Articole despre mila

Dacă îți e rușine să spui cuiva că-l iubești, e ca și cum nu-l iubești îndeajuns. Dacă nu ești capabil s-o spui frontal, înseamană că ai o teamă, o nesiguranță: ce va spune celălalt, cum va reacționa. De asta nu e bine să lăsam iubirea pe mâna rațiunii (nici nu …

Am fost iubită și nu am iubit. Am alungat, am chemat înapoi și apoi am implorat să fiu lăsată să plec. Am iubit din nou, același om. L-am rănit, m-a rănit și ne-am lovit reciproc. În cele din urmă, a plecat el. Răzbunare, așa s-a numit sfârșitul lui. Am pierdut-o …

București. Sfârșit de mai. Privesc pe fereastra aeroportului cum plouă mărunt. Se fac ultimele pregătiri pentru îmbarcare. Avionul către Paris. Ne apropiem de punctul de control, cei ce plecăm la drum. Un drum pe care unii dintre noi îl cunosc foarte bine, devenit poate o obișnuință, alții nu. În spatele …

Sunt o necuvântătoare. Nu furnică, nu fluture, nici măcar păpuşă. Sunt o duduie cu un uşor handicap, deşi dacă mi-ar lipsi un picior, lumea l-ar considera la fel de minor. Oamenii ocolesc lipsa noastră de perfecţiune, unii se tem că se ia, alţii duc o teamă ca de piază rea. Eu …

Nu-ți plânge de milă acum, nu are cine să te asculte! Nu ți-am spus să nu folosești anumite cuvinte? Dacă ești prea sinceră, brutal de sinceră, pot deranja, pot zgâria, se pot înfige! El are urechi de elf, sensibile, îi poți periclita auzul! Timpanul lui nu va mai deosebi cuvintele …

Problema cu inteligența, în mediul cultural românesc, este că ea este concepută cel mai frecvent autonom și nu ca suport al unor virtuți și înzestrări. Ori inteligența nu se poate manifesta prin opoziție cu bunătatea, empatia, bunul simț sau frumusețea. Există o formă de inteligență în spatele oricărei calități și …

Bărbatul în roz a sosit în viața mea pe neașteptate. Eu l-am chemat. Dar cu toate acestea sosirea sa m-a luat prin surprindere. Ne-am cunoscut pe internet și într-o zi am hotărât să ne întâlnim în persoană. Ne prezentasem unul altuia în fraze lungi, meșteșugite, în cuvinte cu grijă alese, …

Când prietena mea mă sună, rugându-mă să vin să o ajut, simt că mi se rupe sufletul de mila ei… Merg, ori de câte ori este posibil, şi o ajut cum pot. Ştiu că a băut deja vreo două sticle de vin şi că vor mai urma… Că se culcă …

Nici nu ştiu cum o cheamă! Nici măcar acest mic amănunt nu m-a interesat. Când a apărut sfioasă la uşa mea, i-am pus din start o etichetă de „străin”. Eram proaspăt mutată într-un nou apartament, cu casa goală, dar totuşi plină de cutii, umplute la rândul lor de toată agoniseala …

– continuare de aici – Uneori sunt înconjurat de o lume crudă. De un aer irespirabil, de spații înguste și claustrofobe, de oameni hidoși cu ochi mici și fețe alungite într-o nedumerire rutinească și tristă. Uneori nici eu nu mă mai încap în haina asta îngustă de minute și ore …