Îmi este greu să descriu ce simt. Din ce în ce şi mai greu să accept realitatea de care ne lovim zi de zi. Totul s-a transformat, nimic nu mai este, nimic nu mai există…
Vreau să…
…mă întorc în timp. Regăsesc rafturile trecutului. Sunt prăfuite, roase de ani. Găsesc „nimicurile” din care era alcătuită viaţa mea de atunci. Viaţa noastră.
Găsesc Bunătatea. Găsesc Respectul şi Iubirea fără de care nu-ţi permiteai să trăieşti. Zâmbetul şi Optimismul care erau parte din noi. Sunt surprinsă… inimile încă mai bat în fiecare dintre ele…
Îmi găsesc curajul şi-mi arunc ochii puţin mai sus. Văd Inteligenţa şi Bunul Simț. Ambiţia şi Satisfacţia.
Într-un colţ pierdut, văd Ruşinea. Era pusă lângă Frică. Tremurau şi parcă mă rugau să nu le fac nimic. Le-am liniştit… „va fi bine, veţi rămâne aceleaşi”. Aceleaşi de atunci. Inocente, precum eram eu… copil. Îşi vor păstra aceeaşi valoare. Vor cântări la fel de greu, chiar dacă eu acum sunt un alt… Eu.
Deschid cu grijă un sertar. O lumină caldă îmi mângâie faţa.
„Of! Ştiam că eşti aici. N-aveai cum să nu fii. Te găsesc la fel de viu şi colorat. La fel de cald şi binevoitor. Bine te-am găsit, Suflet! Ai rămas la fel de frumos cum te ştiam”.
Îmi răspunde printr-un licărit… „sunt obosit”.
Închid cu grijă să nu-l strivesc şi-mi întorc privirea către ele, foile timpului. Îngrămădite într-un colţ, încep să le răsfoiesc. Prind glas. Îmi zâmbesc.
„Ţi-ai amintit de noi! Suntem aceleaşi. Ţi-am păstrat amintirea aşa cum ai vrut. N-am şters nimic din tot ce-ai clădit. Ţi-am păstrat până şi primul gângurit. Râsul tău e încă un ecou. Lacrimile tale le-am transformat în litere, iar cu visele ne-am legat să nu ne pierdem. Suntem aşa cum ne-ai lăsat, cum ţi-ai dorit. Ştiam că nu ne vei rătăci”.
Am ochii umezi. M-am întors într-o lume a trecutului. Într-o lume în care mulţi au trăit. Într-o lume hrănită cu amintirile mele de acum.
Trăiesc prezentul. Trăim prezentul.
Rafturile sunt aproape goale. Goale şi transparente. Sertarele sunt închise, iar sclipirile sunt opace. Foile sunt galbene şi mute. Universul amintirilor face loc lumii de azi. Lumea în care nu ştim ce se întâmplă. Lumea în care se uită tot. Se uită să se mai zâmbească sau să ţi se răspundă la salut. O lume a unei cursei continue şi-n contra-timp. Nici măcar iubirea nu mai stă pe loc. Răutatea i-a dat brânci bunătăţii, iar frica s-a transformat în tupeu. Inteligenţa e răsplătită cu mărunţiş, iar prostia face furori. Sufletele sunt îngheţate, iar ambiţia prostească dă roade înspăimântătoare.
Uităm cine suntem, de unde am venit şi unde ne îndreptăm. Uităm că nu avem dreptul să uităm. Că, atunci, cândva, am trăit într-o lume diversă. Că tot atunci, cândva, totul era cântărit la fel. Iubirea era necondiţionată, respectul în buzunar, sufletul cu tine, iar frica îţi bătea la uşă atunci când încercai să fii altfel decât bun.
Cine suntem şi încotro o luăm? Avem TOŢI aceeaşi DESTINaţie! Doar gările vieţii ne sunt diferite. Drumurile sufletului sunt la fel. Timpul se joacă cu toţi, iar ale noastre inimi au aceeaşi culoare. Viaţa este un dar. Atât!
Refuzăm să schimbăm lumea, refuzăm să ne schimbăm… pe noi înșine. Refuzăm să ne-ntoarcem privirea în trecut să mai salvăm ceva din el. Refuzăm să ne creăm amintiri.
Mi-e dor… de ieri! Vreau să mai simt şi să mai trăiesc… ieri. Mă străduiesc să fiu şi să rămân cea de ieri!
Iubiţi, trăiţi, respectaţi. Fiţi sufletiştii şi îndrăgostiţii… de ieri!
Încercaţi!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
De ce e țara noastră (vorba vine) cum e ea
Latura întunecată a bărbaților „de treabă”
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
