Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Prietena mea, parvenita

27 July 2019

Recunosc, am suferit şi am ezitat mult până să vorbesc despre asta. Însă trebuie s-o fac, într-un act de curăţare a reziduurilor pe care o fostă prietenie mi le-a lăsat în suflet. Le-am simţit în toţi aceşti ani ca pe o zgură cu gust amar, tare amar. Nu contează că este persoana pe care am ajutat-o cel mai mult în viaţa mea, că i-am fost alături când a pierdut oameni dragi, când a trebuit să meargă cu inima tremurândă la propriile-i analize de sânge, căci plutea asupra ei bănuiala unei boli cumplite, așa cum este ciroza, că a locuit la mine luni de zile sau că am împrumutat-o cu bani pe care nu i-am ma văzut înapoi vreodată… Dar aş face-o iar, chiar dacă aş şti de dinainte ce întorsătură vor lua lucrurile, chiar dacă asta face ca prezentul să fie şi mai greu de înghiţit.

Prietena mea nu mă mai cunoaşte, în afara mesajelor standard de sărbători, mesaje care fac parte dintr-un respect de sine (lucru de admirat până la un punct) şi nu din dragostea faţă de mine. Cred că tocmai de aceea, eu am renunţat la ele. Ce vreau să-i spun prin faptul că nu mai sunt politicoasă? Că sunt supărată, dezamăgită, tristă? Că prefer tăcerea în locul unei mascarade? Că a aruncat pe fereastră copilăria noastră de dragul banilor (pe care nici măcar nu i-a făcut ea personal)? Că mă doare că prietenia noastră se rezumă acum la câţiva de „Fie ca…” de-a lungul anului, care nici măcar nu mi se adresează direct mie, ci întregii agende de telefon, unde sunt un nume în plus între veterinar şi vindajor?

preietenie-despartire

Şi totuşi problema este… la mine. Că nu accept că o relaţie se încheie atunci când nu mai are nimic de oferit cel puţin uneia dintre părţi. Iar în cazul ăsta, eu nu mai am ce să-i ofer, ea are acum o situaţie materială bună, care nu-i dă dureri de cap şi nu are nevoie de cineva care să-i amintească (prin simpla prezenţă) de unde a plecat sau cât a primit. Corect? O persoană care o sâcâie ca un ţânţar nesătul într-o seară caldă de vară cu insistenţele ei de a continua prietenia, de se întâlni, de a-şi împărtăşi iar secretele. O persoană încăpăţânată care nu pricepe că noile haine de firmă ale prietenei ei dau prost alături de stilul său de toată ziua, o persoană îngustă la minte care refuză să înţeleagă că gata, nu mai este nevoie de serviciile ei (da, despre mine e vorba!) .

La sfârşitul zilei, trag linie şi sunt aceeaşi, recunosc, care însă, până la urmă, cu greu şi regrete, a înţeles că a fost… concediată.



views




Citiţi şi

Amintirile unui orășel monoindustrial

Cum trăiești doliul

Nu ai dreptul să râzi de copiii ăștia!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro