S-a măritat tânără. Locuia într-un sat de munte, unde toţi se cunoşteau şi participau activ în viaţa comunităţii, cu bârfe, sfaturi necerute şi răutăţi gratuite. A vrut să scape de o mamă cicălitoare şi un tată alcoolic.
El, cu 11 ani mai mare, avea casă, avea maşină şi propria afacere. Mică, dar era patron. O scotea în oraş, o făcea să se simtă ca o prinţesă, se uita la ea ca la un soare. Ea s-a lăsat antrenată în această aşa de tentantă alternativă fără să se gândească prea mult. Şi, în final, decât să rămână acasă şi să asiste la continuarea abuzurilor, să îşi găsească o meserie de doi bani şi să se mulţumească cu resturi, mai bine să fie o doamnă.
Şi a schimbat o închisoare pe alta.
Primii ani au fost chiar buni, doi copii au apărut rapid, ţinând-o ocupată şi preocupată, câte o excursie ici şi colo, grădina din spate, copiii la grădiniţă, cadouri, mărunte, dar mai bine decât umilitoarele vizite de Crăciun şi Paşti la părinţi, când tatăl se îmbăta, iar sărbătorile se terminau cu plâns şi o senzaţie amară.
Copiii au ajuns la şcoală, ea, între timp, a început să aibă timp mai mult… de citit, de explorat… a ajuns cu alte câteva mămici tinere în excurie la Paris. Asta da revelaţie! Parisul primăvara, cu copaci înfloriţi, cu lumea elegantă, perechi sărutându-se şi ţinâdu-se de mână necontenit, ca şi cum n-ar fi avut nicio grijă în lume. Lumea acea exotică, civilizată, cum văzuse numai în filme. Nimeni din familia ei nu depăşise graniţele municipiului de judeţ, poate cei norocoşi au fost de câteva ori în capitală.
Şi s-a apucat de învăţat franceza, aşa, de plictiseală. S-a înscris la câteva cursuri online, că a realizat că este o altă lumea în afara satului micuţ dintre munţi.
Şi, într-o zi, a apărut EL. Înalt, frumos, sigur pe el, cu o maşină luxoasă şi telefoane multe, la care vorbea încontinuu. Părea atât de important şi impunător! Plimbat, titrat, cu vocabular şi texte, cu vise grandioase şi bani. Şi însurat, foarte însurat, cu copii şi povestea clasică cu soţia geloasă, cu drame şi nefericire, perfect să vrei să-l consolezi şi să ai grijă de el, să-l salvezi din ghiarele unei prădătoare crude şi nesimţitoare. Şi încet-încet, nici nu mai ştie când s-a trezit îndrăgostită lulea, cu întâlniri clandestine, cu ore furate, cu trepidaţii, cu cadouri fine şi măgulitoare. Cu mărturisiri, cu promisiuni, cu planuri de viitor… cu multe dureri de stomac, dar se simţea aşa de dorită, de frumoasă, de unică, de apreciată, simţea că trăieşte. Discutau despre iubire, cărţi, impresii, nimicuri, simţea cum se dezvoltă, cum se schimbă, cum se transformă într-o persoană avidă de nou, de cunoaştere, de sentimente.
Copiii au ajuns la sfârşitul liceului. La ceremonia de absolvire, diriginta băiatului mai mare l-a lăudat ca fiind şeful de promoţie, vorbind frumos despre potenţialul şi viitorul său luminos. Inima i-a crescut de mândrie. Diriginta a încheiat cu un citat emoţionant în franceză.
Şi, în acel moment, ea a încremenit. Ce s-a întâmplat cu viaţa ei? Unde i-au trecut anii? Ce s-a întâmplat cu Parisul? Normal că EL n-a divorţat şi, până la urmă, s-a dovedit doar o aventură amară care a transformat-o într-o fantomă. Soţul e un străin, un om bun, generos, dar, de fapt, nu l-a iubit niciodată. Între timp, mama ei a murit şi a rămas să aibă grijă de tatăl care-o jigneşte de fiecare dată când merge la el.
Pentru o perioadă lungă a fost paralizată, împietrită, şocată de propria-i realitate. Cititul a salvat-o de la nebunie.
Copiii au plecat la facultate, vin acasă tare rar. Au descoperit viaţă în afară satului. Unul este la medicină, altul agronomie. Asta e o împlinire mare.
Nu mai e tânără, dar e îndeajuns de înţeleaptă să nu mai repete trecutul. Dacă o ajută Dumnezeu, mai are de trăit vreo 40 de ani buni. Nici bătrână nu se poate considera. Lumea o complimentează că se ţine aşa de bine la vârsta ei.
*
De o lună s-a mutat la Paris. A lăsat totul în urmă, oricum n-o mai lega nimic de satul mic, cu aceiaşi oameni bârfitori şi răi. Cu franceza ei limitată şi-a găsit un serviciu cu care câştigă nişte bănuţi decenţi. Merge pe marile bulevarde cu aceiaşi ochi de acum 20 de ani, cu aceiaşi aviditate, cu speranţă şi un pic de teamă.
E primavară în Paris. E primăvară şi în inima ei!
Un început nou, curat, o viaţă nouă… doar pentru EA!
Guest post by Moana
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Când nu știi încotro: 4 întrebări care te pot ghida în vremuri incerte
Era bine să fii deșteaptă, că frumoasele sigur ajungeau niște c*rve. Și am ajuns deșteaptă
Art Deco, 100 de ani – expoziții aniversare europene
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
