Țara s-a rupt din nou în două: în publicațiile intime cu fosta Securitate se scriu elogii doamnelor în etate care se calcă pe cap să atingă moaștele Sfintei Parascheva (neapărat să citiți), dar, altminteri, și furibund împotriva „babelor” se scrie. Atenție, s-a găsit buba țării noastre: babele – ele, netrebnicele!, ne întrețin subdezvoltarea, ele nu îngăduie progresul (e drept, totuși, că și votează catastrofal, sinucigaș…). Și în această frumoasă isterie generală, esențialul, ca de obicei, ne scapă. Despre ce e, până la urmă, vorba în pelerinajele ortodoxe, la Cuvioasa, la Arsenie Boca sau aiurea?
Când ai sute de mii de oameni care sunt în stare să facă absolut orice ca să ajungă să atingă ce a mai rămas din Sfânta, chestiunea merită un semn de exclamare și ceva mai mult de o privire sumară.
Există o dimensiune religioasă, creștină, ortodoxă, intimă, a acestei afaceri de masă. Nu avem baza teologală pentru a o dezbate adecvat. Cât e aici simțire, cât e duh, cât e credință adevărată, și cât e mimetism și cât e totemism? Nu știm.
Există însă și o altă dimensiune publică – un pic mai scandaloasă. Fiind mileniul al III-lea, vom insista pe aceasta din urmă.
Unu: se face turism electoral, în trena spiritului gregar al celor care se învrednicesc de mântuire plătind ad labam, tradițional, popii lăsați de Domnul pe pământ, precum și pe sfinții primari aferenți. Știți deja pelerinii cuviosului Pandele de la Voluntari. Ce nu știți poate e că nu e așa ușor să prinzi unul din cele șase mii de locuri gratis până la Sfânta… Despre asta, însă, data viitoare.
Doi: acest refugiu în fervori medievale e, în definitiv, o formă de disperare. Omorul, ca să vorbim în hiperbolă, de la Sfânta nu vorbește atât despre cât de credincios e bunul nostru popor, cât despre cât de mulți oameni amărâți trăiesc lângă noi. Oameni săraci, oameni bolnavi, oameni care nu mai au nădejde în aproapele lor, aici pe pământ. Și tocmai aici e micul paradox: putem vedea astfel și ratarea rolului social pe care l-ar fi putut juca Biserica Ortodoxă Română. O, cum ne repugnă cocalarii scăldați în aur! În schimb, rubiconzii, auriferii, popi de țară… cu dumnealor e altceva!
Trei: încrederea în BOR e la cote minime (sub 50%), dar numărul pelerinilor crește. Vedem aici tocmai polarizarea socială care a sfâșiat România în ultimele decenii. Trăim într-o țară a nedreptăților, în care ultima speranță a rămas bunul Dumnezeu. Numai că – ce să vezi! – trafic cu speranțe fac tocmai hoții și tâlharii. Și, drept dovadă că de la Barabas încoace nu s-a schimbat nimic în mentalul colectiv, oamenii preferă tot vechea ticăloșie, cu care sunt obișnuiți, cea care nu-i mai tulbură.
Patru: rădăcinile acestor fenomene sociale sunt foarte complexe și ar merita studii aprofundate. În baza acestor rădăcini s-ar putea face politici publice eficiente. Nu trăim într-o societate sănătoasă nici la cap, nici la trup, nici la suflet. De aceea, totul: și ignoranța, și ura, și cercul vicios. Pentru că trebuia să existe un țap ispășitor, a fost găsit cel mai slab, cel mai vulnerabil dintre cetățeni: omul bătrân și sărac din mediul rural. El este frâna, că altfel se știe ritmul accelerărilor noastre istorice! Altfel eram Canada, altfel eram Elveția. Hai să avem un pic pardon.
Cinci: aceste frământări sunt comune tuturor societăților, din păcate nu suntem nici de această dată buricul pământului. De la America penibilului Trump până în agitatul Israel, clivajul e același: între o modernitate care comportă forme absurde și injuste și o tradiție care nu se poate îndepărata de ridicol și regenerarea sărăciei. Carevasăzică, cu babele noastre cu tot, și chiar împotriva lor, uite că suntem totuși contemporani cu marile frământări ale lumii. Nici nu îndrăznesc să mai aduc în discuție Mecca, dar ceva tot vreau să las subliniat: dintotdeauna și (probabil) pentru totdeauna, omul a trăit mai mult în imaginar decât în realitatea imediată. Pesemne, altfel, viața nici nu ar fi îndurabilă.
Puteți să îi spuneți credință sau terapie sau nebunie sau prostie – cum considerați, nu sunt eu omul care să vă judece. Mai important e că e adevărat, iar cine ignoră atâta lucru n-a ajuns prea departe în înțelegerea naturii umane. Ce putem face, dincolo de post și rugăciune, cum s-ar spune?
Am putea începe cu puțină educație. Cu sfânta educație, dacă preferați. Doar că va mai dura câteva secole. Apoi, om trăi și om mai vedea.
Citiți și Ce nu ai voie să faci de Sfânta Parascheva.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
