O nouă boală ne mai lipsea!

Anamaria Claudia Sitaru

26 September 2015

anamaria claudia sitaruNu de demult a apărut și minunăția aceasta de maladie… de boală psihologică instalată fără precursor în stadiul embriologic al inteligenței noastre… sau, mai bine zis, al dependenței noastre? Nu, nu vorbesc acum de Coca-Cola, țigări sau alte cele, tot dependențe și dumnealor. Vorbesc pe șleau de telefon, smartphone, cum vreți să le numiți dumneavostră. Și nu am folosit aici pluralul ca să ascund un fel de ironie nefondată și nici să transmit vreun mesaj ostentativ, ci este doar o fină observație a chic-ului adevăr, că da, deținem mai mult decât un astfel de obiect, devenit atât de indispensabil.

Bun, deci am pus aici o mică introducere. Ne-am acomodat nițel cu ceea ce se cere a fi acest articol. Și totuși, nu am făcut cunoscut, accesibil în mod pertinent ceea ce înseamnă nomofobie. Să zăbovim deci, un pic asupra acestui termen. Nomofobia – no mobile fobia. Parcă descusut arată mai omenos. Bun, no mobile, deci fără telefon, fobia, frică, temere. Consolidând aceste expresii obținem, în mod minunat, ceea ce se denumește a fi „teama de a-ți pierde telefonul”. Cum sună asta? Un pic grotesc, nu? Păi cum adică să ai „privilegiul” de a-ți pierde telefonul? Și cum, domnule, să te mai găsești doar cu frică?!? Ia pune-te dumneata în incomoda ipostază de a nu-ți mai găsi telefonul, agenda ta, memoriile tale, albumul cu sute și mii de poze, mesaje de la cei dragi și ce alte grozăvenii mai ai acolo. Nu, nu se poate, este mult peste posibilitatea ta umană de a face față acestui șoc. Am exagerat un pic? Sau chiar am dat peste revelația simțământului tău și da, recunoaște că nu știi ce ai face în această situație!

Revenind la nomofobie. Această maladie, recent apărută, are un efect destul de drastic asupra celor care au luat la cunoștință de existența ei. Deci, nu prea filozofând pe aici, ceea ce vreau să zic este că, precum orice maladie severă care este scoasă pe piaţă, avem, desigur și simptome. Și acestea se materializează cam așa:

– îți iei telefonul peste tot unde mergi, indiferent că ești în una dintre cele mai mari conferințe ale companiei tale, nu renunți la el – păi da, că doar nu ți-ai luat telefon să-l pui înapoi în cutie, bine, dar nici chiar peste tot să-l iei, adicătelea, ai auzit de radiații, da? Inima ta, plexul cardiac + radiațiile emise de telefonul tău = alte boli grave, în afară de asta de care deja suferi.

– ai reflexul spontan de a-ți verifica buzunarul, poșeta sau ce alte ascunzișuri mai ai tu, să vezi dacă mai ai smartphone-ul. E acolo da? Nu l-ai găsit? Văleu, l-ai pus în altă parte sau…

– nu reziști să nu dai vreun check in, să verifici ce mai e nou pe facebook, să-ți urmărești iubita/iubitul pe unde mai supraviețuiește fără tine. Te recunoști, da?

Merde (franc. la naiba)! Iar a crescut factura la curent că, deh, cât să țină și bateria de la telefon? Nopți rotunjite de kilowați aruncați pe spinarea celor 100% pe care vrei să-i ai la telefon. Păi dacă nu au inventat și chinezii ăștia baterii reîncărcabile, cu mai știu eu, puful de la perne?

– și Doamne, cum pot uita de mania nostră de a avea cele mai peformante telefoane, că doară va ieși poza mai bine atunci când vrem s-o prindem pe vecina furând mai ceva ca Nică din cireșul din fața apartamentului nostru?

nomofobia

Și uite așa, în semn de ironie, am schițat aici cele din multele simptome pe care cu toții le resimțim la secundă. Deci, dăm verdictul mult așteptat? Că suntem toți suferinzi de această maladie? Sau să ne întrebăm, mai bine, dacă această maladie chiar există sau e doar o altă mișcare masonică a societății de a ne îmbuiba cu alte prostioare prin care să ne distrugem propriile identități? Tehnologia chiar are efecte reversibile asupra conștientului nostru?

Stați așa puțin, că nu am terminat cu ceea ce aveam de zis. Ca pentru orice boală de care, sărăcuții de noi, suferim de atâta amar de timp, trebuie să primim și tratamentul, nu? Deci, în mod normal, m-aș fi așteptat să văd că recuperarea inopinată poate fi doar o redresare a comportamentului nostru sau să lucrăm un pic cu psihicul, să găsim soluții împreună, să vedem ce putem face. Nu, nu, cum așa? Doamne ferește, să aud și eu vreodată că se poate și ALTFEL. Cred că deja v-ați imaginat care este rezultatul specialiștilor, nu? Me-di-ca-men-te. Da, da. Minunat! De parcă nu ne-am și săturat de paracetamol și aspirină. Nu, industria farmaceutică continuă să ne suprindă în forță. They are back! Să mergem oare la farmacia inimii, Catena? Să dăm fuga până la doctorul de familie și să-i spunem pe-ndelete suntem bolnavi! Suntem bolnavi? Sau doar părem bolnavi? Suferim oare de aceste boli sau este doar o discrepanță între ceea ce gândim noi și ceea ce ne dă pe gât societatea?

Să reluăm, nomofobie, aham, boală, aham, telefon, pierdere, psihic la pământ! Nu contează ceea ce facem, oriunde suntem, verdictul rămâne de o verticalitate grosolană! Suntem bolnavi, nomofobi! Și totuși, nu avem ce face, nu? Suntem legați de telefoane ca și cum ar fi exact lucrul primordial care ne-a dat viață. Dar asta nu înseamnă că suntem neapărat bolnavi. Dumnezeule mare, chiar așa am ajuns în stadiul rușinos de a arunca cu nămol în propria mândrie și să luăm în brațe tot ceea ce ni se dă pe tavă? Suntem oameni, ființe care sunt capabile de a deține un discernământ și de a încheia socoteli pe baza a ceea ce vedem și încercăm să prelucrăm.

Deci, nu suntem bolnavi. Nu avem sinapsele îmbuibate cu maladii cronice, nefondate! Putem realiza o schimbare în propriul nostru stil de viață. Putem să fim altceva decât proiectează sus și tare societatea. Vă rog, dară, meditaţi la propria voastră identitate și observați cu stupoare că adevărul nu-i tocmai adevărat! Avem nevoie constantă de medicație? Sau doar trebuie să avem și noi ceva beneficii în urma dărilor la CAS? Nomofobi sau nu, știu sigur că putem controla ceea ce numim ale noastre defecte. Suntem puternici și stăpâni pe noi, nu? Nu ne controlează nici telefonul și nici ceea ce ni se îndrugă neîncetat via media. „Je décris mon identité, comme il est le seul moyen de decrouvir qui est moi et ce que je dois faire dans ce monde.” Căutați, dară, înlăntrul dumneavoastră și descoperiți puterea pe care o dețineți.



Citiţi şi

Un „hei” târziu

Caut șofer

Poveștile de dragoste care încep cu un „like” se termină adesea cu un „block”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,306 views

Your tuppence

  1. Ne tâmpim, e sigur! – Featured, Life Bites | Catchy / 1 May 2017 11:35

    […] domnine. Să ne subjuge în aşa hal, încât nu mai putem fără ele. Încât suferim în masă de nomofobia. Şi, în curând, vom mai suferi şi de altele, cum ar fi „amnezia digitală”, o consecinţă […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro