Articole despre Turcia

Nitty-Gritty București

Lumea pe care am cunoscut-o tocmai se sfârșește

by Andrei Crăciun / 17 April 2017

Există în cartea „Firmanul orb” de Ismail Kadare (o salbă de nuvele nu tocmai noi ale marelui albanez, publicate anul acesta la Humanitas) o explicație formidabilă cu privire la invincibilele diferențe între Orient și Apus. Ismail Kadare meditează, desigur, la destinul Albaniei (sub Imperiul Otoman), dar, fiindcă ajunge la esență, …

World București

Noi unde fugim de acasă?

by Rodica Culcer / 29 July 2016

„Este greu să ajungi în Siria, pentru că toate granițele sunt închise, dar poți să iei un cuțit, să intri într-o biserică, să faci un măcel. Tai două-trei capete și gata”. Acest mesaj a fost postat de „combatantul” Adel Kermiche pe rețeaua de socializare Telegram utilizată de adepții ISIS cu …

Handpicked News

Câștigătorii ediției 100 a premiilor Pulitzer

by Catchy / 20 April 2016

Pe 18 aprilie, la Universitatea Columbia din New York, au fost anunțați câştigătorii prestigioaselor Premii Pulitzer, ajunse anul acesta la cea de-a o suta ediţie. Majoritatea câştigătorilor au prezentat materiale care reflectă dramele contemporane ale omenirii. În mod excepţional, la categoria fotografie breaking news s-au acordat două premii: unul echipei …

Travel

Cele mai bune destinaţii de vacanţă ale anului 2016

by Catchy / 25 March 2016

Tripadvisor.com a decis care sunt cele mai bune 25 de destinaţii pentru călătoriile şi vacanţele acestui an. Iată topul lor: 1. Londra, Marea Britanie 2. Istanbul, Turcia 3. Marrakech, Maroc 4. Paris, Franţa 5. Siem Reap, Cambogia 6. Praga, Cehia 7. Roma, Italia 8. Hanoi, Vietnam 9. New York, SUA …

Life Bites

A fi sau a nu fi… pe litoralul românesc*

by Marius Constantinescu / 19 August 2015

A fi pe litoralul românesc înseamnă: – A intra în camera de hotel la șase seara, tu fiind în buza mării și călare pe geamantane de la ora douăsprezece la prânz – A risca singura săptămână din vară când vremii i s-a năzărit de octombrie în miez de august – …

Women R Us București

”Între femei, prietenia este adesea otrăvită” Maruca, Martha, Maria

by Cristiana Trică / 14 August 2015

Începutul de secol XX este de referinţă pentru tot ce a devenit România astăzi. Viaţa politică, viaţa socială şi cea mondenă au fost influenţate de câteva personalităţi emblematice pentru istoria noastră. Trei dintre acestea, femei fiind, au fost legate şi de o prietenie care a durat. Este vorba despre Regina …

Life Bites București

Vai de cu*ul nostru de medici!

by Constantin Cucu / 15 July 2015

Tot citesc postări şi articole despre sistemul medical şi constat că, de fapt, există trei sisteme de sănătate diferite: – cel al pacienților, care îşi imaginează că sistemul a fost creat pentru ca fiecare din ei să fie luat, la cea mai mică fornăială, cu salvarea, să fie prioritizat din …

The Happiness Project Bucureşti

Luxul de a fi nemulțumită

by Cristina Stavri / 12 June 2015

Mi-amintesc o scenă care a avut loc prin clasa a 5-a, în care m-am uitat fix la una dintre colegele mele de clasă – ce ciudat, chipul ei nu mi-l mai amintesc – și mi-am dorit din adâncul inimii să nu am niciodată o viață plictisitoare, și să am tot …

The Happiness Project București

Ei țin minte altceva

by Mirela Retegan / 11 June 2015

Mi-am dat seama că amintirile mele sunt unele și ale ei sunt altele. Și că nu ne-au impresionat aceleași lucruri, ba mai mult, copilul meu nu apreciază toate eforturile mele pentru surprizele materiale. Nu înseamnă că nu s-a bucurat atunci când le-a primit. Nu contest că i-au folosit și o …

Talk Tabu

După ce ai frecat mărgica iubirii voastre atât de mult…

by Raluca Feher / 5 February 2015

Din 20 în 20 de metri răsar din apă un cap de el și un profil de ea, ca o pereche de butoni de cămașă desprinși și căzuți pe covorul de la piciorul patului. El și ea și apoi el și iar ea și încă o dată el și ea. …

catchy.ro