Poate fi un roman erotic considerat manifest politic?

Dora Constantinovici

20 May 2012

Catherine Millet s-a născut într-o suburbie a Parisului, la Bois Colombe. A avut parte de o copilărie sărăcăcioasă, tatăl său era instructor auto, iar mama sa suferea de o boală mintală care a împins-o la sinucidere. Până la momentul decesului mamei sale părinţii săi se înstrăinaseră deja, nu mai formau un cuplu şi deşi locuiau în aceeaşi casă aveau relaţii extraconjugale cu alţi parteneri. Millet a părăsit casa părintească în adolescenţă, iar la 23 de ani, după ce fratele său a murit, ea a apelat la şedinţe numeroase de psihoterapie pentru a-şi reveni din şoc. De altfel acest şoc a fost începutul unei perioade de câţiva ani în care a suferit de o formă cât se poate de serioasă a lipsei respectului faţă de sine şi a încrederii în propriile forţe.

A început să aprecieze din ce în ce mai mult orgiile sexuale pentru senzaţia de anonimat pe care i-o ofereau, ea nefiind o mare fană a propriului corp pe care-l considera nespectaculos şi uneori chiar respingător. Iar faptul că orgiile îţi impun partenerii – fără ca tu să fii nevoit să decizi care e cel potrivit, fără să fii ales la rândul tău după criterii fizice – îi ofereau o senzaţie de libertate, de eliberare de orice fel de inhibiţii sau prejudecăţi. Cimitire, saună, galerii de artă, câmpii, maşini, bărbaţi de toate dimensiunile (corporale şi nu numai) şi profesiile, poziţii, le-a încercat pe toate. I-a luat un an jumătate să scrie cartea care a fost publicată de un prieten şi vecin – Denis Roche. Amănuntele au fost atent descrise nu datorită unui jurnal secret bine organizat, ci graţie unei memorii de elefant. Deşi un membru important al vieţii artistice pariziene, Catherine Millet n-a scăpat de critici – unul dintre cei mai caustici dintre ei a fost Michel Schneider care a afirmat în repetate rânduri că autoarea se minte singură dacă-şi imaginează că există oameni pe care i-ar putea interesa viaţa ei sexuală. S-a înşelat. Oamenii, aceşti voyeuri incorigibili, s-au înghesuit să cumpere şi să citească totul despre aventurile sexuale ale Catherinei.

 Considerată ca fiind una dintre cele mai controversate cărţi ale anilor 2000 – Viaţa sexuală a Catherinei M, este despre viaţa sexuală reală a directoarei revistei Art Press, Catherine Millet. A fost vândută în 400 de mii de exemplare în primul an de apariţie, în Franţa 2001 şi a fost subiectul a nenumărate dezbateri. Deşi a scris despre numeroasele experienţe sexuale pe care le-a avut, cu lux de amănunte – criticul de artă nu are atributele unei dive porno, nu are un corp extraordinar şi nu o interesează lenjeriile fine şi sexy sau jucăriile porno. Cartea este alcătuită dintr-o serie întreagă de dezvăluiri, scene picante de la cele de masturbare din copilărie până la partidele de sex în grup de la maturitate. Cu foarte multe amănunte. Scandalos de multe, luând în considerare că actele sexuale descrise nu sunt ficţiuni.

Dezbaterile din jurul cărţii au avut majoritatea aceeaşi temă centrală – a fost sau n-a fost vorba de pornografie în paginile acesteia? Ediţia americană a revistei Vogue a spus că da, cu siguranţă e vorba de pornografie, criticul literar american Edmund White a considerat că nu. În Franţa însă problema a căpătat noi dimensiuni – poate fi un roman sexual considerat un manifest politic, un protest feminist? Ea a declarat însă că a scris cartea în speranţa de a reintroduce ideea de complexitate într-un domeniu în care teoriile despre natura libertăţii sexuale, majoritatea dezvoltate de către bărbaţi, au devenit din ce în ce mai simpliste.

Reuşita ei constă – după propria sa apreciere – în participarea la o mişcare în care se vorbeşte despre sexualitate la modul sincer. Pentru că viaţa sexuală particulară este în continuare un subiect tabu, Millet îşi doreşte să participe la o democratizare a sexualităţii, la un moment în care oricine poate să-şi dezvăluie adevăratele fantezii fără să fie judecat sau să sufere din punct de vedere social. E o bună metodă – măcar pentru că atunci când un bărbat scrie neinhibat despre relaţiile sale intime cu diverse femei este considerat un erou – exemplu Charles Bukowski cu romanul Femeia. Când o femeie îşi oferă însă experienţa sexuală pe tavă şi consideră sexul opus doar un instrument pentru propria plăcere – lumea întreagă (încă mai) şuşoteşte ruşinată sau îşi dă coate intrigată şi plină de subînţelesuri.

Millet este căsătorită cu Jacques Henric, un poet şi prozator francez care a scris şi el un roman despre viaţa lor împreună. Romanul său însă nu a avut atât de mult succes ca al soţiei sale – adică sute de mii de exemplare vândute – dar cu toate acestea el n-a fost deranjat. A vândut totuşi 40 de mii de exemplare – e bine, e mulţumit, el este scriitor, e obişnuit să vândă cel mult 4 mii de cărţi – declarase Catherine într-un interviu.



Citiţi şi

Păi, băieți, dacă tot visați la dive și zeițe, de ce dracu’ vă luați acasă fix opusul lor?

De vorbă cu Esther Perel: sex, putere, libertate

Doina – furtună în trup de femeie

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,121 views

Your tuppence

  1. L. / 26 February 2013 21:14

    “Femei” sau “Women” de Bukowsi 😀

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro