Nu faceți ca mine

Corina Bezdîga

14 May 2015

Corina BezdigaÎnțeleg, acum, că prea târziu mă întorc acasă. Prea târziu mă întorc cu adevărat.

Prea mult timp mi-a luat să pricep greutatea acestui cuvânt, valoarea și toată însemnătatea trăirilor pe care numai acasă le încerc.

Eu am plecat devreme de acasă, mult prea devreme. Am plecat tot mai departe cu fiecare an, cu fiecare toamnă, cu fiecare fir de păr alb apărut la tâmplele părinților mei. Mă despărțeau de ei câteva sute de kilometri, dar sufletul meu era la câteva mii, rămas la intersecții încâlcite. Îi știam acolo, pe amândoi, așteptând, crezând că eu am timp să ajung și că ei au timp să aștepte. Anii treceau fără milă și fără să insiste asupra gândurilor mele neîndreptate către locul acela sfânt sub soare.

Îi sunam destul de des, așa încât să știe că sunt bine, dar le ziceam foarte rar că îi iubesc. În cele cinci minute în care vorbeam, Tata umplea două cu cuvinte de alint cărora atunci nu le dădeam specială importanță. Mergeam destul de rar la ei, găsind mereu motive și lucruri mai importante de făcut. Poate era de vină vârsta, poate timpul care mă gonea spre alte drumuri, greșite și fără măcar un sfert din importanța unui drum către părinți, acasă. Dar asta aveam să înțeleg mai târziu.

motehr and daughter

Am pierdut mult timp alergând după fericire.

După fericirea lângă un bărbat sau după satisfacția unui job pe care ajungeam să îl urăsc între timp. Credeam că fericirea se clădește într-un oraș mare, cu un bărbat potrivit, ieșiri cu prietenii, carieră și shopping la nesfârșit. Nu am conștientizat nicio clipă că cea mai mare fericire e acasă, petrecând timp cu părinții, cu familia, strânși împreună la aceeași masă, sub salcâmul în floare. Cu tata, lăsându-l să mă alinte cât și-ar fi dorit, citindu-le poeziile scrise pentru ei, sărutându-le mâinile îmbătrânite de timp și muncă.

Mi-a luat prea mult timp și pentru tata e târziu.

Acum încerc să dau tot ce nu am știut atunci, să îi ofer mamei dragostea și grija de care are nevoie. Să râd și să plâng pe umărul ei, să îi gătesc, să o alint, să îi mulțumesc. Acum, drumul spre casă e cel mai frumos drum din toate pe care le-am făcut în viață. Nu mă mai simt rătăcită, nici singură. Mă simt însă vinovată.

Înțeleg acum că prea târziu mă întorc acasă.

Aplec capul umil în fața mamei mele

-Nu mai plânge, dragă mamă. Iartă-ți copilul rătăcit.



Citiţi şi

Respinsă şi de homo, şi de hetero

Într-o zi mi-a mărturisit în genunchi că…

Bărbatul care aproape și-a ratat și divorțul

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
43,994 views

Your tuppence

  1. Camelia - Maria / 14 May 2015 15:54

    Doamne, ce tare doare acum! Si toata viata de acum inainte! Partea cu prea tarziu, insa, nu este adevarata intru totul. Tu uiti un lucru- este vorba despre parinti, despre cei care sunt fericiti daca tu esti fericita, mananca numai daca stiu ca tu ai ce-ti place si ce poftesti in farfurie si ca Tatal tau strecura vorbele de alint inadins, ca sa stii ca era mandru si multumit de drumurile si rezultatele tale. Pastraza-i locul sub salcam si va fi acolo, intotdeauna.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 35 Thumb down 2
    Reply
  2. francisca / 14 May 2015 14:03

    M-am infiorat de durere si dor !

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 16 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro