2021 – anul în care am învățat să iubesc!

3 January 2022

Anul trecut am râs!

Am muncit pe brânci, dar niciodată munca nu mi s-a părut mai amuzantă. Și nu pentru că nu mi-aș fi luat sarcinile în serios. Doar că am avut noroc de oameni mișto de tot alături de care și cea mai dificilă sarcină părea mai ușoară, pentru că eram împreună. Am râs la muncă, am râs în călătorii, am râs în pauze, am adus veselia asta și acasă unde am râs parcă mai mult ca oricând (și eu sunt o persoană restul de veselă…)

Anul trecut am călătorit!

E adevărat, au fost ani în care am călătorit mai mult. Dar niciodată nu am savurat atât e intens fiecare clipă ca în cele 7 călătorii din 2021. O să-mi amintesc mereu sentimentul pe care l-am avut în 22 iunie, la prima mea ieșire de anul ăsta (după toate restricțiile și frustrările lui 2020). Cum inspiram adânc aerul din aeroport, cum savuram fiecare pas către poarta de îmbarcare, cu câtă bucurie am făcut fiecare chestie enervantă de la security check – știți voi… scos laptopul, scos cureaua/telefonul/banii/alte obiecte metalice, trecut prin scanner, stat la scanat manual, trecut test de bombe (în 90% din cazuri mi se face testul ăla cu luat praf de pe degete), stat iar la coadă la controlul pașapoartelor… apoi extazul plimbării prin dutty free (operațiune obligatorie în aeroport) și mirositul de parfumuri (mai ales Legend de la Mont Blanc, care a intrat pe lista ”must do” de atunci), cum ascultam cu mai mare atenție decât am făcut-o la prima mea călătorie cu avionul instrucțiunile de securitate, nu pentru că nu le-aș ști, ci doar pentru că adoram să aud din nou vorbele alea gen ”centura de siguranță” ”în cazul foarte puțin probabil al depresurizării cabinei”, ”fumatul este interzis” și tot tacâmul… pentru că respiram prin fiecare cuvânt singurele lucruri care mi-a lipsit în pandemie: libertatea de a călători.
Bine, recunosc, mai am un motiv pentru care îmi voi aminti mereu ziua de 22 iunie 2021 (în special drumul către aeroport), dar ăsta e un secret pe care doar doi oameni îl știu…

Anul trecut am învățat!

Am învățat să am răbdare. Ca atunci când pui ceva la cuptor și în rețetă scrie clar că nu trebuie să deschizi cuptorul timp de 45 de minute… eu aproape toată viața m-am grăbit să deschid cuptorul și atunci când nu l-am deschis… am ars mâncarea. Încă mai cred (fizician fiind) că viața e o combinație fluctuantă de determinism și întâmplare și că Universul nu ne trimite semne… dar stă în puterea noastră să transformăm erorile în experiențe de învățare. Am învățat să aștept. Bine, sunt cam pe la 20% din procesul de învățare și a fost greu și dureros… dar a meritat. Aproape șase luni am așteptat ceva ce s-a întâmplat în mai puțin de o secundă, dar care mi-a oferit fericire cât pentru o viață.

Am învățat că, uneori, e bine să faci un pas în spate, nu ca să te retragi, ci ca să vezi perspectiva. Bine, lecția asta am primit-o acum vreo 5 ani [1], dar anul ăsta am aplicat-o e vreo câteva ori, evitând astfel 34 conflicte și foarte multă dezamăgire.

Am învățat să iubesc! Am descoperit forme de iubire despre care doar auzisem, văzusem în filme sau habar nu aveam că există. Și am înțeles că a fi bun, empatic, a asculta atent, a împărtăși, a susține sunt – alături de multe altele – doar forme de răspuns la iubirea pe care o tot împart în jurul meu de jumătate de veac și pe care o credeam, cam tot de atâta timp, fără răspuns.

Laurie Anderson et cuplu iubire vârstă Lou Reed, photographiés par Guido Harrari, 2002

Anul trecut m-am îndrăgostit. De același om, de sute de ori, in fiecare clipă pe care am petrecut-o împreună.

Aș fi vrut să închei cu ”anul trecut a fost cel mai frumos din viața mea și nu va mai fi altul la fel”. Dar mi-am amintit de o conversație cu mut prea înțeleapta mea fiică, după una din experiențele mele de trainer, pe la începutul lui decembrie. Am lucrat câteva zile cu un grup de tineri foarte entuziaști și creativi și am simțit o energie fantastică dinspre ei spre mine, ceva ce pot încadra la rubrica „răspuns la iubire” de care aminteam înainte. Și i-am spus fetei: ”În ultima vreme multă lume îmi zice că mă iubește” iar ea mi-a răspuns: ”Ți-au zis și până acum, dar nu i-ai auzit!”

V-am zis eu că e înțeleaptă!

M-a făcut să înțeleg că anul trecut a fost cel mai frumos din viața mea nu pentru că am călătorit, am râs, am învățat mai mult sau pentru că am întâlnit mai muți oameni care mă iubesc – ci pentru că am fost conștientă și recunoscătoare pentru asta. Din fericire (scuzați redundanța) am o genetică bună privind capacitatea de a fi fericit. Impulsul (acel procent exterior de 10% care contribuie a fericirea noastră) a venit anul trecut, pe 22 iunie, cam pe la 11.00 dimineața. Restul de 40% e alegerea mea.

Vă doresc un 2022 cel puțin la fel de minunat cum a fost 2021 pentru mine. Și, credeți-mă, asta e cea mai frumoasă urare pe care o pot face!

[1] Într-o cameră de hotel, lângă fiica mea, privind harta Barcelonei de pe perete. Am făcut un pas în spate și am observat că Avinguda Diagonal chiar traversează în diagonală orașul și că Avinguda del Paral·lel e paralelă cumva cu dealul Montjuïc – pe urmă am aflat că e paralelă cu Ecuatorul.

Toate articolele Silviei, aici.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Ana, Caiafa și dereticarea păcatului

Cununa regăsirii

Mi-a luat ceva vreme să mă gândesc dacă să scriu sau nu, până la urmă mi-am luat inima în dinți

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro