Un tramvai numit… politică

12 May 2022

Prima dată am intrat în contact cu un ”experiment mental” în timpul facultății (de fizică), când am făcut cunoștință cu Schrödinger și faimoasa lui pisică vie și moartă simultan. N-a fost așa de complicat în sensul că, începând cam de prin anul trei (chiar doi, ultimul semestru)  aproape toată materia studiată era atât de teoretică încât o pisică aflată simultan în două stări cuantice nu-mi crea nicio dilemă. În fizică e simplu: există relații de tip cauză-efect, e poți anticipa, le poți calcula, le poți analiza dar nu le poți crea! Nu ești la butoane. Bine, chiar dacă decizi să deschizi cutia și să omori (sau nu) pisica, în momentul în care pui mâna pe capac nu știi ce se va întâmpla, deci nu ești responsabil de moartea (sau nu a) pisicii.

Vreo 20 de ani mai târziu, am luat cunoștință de cu totul altfel de experimente mentale. Cea mai bună prietenă a fiicei mele era studentă la Filosofie și am auzit-o odată (nu, nu trag cu urechea, eram prin zonă…) povestind despre dileme etice. Adică experimente mentale mult mai dure și mai complicate, pentru că nu țin de fizică, ci de niște chestii inventate de oameni (chiar dacă descoperite, apoi, și la alte mamifere*): etică, morală, bine și rău.

Una dintre cele mai cunoscute, ”problema/dilema tramvaiului”, mi-a tot ieșit în cale în ultimii doi-trei ani și m-am folosit de ea în câteva ocazii, în scop didactic, evident. Pe scurt (pe larg puteți citi aici sau oriunde vă zice google) e așa: ai un tramvai scăpat de sub control care se apropie cu viteză de cinci oameni întinși pe șină (ori muncesc și nu aud/văd vagonul ucigaș ori sunt legați de șine și atunci nu mai contează dacă aud sau văd, ideea e că nu pot să se dea la o parte). Tu, însă, ești lângă un macaz și poți devia tramvaiul pe o linie secundară doar că, ce să vezi… pe linia aia e un om, unul singur, dar în aceleași condiții ca grupul de cinci de pe linia principală. Poți devia tramvaiul și decide să ucizi un om (dar salvezi cinci) sau îi poți lăsa pe cei cinci în voia destinului, dar știi că nu ai acționat voluntar pentru a lua o viață. Partea dificilă e că nu există o a treia cale. Nu e ca în filmele americane în care cineva trebuie să decidă dacă aruncă în aer un avion cu 300 pasageri ca să evite căderea unei bombe nucleare pe toată Coasta de Vest, dar în ultimele 5-10 minute apare un superman (de obicei și foarte arătos) care salvează și avionul, și Coasta de Vest și, de regulă, rămâne cu fata! Aici TU trebuie să decizi ce e mai important: matematica (5 e mai mare ca 1) sau interdicția de a lua o viață, indiferent de motive.

Sunt sigură că fiecare din noi a trecut, și nu o dată, prin genul ăsta de dileme, chiar dacă nu într-o formă atât de extremă (în sensul că nu risca nimeni să moară). A trebuit să renunțăm a o relație pentru carieră (sau invers), să reducem timpul petrecut cu oameni dragi pentru a câștiga mai mulți bani, să nu mai mergem în concediu, ca să ne putem cumpăra o mașină sau să votăm cu Iliescu ca să nu iasă Vadim. Genul ăsta de alegeri e cu atât mai frecvent (și mai complicat) cu cât ești într-o poziție mai de top – fie că ești capul unei familii cu 3-4 (sau mai mulți) copii, managerul unui departament/companie/consorțiu sau președintele unei scări de bloc/ONG/partid/țară. Cu cât ești mai aproape de top și ai mai multe suflete asupra cărora trebuie să decizi, cu atât e mai complicat să alegi. Mai ales când nici timpul nu e de partea ta. Și am văzut mult mai des asta în ultimii doi ani, cu pandemia mai veche, dar departe de a se fi încheiat și cu războiul mai nou, dar cu final la fel de incert.

Pe mine, personal, experimentul ăsta mental m-a ajutat să empatizez mai mult cu oamenii din anumite poziții cheie, să încerc să înțeleg de ce au luat anumite decizii (acolo unde nu era foarte foarte clar că singurul criteriu e interesul propriu sau de clan). Inclusiv liderii politici din partidul în care activez, oameni și ei, cu bune și cu rele, care ar putea câștiga de departe un concurs de ”cel mai criticat politician din ultimul mileniu”.

Nu întâmplător am început să povestesc despre dilema tramvaiului ca să ajung, în final, la politică. Pentru că doar acum vreo câteva ore am văzut o memă genială făcută de un coleg de partid, în care scrisese pe cele două șine numele celor două… tabere de se luptă acuma în partidul meu și găsise o soluție să calce cu tramvaiul pe toată lumea.

Mi s-a părut amuzant nu doar ca idee generală, ci și pentru că, acum vreo lună, când mă simțeam ca un trecător care observa cu groază cum se apropie tramvaiul și e pe cale să ucidă nu cinci oameni, ci milioane de speranțe, așteptări și viitoare voturi și eu nu pot face nimic… și chiar atunci am primit o invitație care a fost ca și cum cineva mi-ar fi pus macazul în mână. Și, cumva, am luat decizia aia cu 5 e mai mare ca 1. Nu a murit nimeni, doar că am prieteni (încă nu zic ”aveam prieteni”) în toate… ”taberele”… și, la cum îi știu, probabil se vor simți ca și cum aș fi încercat să-i calc eu cu tramvaiul. Sper însă ca, în final să îmi respecte decizia (chiar dacă nu o acceptă) așa cum o respect eu pe a lor (chiar dacă nu o accept).

Și, ca să închei într-o notă optimistă, am avut un weekend intens într-o fostă capitală culturală europeană, cu 300 de oameni faini de tot, care mi-a dat speranțe că, poate, în final, luminița aia pe care începem s-o vedem la capătul tunelului nu înseamnă că o să ne calce trenul pe toți! Că poate apare, în ultimele 5 minute de film (vreo 4-5 luni în lumea reală) acel superman arătos care dezleagă oamenii de pe șine, repară tramvaiul și mai plantează și trei pomișori pe lângă șine, ca să diminuăm amprenta de carbon.

Cu precizarea că, în filmul pe care mi-l fac eu, personajul nu rămâne cu fata. Pentru că ESTE fata!

* Un filmuleț edificator despre… etică și morală așa cum o percep primatele și, cel mai drăguț, ”sentimentul dreptății” la maimuțele capucin (de pe la minutul 12 încolo).



Citiţi şi

Albinele o fac, oamenii o fac…

Charlotte, soacra mea americană

Harababura planetară – Don’t Look Up

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro