Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

O viață fără greșeli? No, thanks!

16 February 2018

Corina BezdigaÎmi place să gonesc cu viteză pe contrasens, îmi plac drumurile cu pericole și lucrări în derulare, linia dublă continuă peste care trec întotdeauna cu poftă, îmi place să intru pe străzile care au la începutul lor un semn mare și roșu care ar trebui perceput ca „interzis”.

Metaforic fac totul așa, exact ca un șofer beat, nebun și iresponsabil.

Dar nu pot face nimic cu mine în privința asta, îmi plac drumurile, cărările sigure din pădure cu ciripit de păsărele sunt plictisitoare, știi mereu unde duc, într-o poieniță minunată unde poți fi fericită sau te poți plictisi repede. Drumurile astea însă, au cu siguranță destinații zgomotoase și nesigure, dar care îți pot pune la picioare orașe întregi, case pline cu oameni fericiți și undeva acolo poate fi omul tău.

Deși, eu știu unde e Omul meu.

Pe hartă, e undeva pe malul mării mediteraneene, între Alicante și Barcelona, în capitala Spaniei răsăritene.

Până acolo – o lungă autostradă și drum cu pericole, poate de asta nu aleg cărările, ele nu m-ar duce niciodată la El.

Dar articolul ăsta nu e despre acel The One care îți rămâne toată viața în suflet și de care, oricât ai încerca să fugi și să te ascunzi, nu ai scăpare.

Articolul e despre ceilalți câțiva care ți-au oferit lecții valoroase.

drumuri

Chiar dacă nu vrem să recunoaștem, noi, femeile, devenim ceea ce ei, bărbații, au pus la temelia noastră. Ceea ce am învățat de la ei, ceea ce ne-au făcut să trăim, ceea ce am plâns, ceea ce a venit ca o lecție sau ca o binecuvântare.

De la prima dragoste am învățat ce înseamnă inocența și sinceritatea. Eu și El nu aveam nimic, decât câteva vise și multă iubire. Vise și imagini cu viitoarea noastră casă care ar avea tapet color și vedere la mare. Dar eu am abandonat nava înainte să își ridice ancora și am căutat alte drumuri mai imprevizibile.

Apoi, ca să crești, trebuie să iubești un bărbat mai mare. Chiar mult mai mare. El are să te învețe concomitent ce înseamnă riscul și siguranța, liniștea și furtuna, luxul și egoismul. Îți iei lecția și pleci. Știi ce ai avut de învățat de aici, cobori de la înălțimea casei lui care îți așeza orașul la picioare și începi să pășești pe o stradă din centru, cu oameni simpli, cu miros de covrigi și de cafea.

Poate nimeni dintre acești trecători nu îți va putea oferi vreodată ceea ce el a putut, dar poate tu nici nu mai ai nevoie de asta.

Apoi iubești un bărbat „complicat” prins între tine și alta pe numele lui, îți iei și de acolo notițe, importante de altfel, la toate le pui un semn de exclamare roșu în față și revii la strada pietonală din centru.

Te așezi pe o bancă și te uiți în trecut, făcând o retrospectivă – și, la naiba, ești mai bogată.

Ai experiență, ești mai deșteaptă, mai puternică și mai inaccesibilă pentru acei bărbați care nu se ridică la standardele celor dinainte.

Apoi găsești un bărbat tânăr și liber, frumos și deștept, care poate îți va da cea mai importantă lecție: Tu ești lecția lui.

Iar ceilalți, ceilalți care te-au iubit fără să te atingă, care s-au îndrăgostit doar de sufletul tău, cei care au încercat prin buchete de flori și cereri în căsătorie să îți așeze lumea la picioare? mă întreabă cineva.

– Ei iubeau cărările.

Nu contează de câte ori vei abandona pe cineva, de câte ori vei fugi de căsătorie și de câte ori te vei enerva atunci când vei fi întrebată de ce nu te măriți și de ce nu faci copii.

Oricum, de câte ori cei de lângă tine vor alege cărarea, tu vei goni din nou, ca o nebună, pe autostrada care duce în capitala Spaniei răsăritene.

Complică-te pentru cele mai înalte culmi ale fericirii, iar pentru restul – Make it simple, lumea te va judeca oricum.

Pe Corina o găsiţi şi aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Nu există finaluri fericite

V-am pupat și fiți deștepte! (2)

Și atunci iei hotărârea să pui capăt, orice ar fi

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,604 views

Your tuppence

  1. O viață fără greșeli? No, thanks! | all.in / 6 July 2018 17:58

    […] Articolul întreg: http://www.catchy.ro/o-viata-fara-greseli-no-thanks/124561 […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro