Articole despre amintiri

Prima parte a seriei “Vacanța de vară era la țară”, aici. La bunica din Oltenia, mergeam rar. Totul era diferit de vacanțele din Ardeal, unde aveam o grămadă de prieteni, mătuși, unchi, verișori, vecini, gâște, vaci, porci, stână de oi și copaci de cățărat. Aici o aveam pe bunica. Iar …

Dintr-un tată oltean și o mamă ardeleancă, noi am ieșit bucureștence. Mama și tata se mutaseră în București pentru un vis: copiii lor, nenăscuți încă, să meargă la facultate. Erau aşa de tineri și habar n-aveau pe ce lume sunt, dar știau ce trebuia să se întâmple peste vreo 20 …

Sub flori de tei ți-am cunoscut privirea / și de atunci nu îmi trebuie nici măcar Nemurirea; Răzvrăteşti în mine doruri, patimi, enigme/ Am pierdut șirul, câte rânduri (ți-) am scris, oare, cu speranța că vei auzi / Ale mele suspine? Nu vreau să cred că în zadar se simte …

Când îl sun pe tata, mă întâmpina de fiecare dată cu fraza asta: ce faci, mă, puiul lui tata? Și puiul ăsta n-are decât puțin peste o jumătate de secol, dar se topește la cuvintele acestea care închid în ele toată iubirea de părinte pentru copilul lui. Mare dreptate a …

Azi m-am trezit cu zâmbetul pe chip și-n suflet. Te-am visat. Aș fi vrut să adorm la loc, să continue acea stare de bine. Eram noi doi. Printre coloanele acelea mari, perfecte, impunătoare de la intrarea principală a liceului, pe unde nu prea se circula. Nici măcar profesorii nu o …

Poteca ce se abătea în dreapta din drumul pietruit care urca spre Odoleni avea în capăt un știubei. De fapt, era Știubeiul, loc de întâlnire, de adăpat, de joacă, de fiert o chiseliță. Odată ce ieșeai din drumul pietruit și cam nesuferit pentru tălpile goale, covorul verde îți smulgea un …

Toate poveștile nemuritoare încep cu “a fost odată ca niciodată”. A mea nu este nemuritoare. Este trăită. Şi nu este ca niciodată. Este de când sunt eu. Pentru că povestea mea începe cu mine. Eu, cea în care erai tu, născocit de mintea mea și înfrumusețat cu tot ce credeam …

Parfumul florilor de tei… îmi aduce atât de mult aminte de copilărie… Undeva, acasă la bunici, acolo am fost cea mai fericită. Tataie, el mă iubea enorm. Nu cred că era copil în jurul blocului care să nu îl fi iubit pe tataie și care să nu îl fi strigat …

Sunt vreo zece cu totul,  în picioare, atârnaţi ca maimuţele de barele de sus. Vreo doi citesc, la geam, cu capul lipit de reflexia oraşului gri şi ploios. Alţii stau cu ochii-n telefon sau cu privirea pierdută, agăţată de stradă. Mulţi sunt nebărbieriţi. Prea mulţi. Prea bătrâni. Cu bărbi rare, …

Te salut, dragă cititorule! Pe 28 mai, la celebrarea unui  an de viață prin citit a clubului de citit din Galați, subiectul discuțiilor a fost “Ajutor, iubesc și doare”, cartea scrisă de Andrei Vulpescu și Gabriela Dumitriu. La lansarea ei a fost și Andrei, pe care l-am ascultat mai bine …