Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Noul coleg

5 October 2018

FELICIA DOLEANUAm o problemă.

M-a procopsit Dumnezeu cu un nou coleg. E un italian micuț, delicat, slăbuț, palid, cu ochii albaștri, cu pielea întinsă ca un pergament (îmi dă senzația că nu prea i-a ajuns materialul Creatorului și s-a cam cârpit).

Noul meu șef mi l-a prezentat la începutul lunii, m-a rugat să-i explic ce are de făcut și să încercăm să-l ajutăm.

Povestea lui tristă m-a impresionat profund: adus în Germania de sora unui patron de Gelaterie, să facă o probă de o lună, după doar două zile, fiindu-i dor de mama lui, a dat un telefon scurt, un minuțel, fără să știe că șeful avea camere de luat vederi în prăvălie. Șeful a coborât, i-a pus valiza-n brațe și l-a aruncat în stradă, neplătindu-i nici măcar cele două zile de muncă.

Se mai întâmplă și așa prin străinătate și nu numa’.

Mario i-a oferit un loc de muncă, un pat și o farfurie de mâncare. Eu, mama răniților, l-am adoptat imediat. I-am explicat ce trebuie să facă la bar, cum se prepară câteva cocktailuri, cum se traduc comenzile etc…

italian

După două ore, în timp ce-i explicăm a zecea oară cum se face o anumită băutură, mă privește candid, fix în ochi, își flutură frizura gen Fuego, îmi zâmbește dulce și mă întreabă:

– Segnora, mi trovi un bellúomo? (Doamnă, mă găsiți un bărbat frumos?).

Mie mi-e teribil de greu să mint chiar și atunci când am timp o săptămână să pregătesc un răspuns, dar când sunt luată prin surprindere, nu pot spune decât adevărul.

– No, veramente caro, mi sembri mezzo frocio! (Nu, sincer, scumpule, îmi pari pe jumate homosexual).

Se prăpădește de râs. Buzele subțiri aproape dispar, într-un zâmbet chinuit…

Restaurantul se umple. Clienții dau buluc. Fabio din Trieste îmi tot pune întrebări, într-un dialect melodios, nordist, de polentone. Eu încerc să-mi păstrez calmul, puținul calm pe care-l am, îl drămuiesc în porțioare homeopatice.

– Segnora, scusaaaaaa, comme era un doppio …mi suono dementicato! (Doamnă, mă scuzați, cum se făcea dublu espresso, că am uitat!)

– Fiule, (îi explic a zecea oară, urlând, cu degetele prin aer, mai aveam un pic și i le introduceam în ochi), doppio-dublu-două-de două-ori, chestia asta cu două, în care se pune de două ori cafea și ies două, dooooo cafele, lua-te-ar dracu’ de italian, parcă-i fi crescut în Africa!

Ies afară, respir adânc, ZENNNNNNN-DINGGG- BUMMMMMM mă rog la Dumnezeu să-mi dea puterea de a-l suporta.

Revin și-l văd sugându-și un deget. Mă întreb în gând ce-o mai fi pățit? I-o fi dor de maică-sa? Vrea țiți? Vrea lăptic? Mă pregătesc să-i împrumut celularul să o sune. Se apropie cu pași mărunți de mine și-mi spune, foarte melodios, dar fără să schimbe tonul, de cinci ori, aceleași cuvinte:

– Mi fano male le ditine, mi fano male le ditine, mi fano male le ditine, mi fano male le ditine, mi fano …(mă dor degețelele !)

Și mă privește ca o căprioară rănită. Mi se pare un tonomat stricat.

– Ce-ai făcut?, îl întreb exasperată.

– Mi-am rupt o pielicică cu dinții…

Iar ies afară, iau o gură de aer, îmi blestem zilele, fac un exercițiu scurt de Yoga, de calmare, funcționează.

Mă întorc. Continuă să se lamenteze. Mi se pare un bocet stins.

– Fiule, vrei să te duc la spital?

– Nu, dar mă dor…

– Taaaci! Taci! Dacă nu, n-o să te mai doară nimic niciodată!

Dă Dumnezeu și tace. Din când în când, clămpăne din gură așa ca berzele (oare berzele fac așa?!) de trei, patru ori, consecutiv… Mă uit la el și mă minunez.

Azi îmi arată disperat o pată cât un bob de orez, pe pantaloni:

– Signora, una macchia! Signora, una macchia! Signora, una macchia…

Un scâncet care nu mai încetează, iar eu nu am răbdare chiar deloc.

– Ia, fiule, o bucățică de lămâie, ia un pic de săpun pe un șervețel, șterge, fă ceva în puii mei, că nu te-am înfiat! Eu NU sunt mama ta, nici sora ta!

– Nu iese! E o pată! E o pată urâtă! …Și ochii i se umplu de lacrimi, și clienții mă cheamă, și telefonul sună, și mâncarea așteaptă să fie dusă la mese, și băuturile nu sunt gata, iar eu mă uit la „macchia” cât un bob de orez și prin cap îmi trec gânduri criminale.

– Ia o foarfecă și taieee! îi scrâșnesc printre dinți.

În seară acesta mă întreabă cu aceeași privire inocentă cu degețelele împreunate (ca un preot fals):

– Doamnă, care a fost prima impresie când m-ați văzut? Puteți să-mi răspundeți sincer, că nu mă supăr!

– Dragule, intuitiv am simțit că-ți lipsesc niște rotițe, nișteee zic, nu jumate din ele!

Și râde, și râde, și mie îmi vine să plâng. Au trecut doar patru zile și deja vorbesc singură. Cum voi suporta până la sfârșitul lunii?! Îl compătimesc, sincer, dar de mine mi se rupe sufletul. Cunoașteți vreo formulă magică prin care să-l suport mai ușor?

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Anatomia unei dureri

Intimitatea din spațiile mici

E ca un drog

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,103 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro