Ne putem lupta cu orice, dar nu cu hârtiile din România

Catchy

5 October 2017

Miros sublim de grătare și vin. Miros cald de familie. Miros de râs și fericire.

A venit fratele meu, din lumea largă. Ne-adunăm la mese bogate, așteptând (politicoși la-nceput) să-și spună ceilalți poveștile și-apoi povestim toți de-odată.

Cât de grozavi suntem noi, ce de bani am făcut, ce vieți frumoase avem! Mă uit cu groază la cei care-și țin telefoanele în mâna și:

– Hai să facem un pact: nu ne arătăm mai mult de cinci poze. Și tu, mamă, ce hârtii ai în mână? râdem toți, tăvălindu-ne, bănuind cu toții că sunt ceva analize.

Mama noastră are 83 de ani, încă mai stoarce rufele cu mâna mai bine decât orice mașină, sapă, plivește, zugrăvește și, din când în când, mai spune, cu ochi de copil speriat: „ Nu știu de ce, aseară așa rău m-o durut spatele!” „ Știm noi! Știm noi!”

Se supără și pleacă cu vraful de hârtii în mână. Nu ne facem mari probleme, se va întoarce. Râdem și bem.

Ipohondria mamei noastre (nu exista boală a unui cunoscut să n-o facă și ea) ne-a dat nouă, copiilor ei, un dar neprețuit: niciunul dintre noi nu a fost vreodată bolnav. Nici măcar atunci când eram. Spitalele le-am bătut doar la nenumăratele ei internări. O firească amețeală la ea lua proporții de atac cerebral. O diaree o ducea la cronici. Palpitațiile o duceau la Cluj.

Și noi după ea, cu sufertașe.

Dar e a noastră. Și ne e dragă cu tot cu spaimele ei.

– No, dă să văd, îi iau eu hârtiile, când reapare pusă pe harță.

– Știu că voi nu mă credeți, da’ mi-o zâs doctoru’ că trebuie să fac o colonoscopie, că îs în pericol de cancer, folosește ea cuvinte grele, încântată că poate să le pronunțe.

– Măi, mamă… o privesc eu cu reproș, știind că o prietenă a ei fusese diagnosticată de curând cu boala asta.

– Las-o să meargă, intervine fiul meu. O colonoscopie e binevenită după o anumită vârstă.

– Mai ales când te mănâncă… și iarăși râdem.

Râde și ea cu noi. Ne-aduce sarmale.

O zi de luni, normală. Ne bem cafelele, mergem cu spor la muncă, toți, în patru zări, să facem bani, să plătim taxe. O zi normală, până la un telefon:

– Bunica e internată la reanimare. O operează într-o oră.

doctor

– …

– Colon perforat de un doctor meseriaș în timpul colonoscopiei.

Fusese doar o zi de luni, normală. Fusese un control de rutină.

Pe holul spitalului, nora mea (ea o dusese pe bunică la cabinetul particular), cu ochi speriați, tremurând din toate încheieturile.

– Ce s-a întâmplat?!

– Nu prea știu nici eu. O așteptam să iasă, când s-a pornit o vânzoleală, a venit salvarea și-au adus-o aici. Nu știam ce să fac, aproape îi dau ei lacrimile. Trebuie să sosească medicul chirurg, ăștia mi-o tot prezentau pe anestezistă…

– Ca să știi exact cui să dai bani, nu pentru că ar fi asta o metodă de curtoazie, în spitalele patriei noastre. Putem intra la ea?

– Putem. Sunt atât de speriați, că ne lasă să facem orice.

O mamă palidă mă privește senin:

– Ai venit și tu?

– Ce s-a-ntâmplat, mamă?

– Păi, am venit aici, la control.

Din discuție, îmi dau seama că nu își amintește absolut nimic din ce s-a întâmplat. Mama mea nu e senilă. Nici pe departe. Și am așa o senzație de film de groază când realizez cum i-au fost șterse din memorie cele câteva ore. E oare posibil?

Își amintește, totuși ceva:

– Vezi, neapărat să-i dai Adinelei trei milioane. Că n-am știu că-i așa scump controlu’ și am luat la mine doar două. A costat cinci. Și-am împrumutat.

Ni se face cunoștință, politicos și plin de curtoazie, cu medicul care o va opera.

– Am încredere, domnule doctor, în ochii dumneavoastră blânzi, îi spun fără să bag mâna în buzunar. Voi regreta, mai târziu, pentru că aș fi avut o mare curiozitate: i-ar fi luat?!

Așteptăm, o mare de oameni (copii, nepoți), pe holuri de spital cu miros crâncen de spaimă.

Apare un domn grizonant, plin de prestanță, cu zâmbet senin. Intră repede, își ia un halat…

– Sunteți doctorul Lazăr? îl întreb cât pot eu de calm.

– Da, îmi răspunde cu zâmbet larg. Ce să facem, doamnă? De-ale vieții…

Rămân prostită, mă uit după el cum pășește sprințar spre sala de operație și iar am senzația aia bizară, de film de groază, de comedie neagră.

Încep o mică anchetă, în timpul celor trei ore, cât a ținut operația. A fost adusă aici, mama mea, de către doctorul Lazăr, după ce i-a perforat colonul, cu o trimitere de urgență în care scria că „La 25 de centimetri se evidențiază o formațiune tumorală care nu poate fi depășită cu endoscopul. Se recomandă intervenția chirurgicală.” Semnat DR. Lazăr I. Mircea, Tel. 0744359760. Hunedoara.

Nu spune cu câtă forță a încercat totuși, să depășească „formațiunea”.

În timpul operației, bunul doctor Lazăr iese să stea de vorbă, civilizat, cu noi. Ne expune mulți termeni medicali, îl opresc, pentru că, și dacă aș înțelege, tot nu aș crede nimic din ce ne spune.

– A fost, domnule doctor, un control de rutină?

– Da, dar știți, se mai întâmplă incidente.

– Așa se numesc?

– Și mama dumneavoastră a semnat.

– Pentru perforare?

Dincolo de cinism, simt o frică îngrozitoare. Doctorul pare foarte speriat. Încerc să-mi amintesc dacă am mai văzut, în lunga mea viață, vreun doctor speriat. Și-mi dau seama că nu. Niciodată. Toți au fețele alea, de mici dumnezei, intangibili, inabordabili, până ce… Atunci devin ușor mai abordabili.

Mama e bine. Se reface. Doctorul cu ochi blânzi spunea că a văzut în timpul operației că este una dintre acele bătrâne zdravene, sănătoase.

L-am întrebat pe Sancho Panza:

– Ce zici, plecăm la luptă?

– Nu, stăpâne. Ne putem lupta cu orice, dar nu cu hârtiile din România. Nu cu halatele. Nu cu uniformele. Sunt mai mult decât morile de vânt.

Guest post by Paula Munteanu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Ea nu ştie…

Am visat că am obosit să fiu mama ta, băiete!

Vreau să fiu mamă și nu pot

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
947 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro