Mircea Eliade şi Maitreyi Devi

Catchy

13 March 2015

Mircea Eliade, la 23 de ani, a întâlnit-o în India pe Maitreyi Devi (16 ani), cu care a trăit o intensă poveste de dragoste. El era ortodox, ea hindusă. Din cauza prejudecăţilor şi a tabuurilor din anii ’30, cei doi au fost despărţiţi de familia fetei. După ce s-a întors în ţară, în 1933, el a scris romanul „Maitreyi”, iar ea, patru decenii mai târziu, „Dragostea nu moare”.

În noiembrie 1928, când a plecat spre India, Mircea Eliade avea 21 ani şi era proaspăt absolvent al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Fostul „adolescent miop” după cum se caracterizeze în romanul cu care debutase chiar în acel an, era hotărât să studieze sanscrita şi yoga cu profesorul Surendranath Dasgupta socotit în Bengal a doua glorie naţională, după Tagore. Odată ajuns la Calcutta, între Dasgupta şi Eliade se creează repede o legătură deosebită, devenind discipolul său favorit.

1-Eliade

La început a văzut-o urâţică

În ianuarie 1930, Eliade se mută în locuinţa mentorului său unde este asimilat ca membru al familiei. Tânărul român nu a fost atras iniţial de Maitreyi, fiica mai mare a lui Dasgupta, considerând-o chiar urâţică. Numai că a găsit repede în adolescenta de 16 ani, pasionată de filosofie şi discipolă a lui Tagore, o colaboratoare intelectuală de nădejde. La acea dată Maitreyi avea deja publicat un prim volum de versuri, intitulat „Uditta (Răsăritul)”.

Pentru a se înţelege mai bine, el a început să o înveţe franceza, iar ea să-i dea lecţii de bengali. Cei doi s-au îndrăgostit aproape fără să-şi dea seama, în ciuda rezistenţelor lor interioare determinate de apartenenţa la două culturi extrem de diferite.

Eliade era hotărât să se convertească la hinduism şi chiar îşi anunţase familia cu privire la această decizie. Numai că odată ajunsă povestea la urechile profesorului Dasgupta, relaţia lor a luat sfârşit cât se poate de abrupt. Eliade a fost nevoit să părăsească imediat locuinţa, iar lui Maitreyi i s-a interzis să-l mai vadă.

Asceză în Himalaya, după despărţire

Era 18 septembrie 1930, iar după trei zile Mircea Eliade pornea spre Himalaya unde avea să trăiască în asceză timp de câteva luni.

„Sufeream cumplit. Sufeream cu atât mai mult cu cât înţelegeam că, o dată cu Maitreyi, pierdusem India întreagă. Tot ce mi se întâmplase pornise din dorinţa mea de a mă identifica cu India, de a deveni cu adevărat „«indian»”. (…)

„Această Indie, pe care începusem s-o cunosc, la care visasem şi pe care atâta o iubisem, îmi era definitiv interzisă. Nu voi putea niciodată dobândi o identitate indiană. Speranţa noastră, a mea şi a lui Maitreyi, că ne-am fi putut căsători, se urzise dintr-o iluzie. Învăţasem destulă filozofie indiană ca să ştiu cât e de greu să te eliberezi de iluzii, să te trezeşti din vis. În puţinele clipe de completă luciditate, îmi dădeam foarte bine seama că fusesem fermecat de propriile mele năluciri. Mă lăsasem legat şi fermecat de miraje şi nu aveam altceva de făcut decât să sfâşii pânza ţesută de Maya şi să redevin liber, senin, invulnerabil”, povestea Mircea Eliade în jurnalul publicat peste ani.

3-Eliade

Scenele de amor, inventate

În 1933, la un an de la revenirea în ţară, Eliade începe să scrie „Maitreyi”, determinat printre altele şi de premiul de 20.000 lei al unui concurs organizat de Editura Culturii Naţionale. Cartea a devenit un succes naţional şi mai apoi internaţional, făcând ea însăşi istorie. Istoria unei iubiri neîmplinite. Maitreyi a aflat de existenţa cărţii abia în 1972, chiar de la un român – reputatul sanscritolog Sergiu Al-George – care a întâlnit-o la Calcutta. Trecuseră mai bine de patru decenii de la povestea de dragoste dintre ea şi Mircea Eliade, îşi întemeiase o familie, se simţea împlinită şi fericită, dar amintirile au năpădit-o la fel de vii şi contradictorii ca în anii adolescenţei.

Revoltată de scenele de amor descrise de Eliade, dar care nu ar fi existat şi în realitate, Maitreyi decide să scrie propria sa versiune.

2-Eliade

S-au reîntâlnit la Chicago. „Eliade era urât”

În primăvara lui 1973, în timp ce redacta deja „Dragostea nu moare”, Maitreyi îi va face o vizită la Chicago unde ajunge cu o delegaţie de iezuiţi, deşi ea nu era creştină. Se pare că un prieten comun a conspirat pentru a face posibilă întâlnirea celor doi. Maitreyi a organizat o masă bengali la Chicago International House în campusul universitar, unde a fost prezent şi Eliade alături de alte somităţi tangente culturii indiene.

Iată ce declara unul din martorii acelei întâlniri, profesorul Pabitra Sarkar, doctor în lingvistică, într-un interviu acordat în 2008 revistei Timpul: „Maitreyi Devi radia. La fel, şi Eliade. Nu ştiu ce gândeau, dar cred că amândoi erau fericiţi. Însă Eliade era un bătrân urât, ştiam ca nu fusese prea frumos nici în tinereţe şi nu înţelegeam cum s-a îndrăgostit Maitreyi de el…”

„(…) Când am întâlnit-o, a doua zi, era bucuroasă. Ne-a spus că şi-a îndeplinit misiunea pentru care a venit la Chicago, anume să îl întâlnească pe Eliade şi să îl facă să se simtă bine în modul tipic bengalez: servindu-i cu mâncare gătită cu propria ei mână. Era fericită şi ne-a povestit despre iubirea ei pentru Mircea. Până atunci nu am ştiut nimic cu siguranţă, aveam doar bănuieli”, a rememorat Sarkar.

4-Maitreyi

Maitreyi a venit la Bucureşti

Pe Maitreyi a marcat-o cu siguranţă acea întâlnire, a fost ca un vis împlinit care i-a dat liniştea necesară să-şi continue drumul. Pentru Eliade e greu de precizat impactul, acesta notând în treacăt evenimentul în „Jurnal”. Spre sfârşitul aceluiaşi an 1973, Maitreyi avea să vină şi la Bucureşti ca invitată a Uniunii Scriitorilor, ocazie cu care, însoţită de Constantin Noica le-a făcut o vizită mamei şi sorei scriitorului, după cum preciza Mircea Handoca în 1992, în prefaţa primei ediţii în limba română a cărţii „Dragostea nu moare”.

Cartea răspuns a lui Maitreyi avea să apară în 1974 cu titlul în sanscrită „Na Hanyate” / „Nu moare” şi a fost premiată de Academia de Litere din India. În 1976 a fost tradusă din bengali în engleză, demistificările şi completările lui Maiytreyi având drum liber către cititorii din întreaga lume.

Care este adevărul putem doar să presupunem, pendulând între cele scrise de el şi cele scrise de ea. Important e că şi-au imortalizat poveştile, înainte de a părăsi această lume – el în 1986, iar ea în 1990… Şi, poate, vor fi reuşit să-şi unească versiunile şi pasiunea întru veşnicie, aşa cum metaforic spera Maitreyi în finalul cărţii sale:
„- Nu fi deznădăjduită, Amrita, vei izbuti să mai aduci lumină în ochii lui.
– Când? întreb eu cu patimă?
Şi ea îmi răspunde:
– Când îl vei întâlni în Calea Laptelui…”
(Maitreyi Devi, final „Dragostea nu moare”)

Sursa: adevărul.ro



Citiţi şi

Am fost amantă și mi-a plăcut. Dați cu pietre!

Bunica se pregătește să plece…

Femeile nu se simt nici femei pe deplin, dar nici bărbați perfecți nu pot ajunge


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
61,617 views

Your tuppence

  1. Bookish Style / 13 March 2015 12:59

    Merita citite ambele romane pentru ca au perspective diferite asupra povstii de dragoste. Totusi, mie mi-a placut mai mult romanul lui Eliade.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 15 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro