceștia iau cu ei memoria instituțională a modului în care ar trebui să funcționeze procesele democratice, capacitatea de a identifica și de a opri acțiunile ilegale și sistemele de control și echilibru care protejează împotriva abuzului de putere.
*
Voiam să vă mai zic o chestie… „haioasă”. Azi a vuit presa cum că Ilie Bolojan a promulgat legea prin care absențele nemotivate ale parlamentarilor sunt sancționate cu 5% din indemnizația lunară brută.
De fapt, este vorba despre o modificare a Legii 96/2006 (privind statutul deputaților și senatorilor). Respectiva sancțiune exista deja și până acum, însă la cuantumul de 1%. Acum hai să facem o mică “traducere”.
Imaginea asta, bat-o vina, și goana după vot…
Vă mai spuneam eu că egalitatea nu-i și pentru căței…
Praf în ochi e… “sancțiunea” asta.
În timp ce angajații Senatului pontează, mai nou, ca la APACA (nu toți, să fim serioși, și aici sunt excepții), parlamentarii sunt “amenințați”, așadar, cu tăieri de salarii pentru absență nemotivată, mai pe românește… „chiul”.
Însă, acum, fie vorba între noi, de ce naibii ai lipsi nemotivat, când tu, ca ales al neamului, poți vota taman de pe plajă din Dubai, între două sorbituri de cocktail cu umbreluță?!
Nu știu, imaginea asta mi-a venit în minte… dar omul poate să fie la fel de bine în St. Barts sau Biaritz.
Sau, să nu fiu răutăcioasă, poate să bea chiar acasă o cafea, pe verandă, în timp ce se joacă cu motanul și totodată să voteze… online!
Știți treaba cu internetul?! Poți vota și din Antarctica! Chiar așa, să nu-ți rupi 5 minute, hai… o oră, să participi la vot?! De ce, așadar ai absenta… „nemotivat”?! Căci tu, ditamai parlamentarul, n-o să pontezi cu cartela, având posibilitatea să votezi online!
Deci s-a înțeles cum e cu legile, cu sancțiunile, cu concedierile, cu imaginea, cu alegerile?…
Chiar, v-ați hotărât cu cine votați?…
Vă spun sincer, eu l-am apreciat mereu pe Crin Antonescu. Educat, galant, inteligent, cu experiență. Dar nu am înțeles deloc de ce ni l-au scos “din cărți” data trecută…
Și atunci, cum și cine a hotărât să ni-l readucă pe scena politică acum?! Dacă n-ar fi nimeni în umbră, cred că aș fi mai decisă…
Mă rog… Știu că tare și-ar fi dorit dl Bolojan să nu fie doar interimar. Și totuși, dacă și-ar îndoi puțin sombrero-ul, cred că s-ar „mulțumi” cu postul de premier, pe care diverși candidați la președinție i-l tot promit.
Vă mărturisesc sincer că asta e teama mea. Că, dacă vă povestesc eu, așa, ce măcel s-a făcut la Senat, aiurea, poate nu mă credeți… Cât timp nu te afectează, rămâi rece. E oarecum de înțeles. Iar eu, de felul meu, sunt înțelegătoare.
Dar vă mai spun că tare mi-ar plăcea să nu-l cunoașteți și dumneavoastră mai bine… Nici deciziile sale să nu vă afecteze în mod direct.
Poate ne mai „auzim”…
Guest post by O bugetară
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Țara nu e o peluză, s-o conduci c-o vuvuzea
Duminica Cocalarului. Ce mai e de făcut?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
