Papa Francisc, modest și uman în Dacia Logan

6 June 2019

Modest, uman, glumeț, cu energie cât o mie. Așa a fost Papa Francisc în România, țara în care Preafericitul merge cu… preamerțanul. Cinci mașini a folosit Suveranul Pontif pe pământ românesc. Niciuna cu renume premium.

Gata, s-a terminat, a plecat. S-a dus înapoi la Vatican, după ce ne-a predat lecția de umanitate și de modestie. Modeste au fost și mașinile alese pentru cele trei zile de pelerinaj în țara noastră de către Sfântul Părinte, care refuză categoric geamurile blindate. “La vârsta mea, nu am mare lucru de pierdut”, își explică simplu alegerea. Atât de simplu ca Dacia Logan de culoare bleumarin, care l-a luat vineri de la Aeroportul Internațional Henri Coandă, pentru a-l duce la Palatul Cotroceni.

Tot pe bancheta din spate a aceluiași Logan a călătorit Papa și spre Patriarhie. O oră mai târziu, și-a surprins echipa de securitate atunci când a ales să urce în dreapta șoferului, în același Logan.

În prima zi în România, Papa Francisc a ales un alt papamobil decât cel pregătit de autoritățile române. Dacia Duster plecase deja spre destinația spre care Papa urma să se îndrepte sâmbătă. Așa că la București, s-a urcat într-un Isuzu D-Max.

Isuzu este unul dintre puținele brand-uri acceptate la Vatican. Pick-up-ul japonez primise un scaun în benă și un mâner montat în spatele cabinei cu două locuri, acoperite de o arcadă de sticlă, montată pe un cadru din aluminiu. D-Max-ul a fost adus special pentru Suveranul Pontif de la Vatican.

A doua zi, la Șumuleu Ciuc, și-a făcut apariția mult-așteptatul papamobil 100% românesc. O Dacia Duster construită la Mioveni anume pentru vizita Sfântului Părinte. Constructorul i-a decupat plafonul și i-a montat geamuri pe acoperiș. Scaunul pasagerului din față a fost împins mult spre bord, iar tetiera a fost înlocuită de un mâner. Duster este cel mai accesibil SUV de pe piața europeană, potrivit pentru Suveranul Pontif, care preferă mașinile modeste.

La Iași, Papa i-a binecuvântat pe pelerini dintr-un Dodge RAM. La bordul pick-up-ului construit în Statele Unite și folosit ocazional la Vatican, Papa a ajuns la Catedrala Regina Maria, apoi la Palatul Culturii.

Citiţi şi Papa a plecat, dar nu de tot

În ultima zi în România, Sfântul Părinte a urcat într-un Volkswagen Passat după aterizarea la Sibiu, în timp ce președintele Klaus Iohannis și Prima Doamnă au călătorit la bordul limuzinei prezidențiale, un Mercedes-Benz Clasa S. Pe drumul către Câmpia Libertății de la Blaj, coloana s-a oprit pentru ca Papa să poată trece din Passat în papamobilul pe care îl folosise și la București, Isuzu D-Max.

Niciunul dintre vehicule nu a primit dotări suplimentare de siguranță. Toate cele cinci au purtat numărul unic de înmatriculare “SCV 1”, o abreviere a denumirii latinești a Vaticanului, “Status Civitatis Vaticanae”. Săptămâna trecută, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgență pentru a aproba circulația temporară a acestor mașini pe drumurile publice din România.

Pe Elena o găsiți la MissAuto

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro



Citiţi şi

30 septembrie – 30 octombrie, XR month – Bucureștiul în realitate augmentată

“Toți avem un înger. Nimeni nu merge singur: nimeni!” (Papa Francisc, de sărbătoarea îngerului păzitor)

În loc să postești de carne, postește de egoism

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro