Textul cu bunici

7 December 2022

Am avut și eu ca oamenii din secolul trecut patru bunici, două doamne și doi domni. Îmi mai trăiesc un bunic și o bunică.  

I. ANGELA

S-a dus, la optzeci și opt de ani, și bunica mea Angela. Iubirea însă nu se va sfârși niciodată.

Și am iubit-o mult fiindcă o admiram mult. Avea o privire plină de compasiune, de înțelegere și de dragoste. Toate îi veneau din credință și din firea ei bună, în care se sublimaseră atâtea calități: dragostea de muncă și pofta de a povesti și umorul.


Fusese binecuvântată cu darul de a vorbi clar, era înțeleaptă și toate purtau la ea și o haină a comicului care făcea viața îndurabilă și mai senină. A trăit demn și liber și cu rost, cu Dumnezeu în suflet și o nesfârșită putere de a ierta, care se împletea extraordinar cu necontenita ei dorință de dreptate. Luciditatea nu reușise să îi spulbere însă inocența.

Și a fost cel mai mare privilegiu al vieții mele să cresc văzând-o. Am încercat, fără să reușesc, să îi împrumut generozitatea, firescul și cântarul cu care măsura lumea toată și fiecare om în parte. Îi trebuiau câteva minute să vadă cine ești și ce ești. Și mereu avea dreptate, fiindcă ea se uita unde trebuie: în inima omului.

Bunicii nu au voie să moară în luna decembrie

II. ARSENE

Bunicul meu Arsene a murit când eu aveam patru ani. Mi-l amintesc mai mult ca prin vis.

Portretul lui, așa cum îl port în suflet, este făcut din amintirile altora, ale mamei mele, ale mătușilor, ale bunicii Angela. S-au păstrat cu el câteva fotografii. Era un tânăr elegant și încruntat.

Și chiar a murit tânăr, după o viață grea, crezând în câteva lucruri esențiale. Dacă bunica mea Angela era toată inimă și spirit, bunicul meu Arsene era un apostol al cunoașterii. Credea în cărți, în atotputernicia lor.

A fost un autodidact care ajunsese singur până la Dostoievski. Juca șah. Văzând lucrurile așa cum sunt, nu așa cum ar putea sau ar trebui să fie, bunicul meu Arsene n-a trăit mereu sub un orizont senin.

Dacă bunica mea Angela era mai degrabă ca Platon, el era ca Aristotel – sensul vieții trebuie căutat chiar aici, pe pământ. El – el a înțeles viața, i-a aflat rostul, și, astfel, s-a mântuit.

III. MARIA

Bunica mea bulgărească are optzeci și trei de ani. E într-un spital unde a ajuns după o fractură la șold și n-a mai ieșit de acolo. A pierdut de multă vreme șirul bolilor sale, dar pentru ea țesătura realității nu s-a destrămat. Știe tot și vrea să știe tot.

Muncitoare și risipitoare, e o leoaică, la fel ca bunica mea Angela. A jucat în tinerețe într-un film cu Anda Călugăreanu. Apărea câteva minute, vindea la o tarabă mere și bătea cu nuiaua un hoț, strigându-i în urmă:

– De ce furi, mă?

Și nici nu mi-o pot închipui altfel, căci într-adevăr așa a fost mereu, gata să împartă dreptatea. Era singura care mă vizita la București, în prima tinerețe, când eram student.

Și se descurca remarcabil în orice situație, având un instinct de exploratoare. Cred că i-ar fi plăcut să descopere continente noi și poate chiar le-a descoperit. Apoi ar fi dat din mână în semn de nu e cine știe ce.

Și mai cred și că dacă bunica mea Maria ar fi fost primul om pe lună s-ar fi descurcat mai bine decât domnul Armstrong, iar acum am fi avut luna gospodărită cum se cade și plină de oameni.

IV. NICOLAE

Bunicul meu bulgăresc, Nicolae, reușește, la aproape nouăzeci și doi de ani, să fie în același timp Moș Nicolae și Moș Crăciun.

Fără să se grăbească vreodată (spre deosebire de bunica mea Maria, care mereu a fost iute), ducând o redutabilă viață de țestoasă, calmă și fără griji, mi-l imaginez nemuritor. Sau, oricum, mai are în față măcar o sută de ani. Cu timpul a devenit un sentimental.

I-au plăcut aparatele de fotografiat, ceasurile și motoarele. A avut motocicletă și tocmai și-a reînnoit permisul de conducere pe încă zece ani.

Preferă însă să meargă cu bicicleta și la zero grade stă în cămașă cu mână scurtă pe afară, pentru el anotimpurile sunt o alegere.

La fel ca bunicii mele Maria, îi e mai ușor să vorbească bulgărește, iar româna lui are o topică aparte, cu nuanțe slave. Este prin excelență un supraviețuitor.

Chiar așa, am spus că nu se grăbește niciodată? Moartea sa mai are încă mult, foarte mult de așteptat.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

41

Nostalgia. Ce ne mai leagă când nimic nu ne mai leagă?

Ea ar fi trebuit să vadă, să știe, să mă vadă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro