Eram numai noi două în vara aia. Plecaserăm din Bucureşti într-o dimineaţă-prunc şi ajunseserăm la Constanţa pe la prânz. Eu şi Rada, fata mea. Vară-mea, Cristina, şi bărbatul ei ne aşteptaseră cu şniţele, o ciorbă acră şi bună şi cu prăjituri. Şi cu dragoste. În anii din urmă, ne văzuserăm rar şi pe apucate.
Nu mai fusesem nici eu la mare de prin ’96. Acum, era 2004. Rada era de doi ani ÅŸi jumătate ÅŸi avea viziunea unui cintezoi asupra vieÅ£ii. Armonioasă din fire, se ÅŸi purta mereu ca unul. Verii mei ne-au hrănit, am luat căruÅ£ul conÅ£inător de copil ÅŸi-am descălecat pe faleză, să vază copchilu’ apa cea mare. I-a plăcut aÅŸa de mult, că n-a scos o vorbă. N-am ÅŸtiut să interpretez liniÅŸtea asta, ba chiar m-am temut c-am bătut atâta drum, ÅŸi ea te pomeneÅŸti că n-o suferi marea.
Ne-am întors spre seară din promenadă, cu un copil ostenit ca un cosaÅŸ vrednic. A doua dimineaţă, am pus cucu’ să ne scoale înainte să se lumineze, s-ajungem la plajă repede, că ultraviolete ÅŸi alte beneficii. Am extras fata din Å£arc, hrănit, îmbrăcat, aÅŸezat în căruÅ£. Åži purces.
Am găsit un loc mai spre capu’ plajei, către Năvodari. Am dat să-ntind bucata moale de plastic, pe care mi-o dăduse vară-mea, pe nisip. IeÅŸisem din spital de o săptămână, iar doctoriÅ£a fusese categorică: să nu mă vadă soarele, să nu gust apa mării. AÅŸadar, rog eu ca o mamă-n cunoÅŸtinţă de cauză un copil de doi ani jumate să ÅŸadă frumuÅŸel lângă mine până-mi scot eu cazemata-n care să mă-nvelesc. AÅŸ! Numai ce-am apucat să m-aplec, ÅŸi copilu’ nu mai era.
Noroc că m-aÅŸezasem în buza mării, aÅŸa că dintr-o juma’ de pas am extras copilul din apă ÅŸi-am început să-i scot din gură pumnul de nisip, alge ÅŸi scoici pe care ÅŸi-l îndesase într-o secundă. Avea ochii mari de plăcere. Ai fi jurat că mestecă zmeură. M-am întorsc cu Rada de-o aripă, iar cu mâna dreaptă am reuÅŸit să despachetez ÅŸi să-ntind. M-am înfofolit ca o doamnă care face plajă-n tundră ÅŸi i-am dat drumu’ la apă.
A fost foarte frumoasă prima zi. Ä‚steia mici nu i-a ajuns un set cu greble, lopeÅ£i ÅŸi găleÅ£i, nu, a avut nevoie de două, ca să poată transporta cu spor toate meduzele vânate la o ieÅŸire-n… larg. Spre după-amiază, nu mai aveam voce, aÅŸa că la-ntoarcerea acasă mi-am cumpărat ÅŸi-un fluier de plastic. Pe care însă nu l-am folosit, că nu eram singure-ntre vacanÅ£iÅŸti. Iar ei erau nevinovaÅ£i de faptul că eu venisem la mare cu un batracian, nu cu un om.
În ziua următoare, am găsit un loc lângă o mamă, un tată şi-o fetiţă de vreo opt ani. Frumoasă, creativă şi foarte bine educată. Făcea universuri din nisip şi câteva jucării colorate. Rada mea s-a fascinat pe loc şi nu i-a dat o clipă pace bietului copil. Eu o luam, o duceam în apă, o plimbam pe plajă, îi arătam zmeie, valuri, umbrele, costume de baie, sticle de plastic, Doamne!, orice, numai să nu sugă tot sângele din copilul ăla pentru care făcuse o obsesie.
Părinţii fetiţei îi tot spuneau să fie înţelegătoare, empatică, bună şi blândă. Că asta mică nu vrea să-i strice castelele, soldaţii, podurile şi câmpurile şi nici să-i arunce jucăriile cât colo. E doar un copilaş care vrea şi el să se joace. Însă eu empatizam cu jefuita, nu cu a mea. Mi-am amintit cum mă duceau şi pe mine ai mei în vizită la oameni care aveau copii mult mai mici decât mine şi mă somau să fiu drăguţă. Asta mai era cum mai era, dar când veneau oamenii ăia-n vizită, cu tot cu progeniturile lor, viaţa mea se dădea o dată peste cap şi se făcea o neagră dramă.
După alergătura mea lungă, întru distragerea Radei şi lăsarea fetiţei în joaca ei, s-a făcut şi seară. Să plecăm, aşadar. Vecinii şi-au strâns cearşaful, şi-au luat copilul de mână şi ne-au salutat cum se cade. Copila lor s-a apropiat de a mea şi-a mângâiat-o pe capul năzbâtios. Rada, încurajată şi având un acces de fericire, se uită cu speranţa criminalului mic şi fraged, care încă nu ştie însemnătatea expresiei „în serie“, însă potenţial are, şi-i spune: „Fetiţo, mai vin şi mâine.“
Citiţi şi
Am ales să fiu amantă și nu regret deloc
Mâzgălituri pe cerul nopții
Foștii care nu vor să părăsească colecția
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
