Trandafir de catifea cu parfum de iasomie

25 August 2022

Am fost la Viena pentru prima oară în anul 2005 într-o excursie de trei zile, cu autocarul. Cumpărasem biletul dintr-un impuls și dintr-un fel de frondă  îndreptată asupra soțului meu de atunci cu care era imposibil să faci o vacanță. Mi-am zis ”pot și singură” și așa am făcut mai apoi, de multe ori, cu hotărârea de a nu mă mai lăsa țintuită, fără drept de apel, de obtuzitatea nimănui.

Locuiesc foarte aproape de granița de vest a țării, până la Viena sunt 500 de km așa că drumul e chiar ușor și plăcut, mai cu seamă că de-a lungul lui anticiparea bucuriei creștea în mine cu fiecare oră.

Intrarea în metropola europeană e lungă, se trece pe lângă multe întreprinderi și antreprize, ba chiar și pe lângă rafinării, durează mult dar, deodată, te vezi pe un bulevard larg având de o parte și de alta palate elegante, porțiuni de parcuri îngrijite, ajungi pe Ringul vienez care adăpostește clădirile mai multor repere turistice, culturale, arhitectonice ale orașului.

În acea oră de dimineață târzie când am ajuns pentru prima oară în oraș, cocoțată în autocarul de unde priveliștea era atotcuprinzătoare, Viena mi-a prins parcă inima în ”palma” ei și nici că i-a mai dat drumul. Mai simt încă, de câte ori rememorez ziua aceea, senzația de nod în gât și de fericire copleșitoare că am ajuns aici și voi putea să descopăr comorile acestui oraș.

Sunt devotată acestui oraș până azi și dacă cineva mi-ar spune ”hai, ai 20 de minute să fii gata, plecăm la Viena!” aș răspunde ”ok, sunt gata în 15…” Am mai fost de atunci acolo de multe ori și nu m-a dezamăgit niciodată, m-a încărcat cu frumusețe, calm și emoție. Viena este ca o doamnă îngrijită, elegantă într-un fel ușor vetust și totuși atrăgător și captivant.

În prima mea excursie de trei zile – care erau de fapt vreo două – aveam multe ”obiective” de bifat, însoțiți de ghidul nostru. După un timp, eu mă satur de compania grupului, asta mi se întâmplă mereu și o iau singură prin diverse locuri netrecute pe lista obligatorie. Mi se dezvăluie în felul acesta, pe oriunde mă duc, comori inedite, dau peste curiozități pe care nu le mai uit și aflu fel de fel de lucruri care sunt perfecte pentru sufletul meu, sunt ca daruri pe care locul mi le face doar mie. Toate acestea sunt ca niște secrete pe care nu le pot ști de acasă, atunci când plănuiesc vizita și pe care le aflu când rătăcesc prin orașul care îmi îngăduie să-l descopăr. N-am fost dezamăgită niciodată.

Acum 17 ani, în prima vizită la Viena, în programul excursiei noastre era trecută pentru ultima după-amiază, o vizită în celebrul Prater vienez, petrecerea câtorva ore acolo și apoi îmbarcarea în autocar și reîntoarcerea acasă. Asta pe mine nu mă încânta prea tare, dar pentru că de acolo era plecarea mi-am zis ”fie, hai să văd și eu Praterul”.

Desigur că este un loc captivant, interesant cu multe posibilități de distracție pe aparatele care mai de care mai dătătoare de senzații tari, dar asta n-a fost niciodată preferința mea de amuzament. Oricum locul este frumos, cu multe spații verzi, gherete multicolore, muzică și voie bună. Țin minte ”călușeii” minunat colorați care se învârteau pe o simpatică muzică de acordeon. Și mai țin minte o gheretă unde puteai să tragi cu o armă la țintă ca să câștigi o jucărie de pluș… bineînțeles. Asta m-a atras și mi-am zis hai să fac și eu ceva în Prater că nu mă urcasem pe nicio altă ”roată”. Doar văzusem cum se trage la țintă și se câștigă ursulețul în atâtea filme! Și mai și făcusem armata pe vremea socialismului și eram sublocotenent în rezervă, așa că știam să trag cu o armă.

La gheretă era un tânăr care avea un afiș pe care scria că fiecare foc costă un euro. Nu erau alți doritori în afară de mine, m-am apropiat și mi-am zis că voi sacrifica cei câțiva euro pe care îi mai aveam în buzunar, că doar era sfârșitul excursiei și în câteva ore aveam să ajungem cu toții acasă. Cu buzunarele golite! Îi dau tânărului cinci euro și el îmi dă pușca să trag la țintă. Desigur că nimeresc destul de bine și el începe să mă laude și să-mi facă temenele, că am un talent nativ și-mi spune să mai trag liniștită câteva focuri. Bucuroasă de succes mă ia valul și mai trag de câteva ori până îmi vine mintea la cap și îmi dau seama că, hei, asta o să mă coste cam mult… Mă opresc, în sfârșit, îmi golesc portofelul ca să achit distracția și primesc un iepuraș galben de pluș, extraordinar de urât, ca recompensă.

Se făcuse deja târziu, trebuia să mă întorc la autocar, dar tânărul îmi face semn să stau puțin, caută ceva sub tejgheaua lui și scoate un trandafir roșu de catifea.

”Pentru tine” îmi spune și, pe lângă asta, mai scoate de sub tejghea o sticluță de parfum și pufăie de câteva ori peste trandafir cu parfum de… iasomie. Mie îmi venea să mă scutur de râs, dar mă temeam să nu-l jignesc, așa că am luat cu grație trandafirul de catifea și mulțumindu-i am întins-o spre grupul meu de turiști.

M-am întors din excursia la Viena cu doi euro în buzunar, dar și cu un iepuraș oribil și un trandafir cu miros de iasomie. Cum să nu îndrăgești definitiv locul acela?

Guest post by Anca Laslo

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

La operă

Hotărâsem în tinerețe că voi fi fericită și am să aleg mereu să fiu fericită. Nu sunt!

Concertul Extraordinar de Anul Nou 2022 – Călătorie muzicală în Viena din La Belle Epoque

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro