Tu n-ai avut trecut, te-ai născut în timp ce tastai?

Iuniana Daniela Popescu

17 January 2017

IunianaDe fiecare dată când deschid viaţa asta virtuală, tot de-atâtea ori rămân uimită. Găsesc câte ceva de care să-mi fie drag, potrivit, capabil să-mi smulgă un surâs, o lacrimă, o părere de rău, o bucurie. Dau de oameni minunaţi care se unesc făcând lucruri bune pentru cei mai puţin norocoşi, campanii umanitare care reuşesc să salveze vieţi, oameni cu care mă asemăn și cu care e o plăcere să conversezi. Aproape ca în viața reală. Dar ca și viața reală, și în cea virtuală există și altfel de atitudini. Deloc onorante.

Ştiu, n-ar trebui să ne minunăm de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cum n-ar trebui să ne mai atingă ceva, din tot ceea ce înseamnă lipsa de respect, lipsa de toleranţă, lipsa de tot ce-ar trebui să existe acum, poate, mai mult că niciodată. Ne expunem păreri, simpatizăm cu cei care ni se aseamănă, cochetăm cu frumosul, conştienţi fiind că, nu tot timpul, restul lumii, este în perfectă sintonie cu noi. Dar, este normal să fie aşa. Gândiţi-va doar la ce-ar însemna să fim toţi la fel.

femeie mirata

De multe ori, devenim irascibil, iar în unele cazuri, avem senzaţia că toată lumea complotează împotriva noastră. Că cineva are ceva cu noi. Tot ceea ce ne deranjează luăm că un atac la persoană şi nicidecum ca o părere diferită sau o vorba spusă, trăită din propria experienţă. Şi de aici, limitele nu mai au limite. Când argumetele dispar, când „interlocutorul” devine mai puternic ca noi, sau când lipsa de informaţie te depăşeşte, treci la „AS-ul” din mânecă (aşa crezi tu), şi începi să ataci persoana. Nu contează cum şi în ce fel o faci, nu contează dacă are treabă sau nu cu subiectul, tu-ţi doreşti, sub orice formă, să-l calci în picioare, dar, de fapt, puţini realizează că, înainte de toate, se fac de râs pe ei. Scot în evidenţă neputința de a avea o discuţie decentă. Incapacitatea de a dialoga pe un subiect.

Uită că sunt într-un dialog virtual şi că orice cuvânt spus, într-o bună zi, poate fi folosit împotriva lui. Nu sunt vorbe pe care vântul… le duce. Ele rămân. Rămân scrise.

Atunci când ataci un om legându-te de trecut sau de prezent, spui totul despre tine. E ca şi când tu, trecut n-ai avut. Te-ai născut în timp ce tastai.

Cel mai josnic lucru care îl poate face o persoană e să se lege de ceva ce niciodată nu i-a aparţinut: viaţa personală a celuilalt. Şi mă refer strict la noi, oamenii de rând. Noi cei care, de-a lungul vieţii, ne-am şlefuit şi-am învăţat din propriile greşeli, din propriile dezamăgiri. Din deciziile proaste pe care le-am luat, crezând că la vremea respectivă sunt cele mai bune. Din eşecurile care ne-au îngenuncheat. Din alegerile pe care le-am făcut, conştienţi sau nu, din plăcere sau condiţionaţi, alegeri pe care, cu timpul, le-am plătit.

Nu ne-am născut toţi cu o viaţă de-a gata. Însă toţi ne-am născut cu puterea şi dorinţa de a avea ceva mai bun. Iar lucrul ăsta, de multe ori, implică sacrificii, lacrimi, frustrări, neputinţă, laşitate, delăsare. Implică „pact cu diavolul” şi  înjosire.

Câţi dintre noi am făcut toată viaţă doar ce-am vrut? Câţi dintre noi şi-au clădit propriul prezent fără să facă un minim sacrificiu? Câţi dintre noi n-au luptat cu ei înşişi să ajungă acolo unde sunt astăzi? Poate nu toţi, e drept, dar majoritatea au un prezent liniştit pentru că trecutul i-a îngenuncheat.

Voi, cei care credeţi că vi se cuvine sau aveţi dreptul de a ataca oamenii direct în viaţa lor, în trecutul lor, v-aş sfătui să vă uitaţi în oglindă şi să-l vedeţi, întâi de toate, pe-al vostru.

Tatăl meu are o vorbă: când n-ai nimic de spus, cel mai bun lucru pe care-l poţi face în momentul respectiv este să taci.

Asta le spun şi eu celor care lovesc în oameni şi-n viaţa lor privată, indiferent dacă vorbim de trecut sau prezent: TĂCEŢI!

Dacă au ajuns unde sunt, nu vă datorează nimic vouă. Dacă au reuşit să-şi învingă trecutul şi-şi trăiesc prezentul, nu înseamnă că l-au uitat. Înseamnă că se bucură cu fiecare celulă de ceea ce-au reuşit să facă. De ceea ce-au reuşit să clădească şi de tot ceea ce le aparţine, învăţând din greşelile trecutului. Iar dacă vor să împărtăşească şi cu ceilalți, o fac doar dintr-un singur motiv: sunt mândri de prezentul lor şi de faptul că trecutul nu i-a „ucis”.

Închei cu vorbele unei doamne care, pentru mine, au fost tot timpul balsam de suflet: „Fiecare se ştie pe sine. Restul… presupuneri, mai subtile, mai puţin subtile.” Ileana Vulpescu.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Deci cum se face?

Viața ca o iluzie în ritm de taste

E cu mine peste tot ṣi oricând ṣi-mi aduce aminte cine sunt ṣi de unde vin

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,392 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro