Prezența frumoasă

3 February 2015

Maria TimucTaximetrista era jovială, prietenoasă, se simțea că îi place prezența noastră. Am lăsat-o pe prietena mea acasă și, pe drumul scurt pe care l-am parcurs doar noi două, fata s-a însuflețit tot mai mult. Și mi-a povestit despre viața de noapte a Bucureștiului, despre fetele care pleacă de acasă elegante, ca niște flori, dar la întoarcere sunt așa de bete încât le cară în cârcă băieții. Despre contractele de muncă fragile, pe care le practică patronii din România, despre atmosfera nesigură, halucinantă, amară a vieții sociale, despre lipsa valorilor și a reperelor constructive. Despre o dilemă în care taximetrista se afla chiar acum, o dilemă personală. Nu ne-am prezentat, nu știu cine este, ea n-a știut cine sunt, dar sunt sigură că nu ne vom uita niciodată!

I-am vorbit despre rugăciune și despre a ne ruga la Dumnezeu atunci când nu știm pe ce drum să mergem în viețile noastre. Ca și cum atunci ar fi auzit prima oară despre rugăciune, fata a ridicat sprâncele a uluire. Stăteam pe bancheta din spate, dar îi vedeam expresiile feței din profil.

– Chiar, cum de am uitat să mă rog, s-a întrebat, privindu-mă doar cu ochiul drept, în care se citea uimirea totală. Ce bine că mi-ați adus aminte!

Brusc parcă a înflorit, parcă s-a luminat, părea că a simțit o explozie interioară de bucurie. Când am ajuns în fața locuinței mele, am plătit cursa, care costa 13 lei. Aveam 20 de lei și i-am spus să-și oprească 16. Fata a luat o clipă banii apoi s-a întors către mine:

– Ce-ar fi să vă dau eu 10 lei înapoi? M-am simțit atât de bine cu dumneavoastră încât vreau să vă mulțumesc pentru că ați mers cu mine!

crede

Acela a fost momentul în care uluirea m-a cuprins și pe mine. Să-ți dea bani taximetristul pentru că te-a dus acasă e un eveniment! Cum este posibil așa ceva? Ce s-a întâmplat în plan subtil, ce mecanism misterios a declanșat o atât de mare stare de recunoștință în sufletul femeii încât ea să simtă că prezența mea însemna mai mult decât banii pentru cursa de taxi?

Pentru a răspunde la întrebarea aceasta trebuie să vă vorbesc despre ”puterea prezenței frumoase” și, mai ales, despre deschiderea interioară de a primi energia care vine din lume prin prezența frumoasă.

În lumea aceasta nu există doar nebunie, doar urât, doar ce ne arată televiziunile la știrile de seară. Nu există doar război, doar ură, invidie, neliniște, suflete măcinate de rău, de gelozie, de minciună și de suferințe interminabile. Lângă noi apar uneori ființe care transmit iubire fără condiții, pace și încredere, acceptare necondiționată și înțelegere. Era – cumva – ceea ce simțeam și eu în relația cu fata din taxi!

Aceste trăiri îmi sunt mereu aproape, ele sunt cele pe care – dacă nu le simt undeva, cu cineva – mă retrag pentru a mă ridica din nou în ele. Fac tot ce-mi stă în putință să le transmit oamenilor din jurul meu acceptare și nu judecată, pace și nu neliniște, iubire și nu condiții. Problema este că unii primesc aceste trăiri, le simt imediat, precum fata din taxi, iar alții se simt tensionați, tulburați, resping și urăsc iubirea, cum unii se simt ca într-o menghină din care așteaptă să evadeze.

Incapacitatea de a primi energia care curge în taină, uneori atât de aproape de noi, e incapacitatea de a ne conecta cu Sinele nostru, de a urca la univel de conștiință și de energie, în care se găsește și se ascunde divinul însuși. Nu omul în sine e divin, ci spun că divinul lucrează prin om atunci când omul alege și permite acest lucru. Când omul, prin liberul său arbitru, îi spune ”da” lui Dumnezeu, El intră în manifestare și niciodată, dar niciodată, el nu-ți va spune: suferă, distruge-te, fii invidios, fii gelos, lovește-l pe x sau pe y, ia-i altuia ce e al lui, fii egoist și supără-te! Dumnezeu, cel manifest prin noi, devine simțire frumoasă: încrederea deplină, siguranța, certitudinea, cunoașterea că un lucru e așa cum simțim. Și ne trezim spunând cuvinte care au putere, ne trezim iubind, ne simțim în pace, suntem bucuroși, pur și simplu. Prezența Lui este ”prezența frumoasă”, care se manifestă prin oamenii de lângă noi. A aprecia, a mulțumi, a-ți da voie să fii recunoscător – iată cele trei stări interioare, care-i permit prezenței frumoase să ni se arate ca trăire, ca certitudine, ca o călăuză în această viață.

Dumnezeu era în taxi, dar fata… uitase.

Pe Maria o găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Incel, hikikomori, băieți pierduți: o hartă a singurătății moderne

Când nu știi încotro: 4 întrebări care te pot ghida în vremuri incerte

Prăbușirea avionului Air India – patru povești, patru lecții

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Ramona / 3 February 2015 14:12

    Superb, iti multumesc ! As mai adauga, cu permisiunea ta, pe langa cele 3 stari interioare enumerate si starea de iertare. Cand reusesti, cu tot sufletul, sa ierti pe cineva care ti-a gresit, inclusiv pe tine insuti, daca tu ai gresit si te ierti in interior, ai acces la drumul catre pacea interioara si la fericirea suprema, aceea de a te simti implinit cu ceea ce esti.

    Reply
    • freya / 25 October 2016 15:03

      Credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem cuiva, realitate este ca acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua insine ! Se stie ca sursa tuturor bolilor este provocata de aciditate, de aceea este bine sa iertam, sa fim buni, sa avem o energie pozitiva. Toate cele bune !

      Reply

My two pennies for freya Cancel

* required
* required (confidential)

catchy.ro