Sunt convinsă că oamenii urâți sunt mai fericiți decât cei frumoși

30 May 2021

Oricât ar părea de paradoxal, sunt convinsă că oamenii urâți sunt mai fericiți decât cei frumoși – îmi spunea într-o zi o actriță, celebră pentru frumusețea ei. Mie frumusețea nu mi-a adus decât necazuri.

Am fost tentată în primul moment să protestez, contrazicând ceea ce putea părea un răsfăț și chiar o sfidare a norocului. M-am oprit însă înainte de a începe. Frumusețea, care făcea bucuria nenumăraților spectatori, nu fusese, ce-i drept, decât o piedică a destinului ei artistic, frânat mereu de prejudecata că dincolo de strălucirea înfățișării nu mai poate fi nimic. În timp ce altora li se discuta înzestrarea și expresivitatea, succesul său părea de la sine înțeles și cauzele indiscutabile. A fost nevoie să treacă timpul și frumusețea ei să se îmblânzească sub patina plină de cruzime și noblețe a anilor, pentru ca ceilalți să reușească să zărească și marele ei talent, și profunzimea sensibilității sale. Dar chiar dincolo de propria sa devenire, remarca prietenei mele se dovedea, la o mai atentă observare, încărcată de un mai general adevăr. Cei lipsiți de frumusețea trăsăturilor trec prin lume nepriviți de ceilalți și fără dorința de a se privi ei înșiși, iar acest anonimat natural îi învestește cu o libertate a mișcărilor demnă de invidie. În timp ce frumosul este mereu robul propriei sale imagini căutate narcisiac în ferestrele, lacurile și oglinzile din drum, cel lipsit de acest discutabil noroc se detaşează de înfățişarea sa care, netrezind interesul celorlalți, îi devine lui însuşi cu timpul indiferentă. O mare energie sufletească menită să se piardă în întâmplările declanşate de apropierea trecătoarei perfecțiuni poate fi canalizată astfel spre scopuri mai perene și o superioară libertate interioară se naște în lipsa supravegherii pline de admirație și de invidie a celorlalți.

Toate aceste considerații – care ar putea fi (și vor fi cu siguranță) contestate de nenumărați urâți sau frumoși care au simțit altfel decât mine cele două, atât de relative, noțiuni – devin mult mai pline de siguranță atunci când mă gândesc la reacțiile în fața îmbătrânirii. În timp ce pentru chipul frumos apariția primelor riduri înseamnă tulburarea însăși a echilibrului lumii, punerea sub semnul îndoielii a legilor universale, schimbarea catastrofală a raporturilor umane, pe un obraz banal un rid poate să fie o subliniere, o expresie, o înnobilare și, în orice caz, importanța lui nu poate fi prea mare, din moment ce importanța acordată feței înaintea apariției lui nu era deosebită. Iar această esențială deosebire de poziție în raport cu trecerea timpului dă naștere, în cazul celor dintâi, unei tensiuni și unei încrâncenări discordante și rele, pe când, în cazul celorlalți, unui calm luminos în care interferența seamănă cu împăcarea. Cei mai mulți tineri frumoși devin astfel bătrâni urâți, în timp ce lipsiții de strălucire de-a lungul unor întregi vieți se îmbogățesc cu acea lumină și pace care aureolează fruntea bătrânilor frumoși. Ceea ce pare un paradox este, după cum se vede, numai o logică transformare, iar ceea ce era considerat un nenoroc se dovedește numai o compensație. De unde rezultă că totul se plătește, chiar și frumusețea.

Ana Blandiana

“Compensație”, text din volumul “Ana Blandiana – Autoportret cu palimpsest“, Editura Liternet, 2004



Citiţi şi

Luna Nouă în Rac – 10 iulie 2021, ora 4:17 – ieșirea din impas

„FEMEI OBIȘNUITE”

Scrisoare către Leonard Cohen

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro