Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Te pipăi, deci exist!

18 November 2013

Mă iei cu tine aproape în fiecare zi. Sunt ataşul tău, un fel de piază rea de care n-ai cum să scapi. Dar nu te plângi niciodată. Nici nu cred să fi-ntâlnit pe cineva mai răbdător. Dacă ar exista mănăstiri pentru cele ca tine, te-aş vedea stareţă încă din tinereţe. A ta. La fel şi pe surorile tale. Se prea poate să vă trageţi cu toatele din adamii şi evele genţilor.

Eşti geanta mea, aia de final de noiembrie, cu feţe multe, colorate ca pereţii camerei unui indecis emoţional. Zilnic, mă cari după tine şi nu mă cerţi niciodată. Ieri te-am lăsat pe hol şi nici nu te-am băgat în seamă. Alaltăieri te-am trântit de-o tejghea şi n-ai protestat. Doar nu te-ai lăsat înlesnită la fermoar. Nu din prima.

Merg uneori pe stradă şi mă trezesc strângându-te şi pipăindu-te, nu ca să văd dacă mai eşti, ci ca să ştiu că încă mai sunt. Tu n-ai nevoie de mine, însă sufletele genţilor nu sunt niciodată aspre, aşa că mă-ngădui tu iar şi iar. Şi nici despre gelozie nu poate fi vorba, deşi ar fi trebuit să mă otrăviţi cu toatele, în timp, asta dacă aş fi avut mai multe vieţi. Te-aşezi întotdeauna cuminte unde te-arunc şi-o vorbă nu spui atunci când îmi înghesui toată orbita într-o surată de-a ta.

Până la urmă, genţile sunt bune şi blânde, încăpătoare la limita imploziei, glosare de gânduri şi de amintiri, căuşuri moi şi cumsecade ale vrafurilor de emoţii pe care le-azvârlim în ele în fiecare dimineaţă, lăsându-le să se uite unele pe altele prin cine ştie ce colţ de fotoliu până în dimineaţa următoare. Sau aruncându-le în lemnul neted al vreunei debarale. În rest, cum femeistica o cere, genţile mele mă conţin şi-n obiecte mici, logodite la-ntâmplare, despărţite în mişcare… Hmm… cum am ajuns, fără să ştiu, la un ingrat plural? Mă iartă. Profană infidelitate…

 



Citiţi şi

40 de forme de a muri (III) – Te-am înşelat ca să supravieţuiesc!

40 de forme de a muri (II)

Nu ne-am luat la revedere, așa că îți scriu aici

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,111 views

Your tuppence

  1. dan / 18 November 2013 20:39

    mishtokutz! cred că am să scriu despre un nene care căra cu el, peste tot, chestia aia de poșetă masculină, zisă borsetă!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro