Rita, sfânta mea cea imposibilă

17 September 2012

Probabil mă aflu în topul celor mai nereligioase persoane pe care le cunosc. De aceea alegerea de a vorbi despre o sfântă mă surprinde chiar şi pe mine. Nu ştiu ce m-a apucat.

Ştiu doar că astă primăvară, la Paris, prietena cu care plecasem la drum s-a uitat într-o dimineaţă pe hartă şi a zis: “Hai să mergem la catedrala Sf. Augustin!” În capul meu deja se contura o înjurătură, iar gura mea, aşteptând cafeaua matinală, a rostit, previzibil: “Iaaaar? ALTĂ biserică?

Da, iar. Având în vedere că am ajuns în Franţa suferind de sinuzită şi că am cam stricat mini-vacanţa, m-am conformat. Poate, cine ştie, pâna la urmă făcea vreun locatar al vreunei biserici o minune şi-mi trecea şi mie durerea de cap, nas, dinţi, ochi.

Mă fascinează altarele dedicate sfinţilor în lăcaşurile catolice. Le privesc ca pe nişte mici ciudăţenii. Caut trăsăturile statuilor închise acolo, în spatele unor gratii, în camera fiecăruia. Să nu cumva să fugă parcă, să se întâlnească undeva la mijloc, printre băncile pe care se roagă credincioşii sau printre turiştii rătăciţi.

Acolo am găsit-o pe Rita, care este sfânta cauzelor imposibile. Nu ştiu cine a hotarât aşa ceva şi cui i-a venit o astfel de idee. Dar mi se pare că, în sfârşit, repartizarea a fost făcută corect şi obiectiv. Ce altă cauză pe lumea asta ar avea nevoie de un sfânt s-o vegheze, dacă nu una cu totul şi cu totul imposibilă?

 Rita din Cascia s-a măritat la 12 ani cu un bărbat abuziv, căruia i-a adus pe lume doi fii. Toţi trei însă au pierit de moarte violentă, într-un conflict legat de moşii şi avere, cu o familie rivală. Totul se întâmpla în jurul anului 1400. Poveştile populare spun că intrarea ei în mânăstire, la vârsta de 36 de ani, a fost un miracol în sine.

Se aude că uşile mănăstirii erau încuiate pe timp de noapte. Nimeni nu avea cum să ajungă înăuntru. Normal, măicuţele dormeau. Cu toate acestea, Rita a fost găsită dimineaţa în interior, fiind adusă în mod misterios de cei trei sfinţi la care se ruga cel mai mult – Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Augustin şi Sfântul Nicolae din Tolentino.

Cum o puteţi recunoaşte în simboluri?

Sfânta Rita avea o rană în frunte. Evident, rana era de origine divină. Într-o zi, Rita s-a adresat Mântuitorului şi l-a rugat: „Te rog, lasă-mă să sufăr cum ai suferit tu”. Şi deodată unul dintre ţepii care se aflau pe coroana lui Iisus dintr-o scenă a crucificării s-a desprins şi i s-a înfipt femeii în frunte, lăsându-i o rană urâtă. Nu s-a vindecat niciodată şi a răspândit un miros teribil, care le ţinea pe celelalte călugăriţe departe de ea. În ziua în care Rita a murit, adică 22 mai 1457, mirosul oribil, de cangrenă, s-a tranformat în parfumul dulce al trandafirilor.

O altă legendă legată de viaţa sfintei Rita ne duce înapoi în copilăria ei. Cărţile scriu că la o zi după botezul ei, părinţii au observat îngroziţi cum un roi de albine zbura nestingherit în jurul copilei adormite în leagăn. La un moment dat, insectele i-au intrat în gură şi apoi au ieşit cuminţi, fără să-i provoace niciun rău.

 Să nu ziceţi că nu v-am dat superpont. De acum, când veţi avea un vis care bate înspre imposibil sau care întâmpină pe drum zeci de obstacole, ştiţi cu cine să vorbiţi. În plus, Sfânta Rita ţine un ochi deschis şi asupra oamenilor în suferinţă fizică, a femeilor care au probleme în căsnicie şi, în general, asupra mamelor. Sfânta Rita nu e chiar o femeie modernă. Dar cred că îşi ştie rostul. Şi asta contează.



Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Mirela / 12 May 2019 19:22

    Si eu am avut ajutor de la Sf Rita.Credeam intr adevar ca este imposibil sa aflu numele unei stra strabunici ale mele,eu ii pomenesc pe toti uneori.Nu stiam numele ei,dar chiar pe cartea cu rugaciunile Sfintei Rita am gasit scris chiar de mine acest nume cu toate ca eu eram absolut convinsa ca nu il stiam.Ma gandeam deseori ca nu am cum sa mai aflu numele rudei mele.Multumesc Sfintei Rita.

    Reply
  2. Denisa / 3 January 2019 23:46

    SF Rita este minunata! Am avut de curând probleme cu chisturile… unul pe ovare și unul la sân… eram înnebunită înainte de a merge la control ca cel de la sân este de natura canceroasa! M-am rugat la sf Rita și la SF Nicolae și in ziua când am mers la dr,acesta mi-a spus ca este doar un fibroadenom și nu altceva! Mulțumesc SF Rita! Ești intr-adevăr făcătoare de minuni “imposibile”

    Reply
  3. Andreea / 9 March 2017 9:40

    Sf Rita m ajutat foarte mult rugati-va cu credinta.ea ne asculta de fiecare data.pe mine ma ajutat m-am rugat pt sotul meu sa-si gaseasca un loc de munca si nu a trecut decat cateva zile si si-a gasit.alta data m-am rugat pt a avea liniste pt ca ne certam mereu iar sf Rita mia dat liniste.rugati-va mereu nu incetati.la fel si sf Nectarie mi-a fost mereu alaturi.multumesc sf fecioare maria care e mereu alaturi de mine si de fetita mea o ocroteste mereu.doar credinta ne va ajuta in viata si dupa.

    Reply
  4. Kamelia / 28 January 2016 13:10

    Si eu m-am rugat acestei Sfinte,cu toate ca sunt ortodoxa.Eram tot pe drumuri,cu sotul,pentru bani,unul in Italia,celalalt in Germania,copilul acasa cu bunicii,foarte,foarte greu. M-am rugat cu credinta si sotul a primit o oferta unde puteam locui toti,ne-am reintregit familia.Si ce credeti,a pus piciorul in noul domiciliu in ziua Sfintei Rita 22 Mai 2013.In rugaciunea adresata de angajam sa facem cunoscute minunile ei.Iata ma tin de cuvant.Ii multumesc aprinzand o lumanare in fiecare joi.Credeti si nu deznadajduiti !

    Reply
  5. elena mihai / 29 May 2015 18:26

    Pe mine m-a ajutat sfanta Rita.Ii multumesc din suflet si ma rog in continuare la ea. Sarut mana,Sfanta Rita si Doamne ajuta mie si semenilor mei. Amin.

    Reply
  6. Anca Ruxandra / 30 January 2015 10:48

    frumos scris, nu o stiam pe sfanta Rita, dar imi place de ea :)… si am gasit asta:
    http://sfantaritadecascia.blogspot.ro/p/rugaciune-in-cinstea-sfintei-rita.html

    Reply
  7. sonya / 4 August 2013 1:35

    O ,DOAMNE Binecuvinteaza-ne ….,atinge-ne …,imbratisaza-ne ….,iubeste-ne si invata-ne sa ne iubim, sa ne iubim ,sa TE IUBIM ! Binecuvinteaza suflete al meu pe DOMNUL si tot ce ieste in mine sa binecuvinteze numele sau cel sfint! DOAMNE AJUTANE !

    Reply
  8. sonya / 4 August 2013 0:55

    Doamne ,da-mi puterea sa primesc cusuflet linistit ,tot ce-mi va aduce ziua de miine . Da-mi puterea sa ma las cu totul in voia Ta cea sfinta si in fiecare clipa sa stai in preajma mea si intareste-ma. Orice veste , va aduce ziua de miine,buna sau rea invata-ma sa o primesc , cu inima impacata ,si si cu incredintarea neclintita caVointa TA sta asupra tuturora .Tie ca,in tot ce fac si in tot ce spun ,Voia Ta sa-mi stapineasca cugetul si simtirea ,iar cind asupra mea vor veni imprejurari neasteptate ,ajuta-ma sa le implinesc ,dupa voia Ta . Da-mi puterea sa lucfez cu tarie si cu intelepciune ,fara sa stinjesc sau sa amarasc pe aproapele meu . Ajuta-ma .Doamne , sa pot ducepovara zilei de miine , cu toate cite le va aduce ea .Struneste-mi ,vointa si invata-ma sa ma rog , sa sper , Insuti sa fii Cel ce se roaga in mine . AMIN ! ARHIMANDRITUL SOFRONIE

    Reply
  9. Dona / 2 November 2012 22:08

    Si eu m-am rugat la Sf. Rita , dar si la alti sfinti. Daca e credinta, totul se poate! fac minuni rugaciunile Sf. Rita, Sf Nectarie , Maica Domnului etc.

    Reply
  10. dp / 19 September 2012 13:27

    Nici eu nu sint super-religioasa, ba chiar as spune ca am cam chiulit de la biserica in ultimele 2 decenii. Dar am si eu o poveste despre sfinta Rita. Acum 3 ani, iubitul meu (actual sot), a avut un accident nasol: o masina l-a lovit cind mergea cu bicicleta la serviciu. A fost tot spart (7 coaste, clavicula), a avut comotie cerebrala si a stat in coma 2 saptamini in spital (aviz biciclistilor: purtati casca, va poate salva viata!). Cind a iesit din coma, avea probleme cu memoria de scurta si medie durata, nu mai stia sa foloseasca telefonul mobil, sa scrie, sa foloseasca internetul, si avea un comportament cel putin ciudat (dpdv al sentimentelor de rusine, politete, bun simt, etc), iar mai tirziu a facut o depresie ca urmare a socului post-traumatic.
    Traiesc intr-o tara straina, eram singura in momentele respective, si foarte dezorientata. In drumurile mele casa-spital, intr-o buna zi am simtit nevoia sa intru in biserica de la capatul strazii unde stau (nu intrasem in ea niciodata pina atunci). Nu stiu nici pina in ziua de azi care e hramul acelei biserici, dar, la intrare, inainte de naosul bisericii, este o bancuta pentru rugaciuni, si o mina anonima a pus acolo, sub un panou de sticla, un biletel cu o rugaciune pentru Sfinta Rita. E o rugaciune frumoasa, poate o gasiti in limba romana (eu o gasisem in limba tarii in care traiesc, evident). M-am rugat multe zile in sir pe bancuta aceea-aveam nevoie de momentul ala in economia fiecarei zile.
    Mai trebuie spus ca inainte de accident, relatia mea cu prietenul meu era destul de in pioneze. Nu vreau sa spun neaparat ca exista o legatura,dar, dupa accident, el si-a revenit, relatia noastra s-a reparat, iar acum sintem casatoriti, si impreuna de 10 ani. Poate ca suna patetic, dar, daca exista sfinti, sint sigura ca Sfinta Rita ne-a ajutat. Daca nu exista, cel putin pot spune ca momentele alea de rugaciune m-au ajutat pe mine sa trec de cele doua saptamini de cosmar, si tot nu au fost un lucru intimplator in viata mea.
    Repet, nu ma consider o persoana religioasa. Si nu am mai fost pe la biserica de mult, nici macar pe la ACEA biserica, desi trec in continuare zilnic pe aceeasi strada – dar simt o stare de bine doar uitindu-ma la ea.

    Reply
    • Oana Dusmanescu / 19 September 2012 15:57

      foarte frumoasa povestea ta, dp 🙂

      Reply
    • Dana / 27 July 2015 11:23

      Bună, cU siguranţă eşti în Torino….am citit acum povestea ta….si mi -a dat si mai mult încrederea în Sf Rita…Si eu am o relaţie cu o persoană care nu se definitivarea…. Am să merg si eu la acea biserică…..
      Multumesc frumos, si roagă-te în continuare….
      Doamne ajută!

      Reply
    • gabi / 23 May 2016 11:29

      Minunat! Cred în minuni,mi s-au întâmplat câteva și de atunci chiar cred ca exista minuni

      Reply
  11. Nina / 17 September 2012 23:44

    Si sinuzita?! A trecut?!

    Reply

My two pennies for Mirela Cancel

* required
* required (confidential)

catchy.ro