Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Un motiv de divorț neobișnuit?

26 June 2018

Poza Ramona 1

Știa că e frumoasă. Mi-am dat seama că știa, poate și din modul în care se uita în oglindă, atunci când se machia. Privirea ei era și mai încrezătoare după ce își evidenția ochii căprui cu o linie de tuș negru. Punea apoi un ruj discret, își despletea părul lung, castaniu, lăsându-l să cadă lejer pe umeri și era gata de plecare. Îi lua doar câteva minute să se pregătească să meargă la cursurile facultății de Drept, unde era studentă.

Mai știa și că avea câțiva admiratori printre colegii de grupă și se simțea tare bine atunci când, în timpul lungilor ore de curs surprindea privirea vreunui băiat care, prins “asupra faptului” tresărea și își lăsa, timid, privirea în jos, roșind puțin… Iar ea se amuza…

Deși foarte tânără, înțelegea de pe atunci că frumusețea e trecătoare. Și de aceea era hotărâtă să învețe bine și să urmeze o carieră de succes. Până atunci însă mai era mult, așa că mai “profita” puțin de frumusețea cu care fusese înzestrată și își câștiga câțiva bani de pe urma imaginii, participând uneori la defilări de modă.

Locuisem împreună în ultimul an de facultate, acea perioadă de tranziție către maturitate. Când timpul începuse, deja, să se grăbească, dar ne mai lăsa, totuși, câteva momente de tihnă… momente în care ne-am consolidat prietenia, strângând dragi amintiri…

*

M-a sunat zilele trecute, cu aceeași voce veselă, de demult… Mă anunța că vine în București, deci trebuie negreșit să ne vedem.

Poate că nu ne auzim foarte des la telefon, ne vedem chiar și mai rar, însă de fiecare dată e o bucurie. Cum viața aleargă, obligându-ne și pe noi să ținem pasul cu ea, parcă cele mai multe lucruri despre prietenii nostri vechi le aflăm, mai ales, de pe rețelele de socializare…

Într-o dimineață, când îmi beam cafeaua și dădeam “scroll”, mecanic, cu ochii încă încețoșați de somn, o văzusem și pe ea că-și savura aceeași licoare ce ne face diminețile mai voioase, într-un peisaj cu mult soare, și mare, și flori multicolore… Zâmbea senin, ca cerul din fundal. Și atunci am presupus că-i fericită.

cuplu fericire

Iar altă dată am văzut-o radiind de bucurie, așa cum numai mamele știu să o facă, privindu-și, cu drag, băiețelul care tocmai terminase grădinița. Și am știut-o, iarăși, fericită.

Ne-am întâlnit. A venit, aducând odată cu ea toate amintirile de atunci… Știam că e soție, mamă, și totuși pentru mine rămânea aceeași studentă, cu care povesteam, necontenit, pe la terase cu miros de tei…

Era la fel de frumoasă. Mai mult, devenise femeia de succes pe care și-o conturase în minte în adolescența ei târzie. Părea mai sigură pe ea decât atunci când o cunoscusem, în studenție, când personalitatea ei era încă în formare. Rămăsese în Timișoara. Acum venise în București să-și negocieze o nouă funcție și o mărire de salariu. Și le obținuse. La fel cum, se părea, obținuse totul de la viață.

Am rugat-o să îmi arate câteva fotografii recente cu băiețelul ei. Și am văzut-o cum se luminează. Am mai întrebat-o ce-i mai face soțul. “Cum, nu știi?! Am divorțat… de doi ani…” Am fost cât se poate de surprinsă. Mai ales că îi știam împreună de aproape cincisprezece ani… “ De ce?!” m-a luat gura pe dinainte… deși nu voiam să intru în intimtatea ei, mai ales că nu aveam mult timp la dispoziție să povestim.

Și am văzut-o cum a căzut pe gânduri… poate pentru că nu știa ce să-mi spună mai întâi… și mai ales, în câteva cuvinte… Părea cuprinsă de emoții… și nu mai semăna cu femeia puternică de adineauri: “Știi? În toți acești ani, el nu mi-a spus niciodată că sunt frumoasă…” a început ea. Și a continuat să-mi povestească apoi adevăratele motive ale despărțirii lor. Și totuși, mie imi răsunau în minte doar acele cuvinte cu care își începuse confesiunea… Cuvinte pe care orice femeie, oricât de puternică și de încrezătoare ar fi, ar trebui să le audă uneori de la persoana iubită… și pe care soțul ei nu i le spusese niciodată…

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Mai întâi a plâns. Apoi a hotărât să se schimbe…

Ce ai tu, nu mai găsesc în altă parte, ce am eu, tu știi de mai găsești, dar…

Halal părinți!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
10,601 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro