Povestea lui Ciuguleț este una fericită. Spun asta pentru că, pregătindu-mă să vă vorbesc despre acest pui de porumbel special, gândul mă poartă în copilărie, la povestirea „Puiul” de Alexandru Brătescu-Voinești, istorisire care mi-a marcat copilăria, mie și cel puțin unor colege de clasă, care-mi amintesc că au izbucnit în plâns ascultând finalul tragic al personajului necuvântător.
Atât de frumoasă și emoționantă povestire, cred eu însă că prea dură lecție pentru… copiii neascultători (înțeleg că asta fusese intenția autorului).
Spre deosebire de puiul de prepeliță al lui Brătescu-Voinești, vă mărturisesc că puiul Ciuguleț este unul adevărat. Și cred că și povestea lui merită cunoscută.
L-am văzut prima oară într-o postare pe Facebook, în primăvara anului trecut, când „eroul” nostru nu era decât… un ou depus într-un cuib de pasăre pe un oarecare balcon de bloc.
Stăpâna casei se bucurase că pe balconul ei o porumbiță se hotărâse să-și crească familia. Prin urmare, a dat sfoară în țară pe rețeaua de socializare că o să aibă… un porumbel! Ce nu știa ea atunci era că rolul ei avea să fie mult mai important decât al unui simplu martor la bucuria ivirii pe lume a unui suflețel.
Din nu știm ce motive, mama-porumbel și-a abandonat singurul puișor rămas în viață. Mic și gălbior, trist și nedumerit, a fost „botezat” Ciuguleț, iar mama spirituală i-a devenit puiului adevărată mamă adoptivă.
Din când în când aflam vești, prin intermediul rețelei sociale, despre porumbelul supraviețuitor, „mămica” lui exprimându-și entuziasmul că lucrurile mergeau bine, iar Ciuguleț creștea precum Făt- Frumos. Și totuși, poate nu întocmai.:)
Acum, vă spun drept, „mama” lui Ciuguleț, avocat de profesie, dar și mamă adevărată, de puiuț… de om, nu doar de porumbel, nelipsită de simțul umorului, își făcea cunoscută dragostea pentru „fiul” ei din neamul păsăresc, însă neocolind unele adevăruri. Și anume, puiul creștea, nevoie mare, sănătos, dar nu tocmai… frumos.:) Penele lui ciufulite (nimeni n-avea habar prin ce transformări trec aceste păsări până să ne încânte privirile cu zborul lor grațios) au stârnit hazul pe internet, dar vă mărturisesc că puțin conta dacă Ciuguleț avea să devină sau nu un adevărat crai. Lumea îl îndrăgise numaidecât și întreaga comunitate aștepta să-l vadă mare.
Am aflat, de exemplu, când n-a mai fost hrănit cu seringa, ci a început să ciugulească singur boabe. Când a băut apă pentru prima oară, dar mai ales când și-a luat zborul. „Mama adoptivă” ne spunea atunci că a avut un sentiment destul de asemănător cu al bucuriei primilor pași ai fetiței sale.
Povestea însă nu se termină aici. Ba încă, abia când a crescut, pot spune că porumbelul a reușit să mă impresioneze.
Când i-a venit vremea, Ciuguleț a părăsit „casa părintească”. A zburat în lume să-și afle norocul. Însă, ca un adevărat fiu iubitor, nu a uitat să treacă, din când în când, să-și vadă „mama”.
Acum sincer, câți copii adevărați „uită”, la maturitate, să treacă pragul casei celei căreia îi declarau, când erau mici, că o iubesc până la cer?! Micul Ciuguleț n-a putut niciodată să-și declare astfel iubirea. Și totuși, cine știe ce-o fi însemnând zborul lui până la cer?…
P.S. Povestea nu se încheie nici aici, ci are un final… de-a dreptul hollywoodian. Căci am uitat să vă spun că Ciuguleț, de-acum tare chipeș, s-a și îndrăgostit lulea. Și a venit cu aleasa inimii să i-o prezinte… mamei-soacre. Povestea de dragoste continuă și acum, căci tinerii se iubesc… ca niște porumbei. Și, nu știm cum a convins-o pe „soție” și nu știm nici cum se înțeleg porumbițele cu… soacrele, dar înțeleg că Ciuguleț e hotărât să-și întemeieze familia acolo unde el a crescut atât de fericit: acasă.
Citiţi şi
Of, femeilor, rele mai suntem…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
