De frig și dor mă aciuez prin cafenele,
Comand şoptit două espresso amărui
Și-apoi le dreg cu ochii mei căprui,
Ca un copil ce nu mai are „jucărele”.
Când pe fundal vioara bâiguie turceşte
O-ntreb retoric, atrăgând priviri:
„Nu vrei în locul meu tu să respiri?
Dacă-ți permiţi să plângi din corzi, frățește…”
Învârt în ceaşca-mi timpul, ca pe lut,
Prin geam văd bulevardul nins în coate,
Calești, un felinar ce limba-și scoate
Și florărese ce tânjesc dup-un avut.
Rămasă pân’ la strângerea de mese,
Aud măruntul chicotind pe sub tejghea,
Patroana – cu cercei de tinichea –
Mi-arată ușa în expresii lungi și dese.
Pe străzi mă urmărește-un cânt de pași
Ce-auzul fără milă-mi încleștează
Și mintea bleagă te imaginează
Rupând – de sub zăpadă – toporași.
Citiţi şi
“Și eu” nu înseamnă niciodată “te iubesc”
Despre florărese și poezia mersului la școală
În continuare te iubesc, în continuare respir cu gândul la tine
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
