Nu știu ce-ați făcut voi când erați copii, dar eu am trăit într-o lume ce nu mai este astăzi.
Lumea mea se învârtea în jurul bunicii, bucuria mea era nespus de mare în preajma ei. Când eram împreună, intram într-un fel de poveste. Poveste ce se repeta cu sfințenie toate vacanțele mele.
Născută și crescută la oraș, într-un Alcatraz cu 10 etaje, unde în timpul amiezii trebuia să dormi musai, unde mingea niciodată nu găsea fir de iarbă ci doar betoane și iar betoane, unde săream coarda ca o capră neagră și jucam șotron aruncând cu un ciob de sticlă verde în pătrățele strâmbe desenate cu creta, când veneam la bunica începea povestea.
Eram slăbănoagă și bicisnică de aceea probabil eram mai privilegiată. Am fost cinci frați și nu putea să ne ia pe toți o dată, așa că eu eram mereu prima pe listă: Luminița și încă unul, că a mai căpăta și ea oleacă de culoare în obraji și i-a veni pofta de mâncare de la aerul curat.
Sărmana bunică, nici curent electric n-a avut în viața ei acasă. Acolo era o simplitate sfântă care pe mine m-a făcut să văd rostul.
Mă lăsa autobuzul tip acordeon în centru. Luam geanta cu hăinuțe și mergeam preț de trei km pe drum pietruit și plin de praf. Săreau la mine curci cu mărgele roșii, scăpate din ogrăzi și gânsaci cu limba ascuțită ce ciuguleau din șanțuri verdeață. Parcă eram Alice în Țara minunilor, numai că minunile mele erau altfel.
De departe vedeam fumul de la sobița din curte ieșind fuior pe horn. Ajungeam pe toloacă și de acolo intram pe cărărușă. Cățelul începea să latre și găini să cotcodăciască. Nici nu apucam să pun ‘napoi sârma pe poartă că ieșea Buna mea în tindă:
-Draga mamii, uite c-ai agiuns! Te-ai temut, Lucuță? Erau iar curcile la Dochița slobide?
-Săru’mâna! Eeee, m-am temut!?Dar ce, îs așa de bleagă, n-am mai văzut curci?
Mă pupa pe frunte, pe barbă și pe obraji, făcând semnul Sfintei Cruci. Mă aștepta cu scrob și mămăligă caldă păstrată în ștergar între două perne grase.
Mâncam amândouă, mă întreba de mama, de tata, de toți. Nu erau telefoane. Un aparat cu baterii mari, rotunde, glăsuia cotele apelor Dunării (” san-san sentimetrî…”).
-Amu, Lucuță, ne hodinim și-apăi mergem să aducem un braț de lemne din pădure…poate găsim și hulughițe să-ți fac disară cu usturoi. Îîîî’ra, am uitat să-i spun Talpencii de-o ulcică di chișleac! Las’că-i spun amuș.
Era o liniște dumnezeiască. Ne întindeam în pătuțul mic din scândură pe o rogojină făcută de mânuța ei, acoperită cu vreo trei lăicere țesute tot de ea. Eu nu puteam ațipi și pace. Stăteam cu ochii ațințiți pe grinzile din tavan vopsite în verde urmăream o gâză, admiram lampa cu gaz ce era agățată într-un cui fix pe mijloc.
Era obosită, scumpa de ea. Știam că prășise o dată cu răsăritul până se ridica soarele de un stânjen sau mai știu eu cât. Cam la cinci minute după ce punea capul pe pernă începea a pufăi: Pfffff, pfffff, pfffff. Îmi venea să râd, parcă fuma. Mă abțineam, nici nu mișcam, să n-o trezesc.
Bunica mea dădea în bobi. Așa aflam dacă vine mama ori nu. Alegea un știulete frumos, neînceput, desfăca de pe el boabe, număra 41 și zicea: ”41 de boghi, bine știți, bine ghiciți, mie bine să-mi spuneți: dacă a hi să vină Maria, să chice bucurie în casă și la inimă, dacă nu, să chice îndoială, îndișărt și drum închis.”
Despărțea bobii în trei părți, apoi din fiecare lua câte patru. Ce rămânea punea drept trei linii a câte trei grămăjoare: unu era îndișărt, patru erau vorbe, trei era bucurie și doi am uitat ce era. Când nu ieșea cum trebuie repeta stricând totul: ”Îîîî’raculu’ de mine, stăi așa că nu-i bun, mai dau o dată!”
Stăteam cuminte și ascultam ce zice. Credeam cu sfințenie ce zice ea: ”Vezi, puică, chică drum. Pe sâmbătă, pe vineri, vine mă-ta sută-n mie, pe mine boghii nu mă mint!”
Luna viitoare ar fi împlinit, Buna mea, 108 ani. Știu, e mult, tare mult. Dacă vă spun că ea, pentru mine, încă trăiește, mă credeți?
Trăiește și mă pupă pe frunte, pe barbă și pe obraji făcând semnul Sfintei Cruci la fiecare răsărit de soare.
-Nu-ți hie frică, Lucuță, Dumnezău are grijă și de puiul ceal de șarpe, d’apăi de noi!?
Pe Luminița o găsiți și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Poate și tu ai nevoie de tratament cu pastile de „Nu-mi pasă” de 1000 mg
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
