Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Să ne cunoaștem ”inamicul”!

17 March 2020

Coronavirusul e o moleculă de ARN protejată de o ”armură” de proteină și un plic de grăsime (aici îl lovim noi crunt cu săpunul, alcoolul și clorul, unde-l doare pe grăsan). I s-a pus un nume frumos, fiindcă i s-a părut cuiva că ar arăta ca o coroană, dar de fapt seamănă mai mult cu măciulia unui buzdugan ghintuit, plin de țepi.

Nu e ca o ființă vie, ci ca un software. Astfel, are informație genetică în ARN, dar când e în exterior e doar o pocitanie inertă, care până nu ajunge într-un corp-gazdă nici nu se poate înmulți. În schimb, când intră în noi, ne ia ostatică o celulă, pe care o înțeapă, îi injectează ARN-ul din plic și o obligă sau o păcălește să facă rapid mii de cópii ale sale. Da, exact ca în SF-urile acelea cu entități extraterestre care au nevoie de un corp și intră în oameni, pe care-i transformă, numai că, spre deosebire de entitățile extraterestre ostile din filme, virusul nu gândește, că n-are cu ce. Și nici nu e ostil, el e programat doar să-și perpetueze informația genetică, tot așa ca și noi, de altfel, numai că săracul de el nu poate face sex, așa că-i trebuie o mamă-surogat, pe care să o transforme în fabrică de virusuri.

Oricum, milioanele de virusuri pe care un om bolnav le are în el la un moment dat și care îl pot omorî nu sunt propriu-zis agenți străini, fiindcă virusul nu are celule care să se dividă pentru a se înmulți, ci reprezintă o armată de clone create chiar de celulele noastre, după chipul și asemănarea celui original. Și, la rândul ei, fiecare clonă nou creată înțeapă și pune altă celulă-gazdă la treabă. Între timp, sistemul nostru imunitar își dă seama că a fost invadat mișelește de-un țepar și că inamicul e în cetate, așa că se pornește un război civil între sistemul imunitar și milioanele de clone create de propriile noastre celule, ”instigate” de software-ul străin. Deci, dacă luăm virusul de la cineva, el nu e propriu-zis un pui sau un urmaș din ”carnea și sângele” virusului inițial care a pornit pandemia, ci o clonă realizată cu materialul clientului, adică al purtătorului anterior. La rândul nstru, dacă îl dăm mai departe, dăm o clonă a clonei, produsă chiar de noi, cu materiale din noi. Numai know-how-ul e de import, în rest totul e produs bio de la fața locului, ca să aibă și naționaliștii o consolare.

De ce îi place în oameni? Naiba știe. La început locuia în lilieci, dar, na, a dat de mai bine și trebuie să-l înțelegem, că nici nouă nu ne mai place să stăm în peșteri, vrem în case confortabile, cu apă curentă și Internet, și vrem să mergem cu avionul, nu pe jos, ca Badea Cârțan. Cert e că a suferit o mutație care face ca țepii lui să se poată lipi ca marca de scrisoare de celulele noastre și să se răspândească astfel pe tot mapamondul. Cum ar veni, ”Înmulțiți-vă și stăpâniți pământul!”, în varianta virală.

Ce arme și atuuri are el și ce avem noi? Păi, coronavirusul are două avantaje: că e invizibil pentru noi (e mic, are între 50–200 nanometri, adică ne-ar trebui un lanț format dintr-un număr între 5000 și 20.000 de virusuri ca să aibă lungimea de 1 milimetru) și că e un neam numeros, fiindcă a reușit să creeze hoarde de clone. Noi avem avantajul că suntem inteligenți sau cel puțin așa se presupune, putem face strategii, știm cum să-l distrugem și chiar vrem să-l distrugem.

Citiți și Coronavirus: zece motive pentru care ar trebui să nu ne panicăm

Coronavirusul nu gândește, nu ne pândește și nu își spune, când stă pe o clanță, ”ia să sar eu pe fraierul ăsta care trece pe aici”. Dacă ajunge întâmplător, în schimb, în apropierea tractului nostru respirator, simte că acolo e trai nineacă și se pune pe treabă, ca spermatozoidul care fuge disperat să înțepe ovulul, chiar dacă… nu știe carte. Și coronavirusul e prost. Să ne omoare nici măcar nu e în interesul lui, fiindcă dacă își omoară gazda or să moară și virusurile din ea, ba cu cât omoară mai mulți oameni, cu atât ne înverșunăm mai mult să-l omorâm noi pe el. Dacă era deștept, nu ne deranja prea mult, producea la toată lumea maximum un guturai, n-avea nimeni mare lucru cu el și își perpetua specia mult mai bine.

Aparent, avem, totuși, niște avantaje majore în fața lui. Și atunci, de ce nu reușim să-l învingem? Cele mai puternice națiuni ale lumii, oameni de știință geniali, papa cu-ale lui coroane puse una peste alta… Stați liniștiți, pe termen un pic mai lung, reușim fie să-i distrugem neamul, fie să-l aducem în poziția să nu ne mai poată face rău. Omenirea în ansamblu nu a fost pusă niciun moment în pericol. Doar că noi ținem la fiecare viață omenească (și am putea pierde multe), în timp ce pe el îl doare în cotul lipidic de camaradele lui clone. Are de unde să piardă. Oricum, el a omorât până acum câteva mii de oameni, iar noi am ucis probabil multe miliarde de coronavirusuri, dacă ne gândim că numai la un singur strănut mai mult de jumătate de milion de virusuri sunt răspândite în aer.

De ce nu reușim să scăpăm de el mai repede? Fiindcă avem nevoie de timp pentru a produce o armă sofisticată, că e greu să vânezi țânțari cu tunul. Sigur, am avea la dispoziție foarte eficienta armă a săracului din toate vremurile, izolarea și distanțarea socială, dar ar fi nevoie de cooperarea tuturor. Numai că, din păcate, unii concetățeni se dovedesc mai proști decât un virus. Îi spui că trebuie să stea în acasă, el fuge de-al dracului, că e mai deștept ca toți, îi ia pe ”dușmani” la autostop și-i poartă prin tot târgul fără grijă, fiindcă ”mie nu mi se poate întâmpla” și ”mie nu mi-e frică de gripa asta”. I se spune să păstreze distanța, el se înghesuie în tine. I se spune să păstreze igiena, el scuipă pe stradă. I se spune să reducă contactele nenecesare, el se duce în vizită la cumătrul, să bârfească puțin cu vecinul și să împrumute o șurubelniță de la Nea Fane.

Sper să scăpăm cât mai repede de noul coronavirus, dar nu m-ar deranja prea mult să apară cândva un nou virus care să nu omoare pe nimeni, dar să aibă un cod genetic special: să facă să le crească acestor specimene, care nu înțeleg de vorbă bună oricât le-ai explica, urechi de măgar și rât de porc.

Alte articole de aceeași autoare, aici

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Li Edelkoort: pentru a supraviețui ca specie trebuie să facem schimbări draconice în felul în care trăim, călătorim, consumăm și ne distrăm

Cum să nu vă atingeți fața

Dragoste și șomaj în vremea coronavirusului (I)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
Tag-uri:

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro