Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Tu? Eşti chiar tu?

6 January 2014

Tu? Ești chiar tu? Spune-mi că ești tu, te caut de-o viață…

E ca un arc în timp. Uneori, undeva în spațiu, două puncte se unesc, două momente. Identice. Tot ce diferă e personajul, personajele. Și cel principal și cel secundar. Pe… Cora a întâlnit-o în ultimul an de școală generală. Era noua elevă din clasă, venită de nicăieri. Nici nu-și mai amintea exact dacă a știut vreodată de unde a venit ființa care pentru o scurtă perioadă de timp avea să-i dea universul peste cap.

El? Zmeul clasei. Deja se visa stabilind reguli prin structuri superioare unei banale școli generale. Chestii gen băiat foarte inteligent, isteț, frumușel sau descurcăreț nu-l mai coafau de ceva vreme, avea ceva de dovedit. Totul funcționa în favoarea lui. Totul. E oare suficient? Nu, uneori nu e. Personajul tocmai turnă temelia unui alt personaj, cel din viitor. Cel care avea să devină, care avea să confirme distinsei domnișoare Cora că nu s-a înșelat. Că avea să devină un ratat.

Un ratat?

Eu?

O palmă grea a picat din senin. A fost prima palmă şi ultima pe care personajul nostru avea s-o dea vreodată unei femei. Din păcate ea nu avea de unde să știe asta, nici dacă previziunile ei aveau să se împlinească. El? A trăit cu asta. A mers mai departe în viață, relații eșuate, bani cât să nu-și bată capul că a renunțat la școală, alte relații eșuate iar într-un final apoteotic, nu au mai venit nici banii… Probabil o justiție divină ține minte când undeva sunt anumite restanțe. Nu lasă nimic la voia întâmplării.

Viața i-a mai zâmbit de câteva ori. El? Avea ceva de dovedit. Așa era el. Avea mereu ceva de dovedit…

Tu? Tu ești? Te caut de-o viață. Ce surpriză… Nu mă așteptăm…

Îmi pare rău domniță, cred că mă confunzi…

Şi-a strâns la gât haina, o haină mult prea subțire, mult prea… nepotrivită pentru o întâlnire atât de neașteptată. Mult prea… S-a îndepărtat în noapte. O ultima manifestare de orgoliu nu l-a lăsat să fie văzut așa cum a devenit. Așa cum i s-a prezis că avea să devină.

Un ratat. Un ratat care urma să dispară în noapte gândindu-se că uneori nu e suficient să fii un băiat deștept. E plină lumea de băieți deștepți…

Citiţi şi

De ce nu avem bărbaţi – posibile răspunsuri

Cât un cui de îndoială

 



Citiţi şi

O poveste reală despre Cernobîl

Femeia de 57 de ani

Doamne, nu mă lăsa să mor în fiecare zi câte puţin, trage odată cablul din priză!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,280 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro